Reîncep Joile de Folk din Irish&Music Pub, Cluj

De Folkblog la data September 24, 2010   in Rubrica UN LOC CU FOLK

După pauza obişnuită din timpul verii, iată că şi la Cluj reîncep deja tradiţionalele „joi de folk” din Irish & Music Pub. Începând cu data de 7 octombrie în pub-ul de pe strada Horea nr.5 se redeschide „stagiunea” de folk aşteptată de mulţi dintre voi.

Emeric Imre, amfitrionul acestor evenimente, ne-a transmis şi programul următoarelor seri de joi.  Aşa că vă anunţăm şi noi ce vă aşteaptă în viitorul apropiat:

7 octombrie 2010 – Concert Emeric Set

14 octombrie 2010 – Concert Cristi Dumitraşcu

21 octombrie 2010 – Concert Zoia Alecu

28 octombrie 2010 - Ioan Onişor şi Ionuţ Mangu

De un an de zile încoace, Irish & Music Pub-ul clujean a fost gazda principală a serilor de folk din Cluj-Napoca. Numeroşi artişti, precum Mircea Vintilă, Mircea Bodolan, grupul Poesis, Maria Gheorghiu, Mircea Florian, Horia Stoicanu,  Ioan Gyuri Pascu, Alina Manole, Ducu Bertzi,  Odyssey, Pragu’ de Sus, Dan Vană, Grupul Cantos, Silvan Stâncel, Ovidiu Mihăilescu, Dinu Olăraşu sau Marius Matache, i-au trecut pragul. Şi credem că mulţi dintre ei vor mai trece pe aici.

Tot aici îi puteţi vedea şi asculta pe folkiştii clujeni Emeric Imre,  Ioan Onişor, trupa Maya, Ionuţ Mangu, Florin Toloargă, Mirona Pascu, Magda Puskas, Alexandra Sidor, Adriana Andreica şi alţi care, sperăm noi, vor veni din urmă.

Cei care încă nu cunosc acest loc cu folk pot afla mai multe despre acesta aici.

În noua stagiune vi se pregătesc fel de fel de surprize despre care veţi afla din rubrica noastră de Concerte Folk.

Deocamdată închei aici cu tradiţionalul “Ne vedeeeem jooooooi!” big grin


Un comentariu
Trimite un comentariu »

  1. doamne ajuta

Comentariul tau :