Bună dimineața! Azi vă întâmpinăm cu un cântec vechi din repertoriul unuia dintre “tăticii” folkului autohton, domnul Adrian Ivanițchi.

“Balada gureșei Coquette” este compusă pe versurile poetului echinoxist Horia Bădescu (volumul “E toamnă nebun de frumoasă la Cluj” ) și apare pe albumul  ”Amintirea Paradisului” (1999).

Vă las așadar în compania lui Puiu Ivanițchi, însă nu înainte de a vă reaminti că artistul va susține astăzi un recital la Clubul Presei din Iași (detalii aici), iar mâine seară va fi prezent la Piatra Neamț (click aici pentru mai multe informații)

Balada gureșei coquette

versuri: Horia Bădescu
muzica: Adrian Ivanițchi

Era într-un April -- mi-aduc aminte -
Prin nouăsute șaptezeci și cât,
Aveam un suflet plin de osemnite
Și îngropat de spaimă și urât.

La hanul umbrei de-i ziceam Mongolul,
Cu vinuri vechi, cu damf și marafet,
Veni o oră când mi-am dat obolul
Iubirii pt gureșa coquette.

Sub înserarea mândrelor sprâncene
Îmi începui întâia temenea
Din care gura ei foșnind alene
Bobocul nopților îl despuia.

Ducea în ochi o cumpănă mâhnită,
Plecată peste clipele ce curg
Și îmi chema căderea în ispită
Cu degete de lacrămi și amour.

Și unde-i melcul dulce al urechii
Dormind în stinsul tâmplelor culcuș?
Și unde-i glasul meu cătând în vechii
Poeți învăluirile de pluș?

Și unde rotunjita lâncezeală
A vorbelor ce nu ne mai ajung?
Și unde-nvinsa sânilor sfială
Și unde gleznele cu zbor prelung?

Și unde, unde-a coapselor umbrire
Și unde-al pântecului alb egret?
Ah, unde-i ora dincolo de fire
Iubirii pentru gureșa coquette?