27 ianuarie 2010 - Adriana Ausch - Requiem pentru Cezanne
Nu cu foarte mult timp în urmă, am avut privilegiul de a asista la un recital al Adrianei Ausch la Casa Radio din Cluj-Napoca. Spectacolul a fost organizat de Radio Cluj şi le mulţumim înca o dată pentru aceasta. Ca experienţă, a fost cel puţin interesantă, pentru că din punct de vedere artistic, Adriana Ausch n-a rămas prizoniera unui singur gen muzical, folkul, ci a explorat şi alte forme de exprimare muzicală.
Piesa ce v-o propun în această dimineaţă are o încărcătură emoţională mai specială, fiind dedicată memoriei colegului său de facultate, Cezanne, care s-a stins din viaţă mult prea devreme, în anii studenţiei, din cauza epuizării fizice. Piesa Requiem pentru Cezanne se găseşte pe albumul “Calul Albastru”, lansat de Adriana Ausch în anul 1992, la acest album aducându-şi contribuţia şi Alexandru Andrieş.
O zi bună şi caldă!