Festivalul “Ziua de Mâine” – Alba Iulia, 2009
Despre cea de-a V-a ediţie a Festivalului de Folk “Ziua de Mâine” ce a avut loc la Alba-Iulia în perioada 13-15 noiembrie 2009, v-am mai amintit în câteva articole recente. Cu ceva întârziere, ce-i drept, voi încerca să vă spun mai pe larg cum s-au desfăşurat lucrurile acolo.
Voi începe cu recitalurile. Anul acesta pe scena Casei de Cultură au urcat, de-a lungul celor trei seri: Poesis, Mircea Florian, Mihai Mărgineanu, Vali Şerban, Pasărea Colibri, Florin Săsărman, Narcisa Suciu, Vasile Şeicaru şi Ducu Bertzi. În comparaţie cu anul trecut, programul a fost unul mult mai sărac, lucru care nu m-a mirat, în condiţiile economice actuale.
Totuşi, dacă ar fi fost după mine, aş fi încercat, cu acelaşi buget, să fac un festival ceva mai “bogat”, nu atât cantitativ cât, mai ales, calitativ. Ca să dau un exemplu, în locul lui Mihai Mărgineanu cu tot band-ul lui, cred că s-ar fi găsit, în aceeaşi sumă de bani, un artist de o calitate mai puţin îndoielnică, care să aducă la fel de mult public.
Dintre cei prezenţi pe afiş m-am bucurat să-l revăd, în prima seară a festivalului, pe Mircea Florian cu extravaganţele şi experimentele lui, dar şi pe cei din Grupul “Poesis” (Marius Baţu şi Eugen Baboi), doi dintre cei mai buni şi mai profesionişti artişti din lumea folkului românesc.
Cei de la Pasărea Colibri au sunat şi ei foarte bine, încheind cea de-a doua seară cu un show de zile mari. Totuşi eu una mi-aş dori ca priza la public pe care se pare că o au şi astăzi, să-i motiveze înspre a crea ceva nou. E posibil însă ca tocmai din acest motiv să nu o facă (în fond, dacă publicul poate asculta la nesfârşit acelaşi cântece, la ce bun să se mai agite?).
Ultima seară a fost dedicată, în mare parte, cântecelor de iarnă şi colindelor. Pe lângă asta, un pic cam mult folk cenaclist pentru gustul meu.
În ceea ce priveşte concursul de creaţie şi interpretare, lista celor care au fost premiaţi la Alba, o găsiţi aici. Cei care au luat locul I, Iulia Mitrea si Titus Constantin (grupul Noi – Câmpina) n-au fost pentru mine o revelaţie, n-aş putea spune că, din punct de vedere compoziţional, aduc ceva cu adevărat nou. Totuşi, interpretativ vorbind, cei doi sună bine, profesionist şi curat. Iulia are o voce foarte bună, iar Tituş mânuieşte bine strunele chitării, lucru cât se poate de firesc ţinând cont de experienţa lui scenică.
Aici intervine însă o problemă pe care am mai discutat-o pe undeva. E bine oare că la astfel de concursuri se prezintă oameni cu o experienţă atât de bogată? Mai e corect ca ei să se “bată” cu tineri mai puţin obişnuiţi cu scena? Sincer, în loc de limita de vârstă biologică, aş pune în regulamentul de concurs o limită de “vârstă profesională”. Şi aş întoarce fix pe dos regula nescrisă conform căreia, cu cât ai un CV mai bogat, cu atât ai mai multe şanse de a câştiga un nou premiu.
Cele scrise aici se aplică la fel de bine şi în cazul lui Florin Stefan (câştigătorul locului al III-lea), un extraordinar chitarist (îl cunoaşteţi probabil din “Semnal M” ) , ce-i bate la tehnică instrumentală nu doar pe tinerii ce au concurat alături de el, ci pe mulţi artişti consacraţi ai genului.
Cât despre câştigătorul locului al II-lea, Ionuţ Mangu, ce pot să spun e că în ultimul an a crescut frumos şi se pare că premiile vin să-i confirme acest lucru. Am rămas cu regretul că Alexandra Sidor nu a fost printre primii trei câştigători, premiul special oferit de Consiliul Judeţean Alba mi-a părut prea puţin pentru ea.
Un lucru pe care l-am observat în ultimul timp la festivaluri e că participă oameni din ce în ce mai tineri. E bine că liceeni de 14-17 ani cântă folk, că unii dintre ei o fac destul de bine, că sunt siguri pe ei la vârste fragede, că au compoziţii proprii. Ce nu e O.K. este că mulţi dintre ei compun în aceeaşi zonă lacrimogen-cenaclist-păunesciană. Dar poate că trebuie să înceapă de undeva şi, neavând deocamdată o cultură muzicală mai diversă, încep de unde le e cel mai la îndemână. Ar fi bine însă ca juriile de festivaluri să încurajeze noul, acel altceva şi nu tot aceleaşi şi aceleaşi învechite stiluri si maniere.
Una peste alta, cu bune şi cu rele, trebuie spus că festivalul de folk “Ziua de Mâine” a fost unul foarte bine organizat, iar echipa tehnică şi cea din staff-ul Consiliului Judeţean, formată din oameni profesionişti, atenţi la detalii şi prompţi în rezolvarea oricărui fel de problemă. Sonorizarea foarte bună, promovarea profesionistă, difuzoarele din foaier şi din faţa Casei de Cultură şi chiar un ecran pe care curioşii de afară puteau urmări ceea ce se întâmpla în sala de spectacole, sunt doar câteva dintre lucrurile bine făcute, pentru care organizatorii merită să fie lăudaţi.
2 comentarii
Trimite un comentariu »
Ai dreptate cu ,,varsta profesionala,,
Alina…, si POESIS face parte din aceeasi zona ,,lacrimogen-cenaclist-paunesciana,, cum o denumesti. Oare piesa lor de capatai cum e? sau Soldatul?
Tot vorbesti si incurajezi acel ,,altceva,,. Ai putea sa definesti, sa fii mai explicita?