24 iunie 2010 – George Nicolescu – Rock de dragoste
Astăzi vă aducem o piesă care cu siguranță va reuși să vă facă să zâmbiți, chiar și pe cei mai somnoroși și urâcioși dintre voi. E vorba de piesa Rock de dragoste, interpretată de George Nicolescu (versuri A. Păunescu) și inclusă pe albumul său Ordinea de zi, apărut în 1984.
Cu George Nicolescu vă veți puea întâlni în această seară, la Joia de folk sub felinare, în Music Pub din Cluj-Napoca. Alături de acesta, va urca pe scenă și Cătălin Stepa Filipoiu, fiul Tatianei Stepa.
Aici puteți asculta un interviu cu George Nicolescu, în cadrul emisiunii Arca lui Lae din data de 9 mai anul acesta. Să aveți o zi frumoasă.