18 iunie 2010 – Poesis – Comoara
Aşa cum v-am mai spus în repetate rânduri, Poesis sunt, din punctul meu de vedere, doi dintre cei mai buni, mai profesionişti interpreţi pe care i-a dat folkul românesc până la ora actuală. Chitarişti pricepuţi, voci bune, stil unic şi prezenţe scenice care dovedesc profesionalismul. Pe Marius Baţu şi pe Eugen Baboi nu-mi amintesc să-i fi văzut vreodată pe scenă în formă proastă, să-i fi auzit făcând greşeli grave sau comportându-se faţă de muzică şi faţă de public cu superficialitate. Din păcate, lucruri de felul acesta întâlneşti în folk şi la case mari şi la case mai mici, la Poesis însă nu am pomenit. Şi e păcat că, uneori, folkişti cu multe clase sub nivelul lor se bucură de mai mare celebritate.
Aşadar, astăzi îi voi readuce în faţa voastră pe cei doi Poesişi cu un cântec de pe albumul Babilon (2007) . Şi pentru că sunt sigură că mai au multe de spus, sper că un viitor album marca Poesis nu se va lăsa foarte mult aşteptat
PS: Dacă aveţi mâine drum prin Vama Veche, pe Marius Baţu, alături de Mircea Vintilă îi puteţi vedea şi asculta la Baza Sportivă (Str. Falezei nr. 3), loc în care, în această vară, se anunţă fel de fel de evenimente muzicale.