Iarmaroc 2010, ajuns la ediţia a-II-a se anunţa a fi un festival interesant: 14 scene, 200 de artişti, târguri de gablonţuri, mii de locuri de campare, parcare luminată şi 1000 de oameni responsabili pentru bunul mers al festivalului, totul în mijlocul naturii, într-o fostă bază militară de lângă Urziceni.

Din păcate lucrurile n-au stat  chiar aşa, dacă la început faptul că n-am mai găsit locuri de parcare (decât la 5 km distanţă de locaţia festivalului) l-am pus pe seamă orei târzii la care am ajuns, totul a luat o întorsătură neaşteptată pe parcursul celor 3 zile.

Iniţial, nerăbdători fiind, n-am mai aşteptat tractorul destinat transportului de persoane de la parcare până la intrarea principală (intervalul de o oră şi ceva între curse ne era peste mână) şi-am străbătut aproape veseli cei 5 km pe drum de ţara prin noroi, pe întuneric, visând deja la un mic Woodstock.

Ajunşi acolo am descoperit parcarea luminată despre care se vorbea în prezentare, capacitatea acesteia fiind de maxim 200 de maşini. Am trecut fără probleme de filtrele de la intrare, dar în momentul în care am cerut un program al festivalului ni s-a spus că vor exista doar în următoarea zi.

Ne-am pus corturile şi-am pornit în explorare. Ploaia a speriat mare parte din petrecăreţii de la Iarmaroc aşa că n-am găsit prea multă lume la nici una din scenele vizitate în prima seară. Ce am putut observa încă de atunci, însă, a fost locaţia foarte bine aleasă de către organizatorii Iarmarocului. Pentru a ajunge la scene era necesar să te plimbi pe nişte poteci slab luminate din fosta bază militară. Ideea mi-a plăcut foarte mult, iar clădirile părăsite din zonă au fost pictate şi au ajutat foarte mult la personalizarea spaţiului.

Organizarea a fost însă defectuasa, atunci când se vorbeşte despre o echipă de 1000 de organizatori te aştepţi ca totul să meargă bine. Fiind vorba de un eveniment de o aşa amploare era normal să existe o doză de nepravazut, dar nu-ţi poţi lua o marjă de eroare între 70-80%  . Unul dintre motivele pentru care îmi permit să spun asta se leagă de un aspect foarte important, dacă nu cel mai important: artiştii. Aceştia au concertat într-o ordine total aleatorie, contrar celor scrise în program, ceea ce ne-a făcut pe mulţi dintre noi să pierdem exact recitalurile pe care ni le doream. În cazul scenei de folk, de exemplu, în lipsa celorlalţi colegi de breaslă ce trebuiau să vină, cei prezenţi la Iarmaroc au cântat în toate cele trei zile. Oricâţi organizatori am întrebat Cine?, Când? şi la ce scenă cântă? ni se răspundea simplu: “Azi, mâine sau poimâine “.

În ce-a de-a doua zi de festival, un val destul de mare de oameni a poposit la Iarmaroc. Astfel, sâmbătă seară cea mai mare parte a spectatorilor s-a adunat la scenă Live unde formaţiile Byron, Luna Amară, El negro şi Dub Pistols au susţinut recitaluri, făcând publicul să danseze şi să cânte alături de ei indiferent de frig ori ploaie.

Cu excepţia scenei de folk care era oarecum acaparată de  scena Live, dispunerea acestora a fost una potrivită, nelăsând muzica să răzbată dintr-o parte în alta. Probleme de sunet au existat în mare parte din cazuri, dar vorbind despre un număr de 14 scene în aer liber a fost un lucru  de înţeles, dacă nu de acceptat.

O parte din scene au lipsit cu desăvârşire sau dacă au existat nu s-a ştiut despre ele şi în nici un caz n-a existat activitate acolo. Astfel scenele Culture Clash şi Film Festival au fost de-a dreptul invizibile, indicatorul spre Culture Clash ducând într-o zonă părăsită. Venind vorba despre indicatoare, existau câte 4-5 astfel de plăcute pe copaci şi-n general te îndreptau în aceeaşi direcţie.

Duminică vremea a fost foarte frumoasă dar, din păcate, mare parte dintre oameni începuseră să se retragă în lipsa activităţii de la scene. Ne-am fi dorit să mai vedem nişte concerte, dar neavând de unde să obţinem detalii, măcar în linii mari, despre ce urma să fie,  după-amiază ne-am îndreptat spre Bucureşti aşteptând aproximativ 2 ore un mijloc de transport până la parcarea despre care vorbeam la începutul poveştii.

Concluzionând, după modelul una caldă, alta rece, mi-a plăcut locul în care s-a ţinut evenimentul, dar sunt convinsă că organizatorii n-au fost pregătiţi pentru o asemenea vreme. Lipsa aprovizionării propice a barurilor a reprezentat o problemă destul de mare. Mi-a plăcut târgul handmade pentru că existau foarte multe lucruri drăguţe şi chiar aveai de unde să alegi. Nu mi-a plăcut modul în care au fost trataţi artiştii, consider că ar fi meritat ceva mai mult respect dacă tot s-au străduit să-şi susţină recitalurile în condiţiile date. Mi-a mai plăcut promovarea evenimentului şi chiar am aşteptat cu nerăbdare să ajung acolo, site-ul pliantele şi prezentarea fiind foarte inspirate.