Lansare oficială trupa Maya
UPDATE : MAYA are site mishto ! Aici îl gasiti .
După Mayatonul ce a cucerit Capitala, adică 4 concerte în 4 zile, în clubul “Iron City”, clujenii de la Maya, adică Mishu Călian (voce, chitară acustică), Tudor Bădescu (chitară bass), Sorin Zamfir (percuţii), Richie Bordea (chitară solo), s-au gândit că ar fi cazul să se (re)lanseze oficial şi-n oraşul ce le-a dat nume, bani şi glorie . Astfel, suntem aşteptaţi cu mic, cu mare şi nu de musai, ci pentru că sunt buni şi sunt de-ai noştri, joi, 20 mai, de la ora 21:00, în clubul “Irish & Music Pub”. Preţul biletului este de 10 lei.
De asemenea, vă reamintesc faptul că-i puteţi sprijini pe băieţii de la Maya, cumpărându-le piesele orchestrate şi înregistrate într-un studio profesionist, accesând acest link.
În continuare, vă prezentăm comunicatul de presă:
“MAYA
MAYA nu e proiect nou. E nume nou pentru ceea ce multă lume cunoştea drept Mishu Călian Band. Şi membrii trupei sunt aceiaşi, nicio schimbare de componenţă. Rămân câştigătorii premiului “Best Progresive Band 2009” în cadrul GBOB 2009, semifinaliştii competiţiei “Battle of Songs” şi continuă tradiţia deja încetăţenită a trupelor din Cluj care fac valuri.
Stilul muzical se înscrie în “trend”-ul acustic al timpului muzical actual (pop-rock). “Viteza sângelui meu” este piesa de referinţă a trupei, piesa care i-a facut cunoscuţi unui public extrem de numeros. Toţi cei 4 componenţi ai trupei au la activ peste de 10 ani de experienţă muzicală şi de scenă.
De ce Maya? Maya, într-o veche filozofie indiană, este vălul iluziei, mintea. Ce înseamnă asta? Înseamnă că oamenii iau tot ceea ce îi înconjoară, trec prin filtrul minţii şi tind să categorisească tot ceea ce văd şi simt în funcţie de nişte bareme şi canoane pe care le-a impus societatea umană de-a lungul timpului. În primul rând ne este mai uşor să diferenţiem lucrurile între ele, dar aşa avem tendinţa să vedem doar forma lor şi să le scăpăm substanţa. Maya încearcă să dezvaluie prin muzica sa substratul lucrurilor.
Componenţă Maya
Mishu Călian – voce, chitara acustică
Mishu vine din zona acustic-folk, participând la numeroase festivaluri de gen, fiind premiat la fiecare festival la care a participat. Amintim aici Bistriţa Folk 2008 – Marele Premiu, Prima Iubire, Reghin 2009 – Premiul 1 şi Festivalul Castanelor, Ploiesti 2009 Editia X In Memoriam Gabi Dobre – Marele premiu şi premiul de creaţie pentru melodia Mitel.
Tudor Bădescu – bass
Tudor a activat în mai multe trupe rock, printre care amintim Dispersia şi Respect.
Richie Bordea – chitară solo, armonie
Richie vine din zona progresivă a rockului, activând înainte de Maya în trupa Respect, dar şi în alte formule.
Sorin Zamfir – tobe, percuţii
Sorin este probabil cel mai experimentat muzician al trupei, el activând de peste 20 de ani în domeniul muzical. Din colaborările anterioare amintim trupa Emeric Set.”
P.S. : Îi mulţumim Mishelului pentru exclusivitate, fie ea şi relativă. Gestul contează !
Un comentariu
Trimite un comentariu »
Buna seara!
Tin sa va anunt ca la concertul MAYA din IRISH & MUSIC PUB nu vor fi mese si nici scaune asa cum bine ati fost obisnuiti! Acest lucru s-a intamplat(adica o sa se intample) la cerinta D-lui Calian care asteapta multa lume pregatita de dans si mai ales pregatita de cantat! Deci, incarcati-va cu energie pentru o seara de joi foarte speciala!
Inca ceva… toate rezervarile au fost anulate
Va asteptam!