Se ştie că noi, ardelenii, suntem foarte mândri de originile noastre, ne dăm mari, rotunzi, frumoşi şi deştepţi (cam înceţi, ce-i drept), dar trebuie să recunoaştem că în materie de muzică nu stăm chiar foarte bine. După “Semnalul” regretatului Iuliu Merca, probabil cea mai reprezentativă trupă a Clujului este “Compact”, asta deşi la puţin timp după afirmare, mare parte din membrii ei (Paul Ciuci, Leluţ Vasilescu şi Teo Peter) au luat drumul Capitalei, dar, chiar şi după atâţia ani, noi îi considerăm tot de-ai noştri şi ni-s dragi aproape necondiţionat.

Acum vreo 2-3 săptămâni, centrul Clujului a fost împânzit de afişe cu “Compact”, mă tenta, dar nu foarte, un impediment la care m-am gândit a fost şi preţul biletului, 50 de lei e uşor cam mult, în condiţiile în care pentru o trupă mare de afară dai doar de 2 ori mai mult. Dar, având în vedere şi gerul de martie deloc îmbietor pentru alte activităţi, m-am hotărât să merg, deşi mă aşteptam la ceva subţire, atât ca număr de spectatori, cât şi din punct de vedere al prestaţiei lor, l-am văzut ca pe un concert “for the old time’s sake”.

Dar, din fericire, m-am înşelat, ajunşi acolo am găsit sala atât de neprimitoare a Casei de Cultură a Studenţilor plină ochi, cu un public destul de divers, dar cu o medie de vârstă aş zice undeva peste 30 de ani. În deschiderea celor de la “Compact” a fost folkistul Adrian Sărmăşan, însoţit bineînţeles de Laci Kovacs. O alegere din punctul meu de vedere, să-i zicem, deloc inspirată, deşi rockul şi folkul au rădăcini comune, stările sunt diferite, aş fi preferat o trupă de rock tânără şi sunt destule şi foarte bune şi care, mai ales, au nevoie de multă expunere. În mare parte, Adrian Sărmăşan şi-a cântat piesele proprii, dar şi un cover, “Blowing in the wind”, cu care eu am o mare problemă, când te încumeţi să cânţi o piesă în engleză pe scenă, în faţa a câtorva sute de oameni, trebuie să cunoşti limba şi să ai o pronunţie perfectă, fără aceste elemente mai bine nu cânţi, pentru că rişti să deranjezi.

Şi a urmat nebunia, deşi la început cu grave probleme de sunet, microfonul wireless al lui Paul Ciuci pur şi simplu nu funcţiona, astfel că am fost privaţi de, cred eu, una din cele mai bune piese ale rockului românesc, Jocul ielelor. Dar, obişnuiţi cu astfel de “probleme”, am trecut zâmbitori şi peste asta. Cei de la “Compact” au venit cu un sound parcă mai lucrat / mai plin, dar cu aceleaşi elemente de anii ‘80, specifice lor în peisajul rockului românesc şi ne-au readus în minte piese pe care parcă le ştiu de când lumea: Fata din vis, O noapte şi-o zi, Un alt început, Să te gândeşti la mine, Vei fi a mea, Stai cu mine, Trenul pierdut, Cântec pentru prieteni s.a.m.d .

Un element esenţial al acestui concert a fost publicul, absolut perfect, deşi când am intrat în sală mi s-a părut uşor cam prea la patru ace pentru un concert rock, însă uşor, dar sigur, cei prezenţi în sală şi-au lăsat deoparte inhibiţiile de oameni serioşi şi responsabili. Astfel, s-a dansat, s-a cântat, s-a mai urlat, în concluzie cred că a fost fix ce-şi doreşte un artist, un public civilizat, dar implicat 100%.

Pentru mine acest concert a fost un boost de energie pozitivă, ca o cafea tare şi fără zahăr după o noapte nedormită, iar dacă-i prindeţi în concert în oraşele voastre pe cei de la “Compact”, mergeţi, că merită! Până la următoarea intervenţie, vă salut spunându-vă: Bună dimineaţa, prieteni! Pe curând, la revedere!

Galerie foto :

[View with PicLens]