Și a fost și Dylan. Un amestec de înfiorare, bucurie și totuși ceva a lipsit. Mi-am dorit mult să-l vad live pe legendarul Dylan. Și nu pot să nu mă-ntreb dacă nu cumva spațiul est-european este precum the elephant’s graveyard pentru toate legendele mondiale ale muzicii.

Preț de două ore, am asistat la un concert, hai să-i zic interesant, cu un Dylan altfel de cum mă așteptam, în care interacțiunea cu publicul a fost inexistentă și o trupă care l-a detronat clar din poziția de frontman. Pasajele instrumentale lungi, vocea lui Dylan care a adus mult cu Tom Waits, au transformat seara  într-un concert de blues, adică a fost altceva decât ce credeam până acum că e Dylan.

E adevărat că și fanii Zeppelin au fost poate dezamăgiți la concertul lui Plant de-acum trei ani, când acesta n-a vrut cu niciun chip să mai cânte Stairway to heaven, ba mai mult, piesele cântate cu The Strange Sensations au sunat altfel decât știau ei.

Ei bine, nici Dylan n-a cântat Blowing in the wind sau Knocking on heaven’s door, n-a sunat aşa cum știm cu toții, însă bucuria întâlnirii cu un Dylan, fie el la 69 de ani, plus un playlist generos, au fost de-ajuns pentru a spune că “da, a meritat”. Poate că, ascultând Together through life, ar fi trebuit să fiu mai prevăzătoare în privința a cum va fi seara, dar pe de altă parte, asta e și latura interesantă, Dylan a reușit să ne surprindă din nou.

Trupa:

Playlist:

Jolene

(clip preluat de la romanitzza)

Like a rolling stone:

Ballad of a thin man

Just like a woman

(clipuri preluate de la ramsex84)