La iniţiativa lui Mircea Bodolan, în seara de 23 octombrie 2009, la Casa de Cultură a Studenţilor „Preoteasa”, a fost dat startul serilor Folk Club “Old School”, din dorinţa de a reînvia spiritul atât de îndrăgitei Case Eliad.

Situat la etajul doi al Casei de Cultură a Studenţilor, clubul “Old School” te inhibă puţin încă de la intrare. Coloane, mese frumos aranjate, lumini multicolore şi servirea impecabilă te fac să te gândeşti că ai nimerit unde nu trebuia, nu de alta, dar localurile în care se întâmplă în general serile de folk bucureştene (şi nu numai) arată cu totul altfel.

Deschizător de drumuri a fost, într-un oarecare contrast cu locul în care trebuia să cânte, Daniel Iancu. Primul lucru pe care l-am observat de când am ajuns a fost publicul, nu foarte numeros şi oarecum atipic. Unul dintre motivele pentru care s-a întâmplat să fie aşa este probabil şi faptul că preţul biletului era puţin usturător, în special pentru studenţi şi în general pentru publicul tânăr. În ciuda faptului că sunt absolut de acord că oamenii trebuie să fie dezobişnuiţi să asculte artisti “pe moca” şi învăţaţi să plătească pentru astfel de evenimente, consider că preţurile trebuie să fie totuşi mai accesibile pentru toate categoriile de vârstă.

Muri-ţi-ar capra, Vine valu’, îmi ia calu’ sau Olguţa gelofilă au fost câteva din primele piese interpretate de Daniel Iancu pe scena din “Old School”, care ne-a mărturisit că este puţin emoţionat. Vinovată a fost, cred eu, şi atmosfera cam rece din prima parte a recitalului. Personal m-am simţit şi eu puţin stânjenită de publicul format din oameni serioşi, ce aveau nişte ani peste mine şi parcă nu mi-a venit să mă manifest ca de obicei la concertele lui Daniel Iancu.

În cea de-a doua parte a recitalului, lucrurile s-au mai destins. Lumea a început să se distreze şi să cânte, iar pentru piesa E armonie-n casa noastră, Daniel a ales o doamnă din public să joace pentru câteva minute rolul Marianei Butnaru. Am mai cântat alături de el Mi-a bătut dealul la poartă, Patria, Ploaie în Ploieşti sau Înfloreşte mazărea, piese cunoscute şi îndrăgite de public.

Chiar dacă mă aflam într-un mediu puţin prea “preţios” pentru mine, am reuşit până la urmă să mă destind şi să mă simt bine. Un plus pentru localul în care a debutat această seară au fost servirea şi sonorizarea impecabile. Cu siguranţă voi mai merge cu drag la aceste seri şi sper ca în timp numărul spectatorilor să crească. Deocamdată sunt puţin sceptică în această privinţă şi nu pentru că mă îndoiesc de calitatea artiştilor ce vor fi invitaţi aici, ci pentru că preţurile, aşa cum am mai spus, lasă o gaură adâncă în buzunarele studenţilor ce populează în general “Preoteasa” şi nu numai.

Popularity: 3% [?]