După această perioadă extrem de încărcată, iată că vă aducem şi desfăşurătorul celei de-a treia seri de Folk You.

Ultima seară de festival a fost deschisă de cei trei tineri bucureşteni extrem de talentaţi, reuniţi sub numele de Proiectul Tivodar (Ştefan Tivodar, Mysha Ungureanu şi Alex Nichita), care ne-au cântat trei piese: Discurs, Drumuri (ambele creaţii marca Ştefan Tivodar), după care un mix interesant de Râpa & Hey You.

Grupul Cantos, a cărui marcă distinctivă este flautul fermecat, s-a format în 2001 şi este format din soţii Codruţa şi Mihai Lojewski. Cei doi ne-au cântat, printre altele, Ora culorilor, cântec scris pe versuri de Nichita Stănescu.

Mircea Iordache, “singurul funcţionar public din muzica folk”, a venit din Tulcea cu trei piese: Doi copii, Mereu e luni şi Iubita mea e marea. O prezenţă uşor monotonă, impresionând însă prin “droaia de sentimente” încâlcite-n corzile chitării.

Taman din Cetatea Băniei, Bogdan Grosu, „iubitor de frumos, folkist, chitarist, sculptor în lemn şi fotograf”, a venit însoţit de Bogdan Oprănescu, care l-a acompaniat cu mare poftă la bongosuri. O piesă ce ne-a purtat uşor pe aripile… copilăriei, Ca un joc (ce-aş mai vrea să fiu o dată, într-a copilăriei roată), apoi Cântec Folk You (alte nopţi, aceleaşi vise…).

A venit apoi rândul Cătălinei Beţa, din Bacău, să ne-arate Gândacul (de pe deget), piesă compusă la 18 ani, apoi Zbor (cântec scris acum nişte ani în Vama Veche).

Ovidiu Scridon, un amestec interesant de candoare şi nelinişti, ne-a purtat prin Într-o zi, Femeia şi Mi-e dor, pentru ca Alina Zaharia să (ne) facă Alchimia cuvintelor şi Incantaţie direct pe plaja şi ne cânte despre-un Gând rebel (se plimbă ca un om nepăsător şi beat…), dedicată lui Mishu Călian.

O prezenţă neaşteptată au fost cei doi copii simpatici din grupul Floare de colţ, care au cântat o piesă, după care Dinu Olăraşu a revenit pe scenă, ca “să deschidă închiderea unei seri glorioase, cel puţin”. I s-au alăturat Raul Cusac (acordeon) şi Codruţa Lojewski (flaut) şi împreună ne-au cântat Sună-mă noaptea, Zece ani şi Imnul festivalului, Folk You.

O folkistă cu rădăcini adânci în rock şi o voce pe măsură, Zoia Alecu ne-a cântat Chanson de Ritza, Iar e lună plină, Paradoxuri, Cărări de maci, Se-ntâmplă (de pe cel de-al doilea album, Cărări de maci). Trebuie să recunosc faptul că piesele de pe primul ei album, Vino aici, Incă un tren, Trei galoşi şi Ploua, sunt mai altfel, mai spirituale şi cu mai multă încărcătură în versuri, deci implicit mai iubite de public.

Dar iată c-a venit şi rândul Mariei Gheorghiu să ne-ncânte c-o Floare de vârtej şi Mai aproape de tine. Şi pentru că am fost atât de frumoşi la recitalul Tatianei, c-o seară-nainte, Maria a spus că merităm să ne cânte şi “un cântec mai sensibil”, Adună-mi, mamă, umbra cu lopata (versuri de Miron Manega), alături de Codruţa Lojewski (flaut). Au urmat Curcubeu, un Fado - Cançao do mar (Cântecul mării) şi Intâmplător.

Narcisa Suciu, veşnic veselă şi luminoasă, ne-a dăruit - ca o surpriză neaşteptată - Love of my life. Alături de Daniel Crăciun (omul din umbra “multor cântece pe care le-aţi auzit la TV”), ne-a cântat, printre altele, Nu-i lumină nicări (Grigore Leşe), Câmpuri aurii (Mircea Rusu), Mociriţa, Lioară lioară şi La, la, la. Reacţia publicului a făcut-o pe Narcisa să exclame, “Nu văd până-n spate, da’ simt, simt monstrous!”

Omul cu o chitară (funcţia de senator vine doar să completeze sinergia unor simţiri acute de-aplicare a sabiei dreptăţii), Victor Socaciu a venit însoţit de Biroul Executiv, (Nae Coman – claviaturi, Mircea Crişan – percuţii şi Marius Roşiu – chitară solo).

Socaciu ne-a (re)adus sub Nucul (cântec scris pentru Vali Sterian şi cântat acum ca un omagiu adus lui Moţu Pittiş) sub care se strâng tinerii pletoşi şi cântă la chitară. Au urmat Omul cu o chitară (cântec scris la doar 18 ani), Tropa-trop, Oameni de zăpadă, Fă-mă Doamne prost şi Cântec pentru mama lor (preablând manifest împotriva unei şlehte de riţiponci avizi şi ipocriţi).

Gheorghe Zamfir a fost introdus în scena de către Maria Gheorghiu, care a spus că “în această seară, pe scena Festivalului Folk You, Dumnezeu şi-a trimis mesagerul pentru a ne oferi lacrima sa de bucurie”. Recunosc faptul că nu-l mai văzusem live pe Gheorghe Zamfir, ci-l ascultasem doar acasă, însă recitalul său alături de cei patru instrumentişti senzaţionali de la ţambal, contrabas, violă şi clarinet, m-a făcut să mă simt extraordinar, ca şi cum întreaga noastră esenţă românească s-ar fi distilat în sunetul pur al naiului. După aproape o oră de delir, maestrul ţi-a încheiat recitalul cu Ciocârlia.

Un moment inedit şi o surpriză pe măsura, Mircea Rusu Band m-a impresionat la culme. Am descoperit o trupă de opt instrumentişti, bine închegată, un vocalist cel puţin interesant şi un cântec care m-a lăsat fără cuvinte, Laptele mumii (Un kilogram de lacrimi, vă rog…Mă scuzaţi …că am zâmbit!), extras de pe noul material, Lumea de rouă: In memoriam Adrian Pintea, lansat în iunie anul acesta.

Cântecul Câmpuri aurii a fost dedicat lui Cristi Minculescu, “în amintirea unor vremuri minunate şi cu tot confortul pe care dragostea ţi-l conferă”. Au urmat apoi, printre altele, Viaţa de român, Hai băieţi să bem o bere, Omu’ bun şi pomu’ copt, Şapte drumuri şi mult aşteptata Iarba verde.

Florin Chilian. La aşa criză, aşa protest. E vorba de mesajul lui (şi al nostru) către mai-marii mârlani ai ţării, lipit pe cutia chitării: “Cutia milei publice! De milă - de silă, donaţi bani! NU publici! Fondul naţional de pensii al ritziponcilor. http://ridzipoanca.org/”. Explica: “Poate dă dracu’ şi se duc toţi acasă, ăştia care tot bagă mâna-n buzunar…”.

După o reverenţă adusă maestrului Gheorghe Zamfir, Chilian a spus: “poate vom şti în cele din urmă să ne aflăm poveştile”. Un altfel de poveste e şi aceea a lui Nicu Vladimir şi Vali Sterian, ambii amintiţi de Chilian, în memoria cărora a cântat, împreună cu Marius Tucă, Amintire cu haiduci (V. Sterian).

Cum nu se putea fără “imnul naţional”, am ascultat (fără drept de şedere) Dorm (naţie dormi…), apoi Să n-ai alţi Dumnezei, Iubi (adu berea că leşiiiiin…) şi Chiar dacă, piesă care de fiecare dată parcă rupe ceva din mine…

IRIS. Am să spun doar că acest concert-surpriză a fost dovada cea mai vie că NU CONTEAZĂ CÂT DE LUNG AI PĂRUL, IMPORTANT E CÂT ŞI CUM GÂNDEŞTI! Despre cum a fost la Iris în Vamă, citiţi aici.

Festivalul a fost încheiat de trio-ul Mircea Baniciu, Ioji Kappl şi Vladi Crejevici. “După un concert Iris înaintea noastră, vă mărturisesc că am emoţii”, a spus Baniciu, dupa care a adăugat: “Mă gândesc că şi Phoenix-ul ar fi făcut un moment din acesta, dacă înţelegerea dintre noi ar fi fost deplină”.

Printre piesele cu care ne-au fericit cei trei sâmbătă seara, se numără Întoarcerea la Orient, Vremuri (şi tot exagerat…), Canarul (dedicat spiritului lui Moţu Pittiş), Mugur de fluier, Mica ţiganiadă, Nunta, Vara la ţară, Dealul cu dor şi Dacă ai ghici. În încheiere, Tetea a urat “o seară, de fapt o dimineaţă excepţională tuturor!”.

Ca în fiecare seară, Vinovaţii fără vină a încheiat maratonul de folk de anul acesta din Vama Veche. Istoviţi, fericiţi şi fără niciun gând de întoarcere acasă, contemplam marea de oameni retragându-se uşor, încercând să intuim impactul a ceea ce tocmai se petrecuse: o revărsare de emoţii, muzică live, suflete picurate peste un public când cald, când absent, păreri şi idei ţâşnind din discuţii aprinse, totul petrecut sub ochiul magic al lui Moţu Pittiş.

Folk You, prin cele trei zile de muzică la malul mării, m-a făcut să (re)văd frumuseţea din oameni, m-a convins aproape pe deplin de esenţa noastră bună şi dorinţa de-a trăi cât mai frumos. E atât de simplu să fim fericiţi şi cu toate astea, ne mascăm frica şi neputinţa în imposibil şi convingeri absurde.

Dacă putem fi atât de frumoşi şi fericiţi preţ de trei zile, cum putem face să ne umplem casele cu aceleaşi bogăţii – şi să dureze? Aud adesea nu se poate sau e imposibil. Un vis de copil e mereu posibil, pentru că mintea lui nu caută mereu obstacole, ca oamenii “mari”, iar ochii lui văd mereu the Big Picture. Încurcându-ne în banal, pierdem acea stare de flow şi libertate, care practic e starea de a fi copil.

Marea, muzica şi poezia au întors copilul care-am fost, dar nu se ştie, nu se ştie, până când…

Galerie foto :

[View with PicLens]

123►

p style=”text-align: justify;”>mai multe fotografii : aici şi aici

Popularity: 11% [?]