După această perioadă extrem de încărcată, iată că vă aducem şi desfăşurătorul celei de-a treia seri de Folk You.
Ultima seară de festival a fost deschisă de cei trei tineri bucureşteni extrem de talentaţi, reuniţi sub numele de Proiectul Tivodar (Ştefan Tivodar, Mysha Ungureanu şi Alex Nichita), care ne-au cântat trei piese: Discurs, Drumuri (ambele creaţii [...]
De multe ori ne lipseşte acea prospeţime în privire (pentru că, nu-i aşa, ochii sunt acea cale de neocolit către suflet) şi fără să ne dăm seama, o simplă scânteie ne poartă cu zece ani înapoi…
Noi ne-am înfruptat în toate aceste zile de folk din vraja tămăduitoare a muzicii, alături de toţi cei [...]
După cum vă anunţam cu ceva timp în urmă , cea de-a doua ediţie a festivalului-concurs de muzică folk „La Suceava în cetate” va avea loc în perioada 26-28 iunie 2009.
Evenimentul, organizat de Consiliul Judeţean Suceava, prin intermediul instituţiilor sale de cultură, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale şi Complexul Muzeal al [...]
Bună dimineaţa, dragi cititori! Pentru că-i vineri, gândul vă e sigur rebel şi fuge spre weekend, în loc să stea pe la examene ori locuri de muncă, aşa că ne-am gândit să-l ajutăm să zboare pe acordurile unei piese frumoase, interpretată de Alina Zaharia.
Alina Zaharia are 28 de ani şi este deja un nume cunoscut printre tinerii folkişti de la noi din ţară, a fost invitată să cânte la ultimele două ediţii ale festivalului Folk You, a câştigat trofeul “Om bun” în 2005 şi numeroase alte premii pe la diverse festivaluri-concurs de folk din ţară.
Când afli cum se numeşte staţia de folk a fiecărei miercuri seară în Capitală, te cam ia cu friguri: de ce ai vrea să mergi într-un Oraş de Oţel când vine vorba de chitară si folk? Totuşi îţi spun cu mâna pe inimă: dacă vine seara de miercuri, eşti în Bucureşti şi n-ai alte planuri, [...]
Într-o ţară care îşi ignoră adevăratele talente şi în care kitch-ul şi non-valoarea sunt promovate la tot pasul, într-o epocă în care dezvoltarea continuă a tehnicii şi tehnologiei face ca oricine să poată deveni cântăreţ peste noapte, fără să aibă nevoie de o voce deosebită sau măcar de un dram de talent, într-o astfel de [...]