12 aprilie 2010 – Eugen Avram – Mersul trenurilor
‘Neaţa bună, dragi cititori! Începem săptămâna cu o piesă de dragoste marca Eugen Avram, artist care mie personal îmi dă de fiecare dată o stare de bine. Cântecele sale (în mare parte, piese de dragoste) scrise pe versuri proprii, poate nu sunt extrem de profunde la nivelul mesajului (excepţie face totuşi „Cadoul visat” ), însă Eugen Avram este un bun instrumentist şi în plus, un artist care transmite o stare pozitivă, atât prin creaţia sa, cât şi prin prezenţa scenică.
De la concertele lui Eugen pleci cu poftă de viaţă, de iubit şi de fredonat refrene simple. Şi e nevoie de aşa ceva, măcar din când în când. Aşa ca voi profita de această ocazie pentru a vă face o invitaţie pe mâine seară, la clubul 100 Crossroads din Capitală, unde veţi avea ocazia să-l revedeţi pe Eugen Avram, de la ora 21:00.
O săptămână frumoasă vă doresc!