Discutam zilele trecute cu o amică, mai mult sau mai puţin în contradictoriu, pe tema sentimentului patriotic exprimat în artă şi a rolului moral al artistului faţă de ţara şi poporul din care face parte. Trebuie el oare, în arta sa, să închine ode şi imnuri patriei sale pentru a trezi în sufletul poporului conştiinţa naţională şi focul puternic ce ar trebui să cureţe crime şi nedreptăţi petrecute pe pământurile sale strămoşeşti? Sau, din contră, datoria morală a artistului faţă de ţara sa este aceea de a încerca să-i vindece rănile arătându-i în faţă chipul schimonosit din oglindă?

Personal, cred mai degrabă în moralitatea şi patriotismul artiştilor care, în loc să închine ode şi imnuri patriei şi poporului, preferă să se ridice împotriva  moravurilor, a nepăsării, a ipocriziei, a minciunii, a laşităţii şi a altor vicii care macină ţara în care trăiesc. Pentru că imnurile de slavă nu pot trezi un popor din uitare. Cel puţin nu în zilele noastre şi nu poporul acesta din care facem noi parte.

Aşadar, pentru că e luni şi mai mult moţăim cu ochii în monitoare decât muncim, m-am gândit că nu ne-ar strica un duş cu apă rece şi o trezire la cruda realitate mioritică. Nu vreau să vă stric începutul de săptămână, din contră. Cred însă că până nu vom învăţa să ne vedem şi să ne acceptăm bubele şi defectele, nu vom reuşi să le vindecăm.

Prin urmare, pentru astăzi, o poruncă-protest, „Să nu preacurveşti!”, un cântec care face parte de pe albumul „Zece porunci”, o reinterpretare a Decalogului, marca Florin Chilian:

Popularity: 4% [?]