Nicu Alifantis

„Dacă întinzi o mână / mă vei găsi / şi mă vei putea lua, / ca pe un cadou. / ţi-l ofer / spre a fi purtat, / fără ruşine, / la lucru şi la ocazii” scria Nicu Alifantis în Epilogul volumului său de poezie „Scrisori nedesfăcute”, apărut la Editura Nemira în anul 1997. Nici măcar nu am apucat să întind mâna că am şi primit acest cadou încă din primii ani de viaţă şi odată primit, l-am purtat cu mine peste tot pe unde m-au purtat paşii. Muzica lui Nicu Alifantis m-a însoţit prin copilărie şi am luat-o cu mine, firesc, în adolescenţă. Anii de liceu au fost poate cei mai „alifantisiaci” ani ai vieţii mele, iar prima mea poveste de dragoste a avut pe fundal „Ce bine că eşti” şi „Balada blondelor iubiri”. L-am pierdut o singură dată, atunci când era să-mi pierd aproape toate „averile” primite de la părinţi şi de la oamenii minunaţi pe care am avut privilegiul să-i întâlnesc în prima tinereţe. L-am regăsit însă, de îndată ce m-am regăsit şi pe mine, neschimbat, ba parcă mai plin de frumuseţe ca înainte şi mi-am promis că nu-l voi mai pierde niciodată. Am legat apoi una dintre cele mai frumoase prietenii din viaţă la unul din nenumăratele concerte Alifantis la care am fost în ultimii ani. Şi nu pot să fiu decât recunoscătoare sorţii ce a făcut să mă trezesc din amorţeala-mi confortabilă şi să-mi recuperez bogăţiile pierdute, căci altfel ştiu sigur că această prietenie nu s-ar fi întâmplat niciodată, aşa cum nu s-ar fi întâmplat multe alte poveşti ce-mi îmbogăţesc astăzi viaţa.

Tot datorită aceloraşi sorţi norocoşi, am avut privilegiul, bucuria şi onoarea de a cunoaşte o bucăţică din omul Nicu Alifantis. De o generozitate ieşită din comun, „elefantul” (cum îi spun prietenii şi cum i-am spus şi eu încă din copilărie), este un om care, atunci când simte de cuviinţă să facă asta, oferă şi se oferă gratuit şi fără rezerve, aşa cum puţini o ştiu face. Un om cald, inteligent, elegant, cu un extraordinar de fin simţ al umorului şi cu atâta drag de cuvânt încât cea mai simplă frază pe care o rosteşte pare dinainte gândită, lustruită şi alcătuită din vorbe alese cu grijă. Urăşte prostia şi lucrul făcut de mântuială, este un perfecţionist fără cusur, impulsiv uneori şi un artist pentru care profesionalismul este literă de lege, superficialitatea ori jumătăţile de măsura neavând ce căuta în munca sa şi a celor alături de care lucrează.

Plămădit din aluat amestecat (grecesc, machedonian şi românesc), Nicu Alifantis a văzut pentru prima oară lumina zilei pe 31 mai, anul de graţie 1954, cu ursitoare din cele mai darnice la căpătîi, pe un mal românesc al Dunării. Soarta îi adusese pe Evdocsia şi Menelaus, coborâţi parcă lumea legendelor antice greceşti, tocmai la Brăila şi făcuse ca pruncul lor să se nască aici. Nu ştiu de-a fost cea mai bună soartă pentru ei, dar ştiu sigur că viaţa noastră, a locuitorilor acestui spaţiu mioritc, ar fi fost una cu mult mai săracă dacă lucrurile s-ar fi petrecut într-un alt fel. Căci cel născut din dragostea lor avea să ne ofere mai multe poate decât am fi meritat, avea să ne facă mai frumoşi şi mai bogaţi adunînd laolaltă toate frumuseţile încurcatului spirit balcanic, adăugându-le poezie, rafinament, eleganţă şi lăsând Dunărea să curgă prin ele pentru a naşte cântece ce ţi se lipsesc iremediabil de suflet.

El însuşi „poet de când lumea” (cum l-a numit „hobbitul” poeziei româneşti, Emil Brumaru), Nicu Alifantis a ştiut întodeauna să găsească muzica interioară a versurilor pe care le-a ales spre a le cânta, dându-le astfel o frumuseţe şi o valoare în plus şi nu în ultmul rând, făcându-le să se întipărească pentru totdeauna în memoria ascultătorilor prin intermediul cântecelor sale, a vocii sale calde, inconfundabile, izvorâtă parcă direct din suflet şi a strunelor de chitară mânuite cu talent şi virtuozitate.

L-a cunoscut şi l-a cântat pe Nichita, contribuind poate mai mult decât oricine la păstrarea versurilor sale în conştiinţa noastră. A compus şi a cântat pe versurile unor poeţi precum Lucian Blaga, Ion Barbu, George Bacovia, Adrian Păunescu, George Ţărnea, Leonid Dimov, William Shakesperare, Serghei Esenin, dar şi pe versuri proprii, ce pot sta fără sfială alături de cele ale marilor poeţi aleşi de el spre a-i cânta. A avut şi are în continuare o activitate discografică şi concertistică de invidiat şi colaborări cu muzicieni de valoare În 1995 a înfiinţat trupa ZAN, formată din instrumentişi talentaţi şi profesionişti, alături de care a înregistrat până acum cinci albume şi susţine numeroase concerte în întreaga ţară.

Pasiunea sa pentru muzică s-a împletit, de-a lungul timpului, cu cea pentru teatru. A scris muzică de teatru şi film, colaborând cu regizori valoroşi (Alexandru Tocilescu, Cornel Todea, Sanda Manu, Silviu Purcărete şi mulţi, mulţi alţii), a interpretat câteva roluri muzicale, iar astăzi este student în ultimul an la UNATC, secţia teatrologie.

Nu mi-am propus să fac aici o prezentare biografică a vieţii şi operei artistului cu date, cifre şi nume exacte. Lucrurile acestea s-au scris şi sunt deja cunoscute. Dar pentru că astăzi, 31 mai 2009, Nicu Alifantis împlineşte nişte ani, pentru că de-a lungul vieţii noastre ne-a oferit tuturor daruri nepreţuite, pentru că fiecare concert al său ne îmbogăţeşte şi ne face mai frumoşi, vrem să-i urăm, din partea întregii echipe FolkBlog, să aibă o viaţă lungă, plină de bucurii şi realizări, cu oameni dragi şi frumoşi alături de el! La mulţi ani, Nicu Alifantis!

(”Floarea soarelui” - muzică şi versuri Nicu Alifantis; video preluat de la radonisha)

Popularity: 1% [?]