de Teodora Ionescu

Aşteptat de ani buni, albumul lui Horia Stoicanu a fost lansat. Materializat cu aportul generos al prietenilor de-o viaţă, apariţia CD-ului se constituie într-un eveniment. Asta pentru că „CIREŞE AMARE”, fără să mă feresc de cuvinte mari, este cu siguranţă o bucată de istorie a muzicii folk de la noi.

Horia Stoicanu însuşi reprezintă unul dintre stâlpii de rezistenţă ai genului, alături de mult mai celebrii lui colegi Mircea Vintilă, Mircea Baniciu, Doru Stănculescu sau Nicu Alifantis, de exemplu. Poate de aceea mi-aş fi dorit mai bine punctat acest lucru. Un dublu album, primul cu piese mai vechi, prin care generaţiile mai noi să ia contact cu istoria şi eventual să o şi înţeleagă, iar al doilea cu piese „la zi”. Chiar şi aşa, mult prea puţine fiind, experienţele de viaţă generatoare de poveşti marca Horia Stoicanu sunt de ascultat şi cu mintea şi cu sufletul şi „de luat notiţe”. Iar dacă mai şi vrei să te numeri printre cei care vor să „practice” muzica folk… Şi de-asta nu pot să nu regret încă odată că Horia nu a vrut niciodată să fie în linia întâi, în sensul notorietăţii pe care ar merita-o cu siguranţă.
Concertul? Unul marcat de emoţie, de bucurie şi de condescendenţă.
Spun emoţie gândindu-mă în primul rând la cel sărbătorit.
Spun bucurie gândindu-mă la colegii de generaţie. De remarcat în acest sens gestul cu valoare de reverenţă semnat de Doru Stănculescu (într-o formă de neiertat, dar şi-a revenit) cântând pe lângă piesele proprii şi una dintre piesele lui Horia. Şi Nichi Oagăn (alt muzician de bază al primei generaţii prea puţin prezent în atenţie astăzi) a cântat o compoziţie proprie pe versuri marca Stoicanu.
Spun condescendenţă gândindu-mă la cei câţiva mai tineri cântăreţi (chiar dacă unii sunt deja cu suficientă experienţă pe scenă) invitaţi cu drag să se producă pe scenă. Florian Rusu, Eugen Avram sau Ovidiu Mihăilescu sunt printre cei la care mă refer.
Un personaj special în toată povestea asta este Mircea Rusu. El este cel care cu mare respect, dar mai ales cu mare dragoste, s-a ocupat de acest proiect. Împreună cu Florian Rusu (fiul lui) i-au pus la dispoziţie nu numai logistica şi confortul de care a avut nevoie, dar şi toată puterea lor de creaţie. Orchestraţiile şi tot ce a însemnat „spatele” sonor, le aparţine. Mai ales lui Florian, care a fost gura de aer proaspăt şi curat de care cântecele respective aveau nevoie. Urechea obiectivă care s-a ocupat de supervizare este a tatălui, Mircea.
Pe scurt, cam asta a fost povestea lansării unui album cald dar şi amar cu adevărat pe alocuri.
Cald pentru că este lucrat între prieteni şi asta se simte.
Amar pentru că şi amarul face parte din viaţă, nu-i aşa?
P. S. Din cireşe amare se face una dintre cele mai rafinate (ca gust) dulceţuri.

Titlu album: Cireşe amare
Autor: Horia Stoicanu
Casa de producţie: EL-RA Consult
Coperta CD:Cristian Scarlat
Data lansare: 29 octombrie 2011
Tracklist:
1.Sentimente violente
2.Balada pentru Nicuţă şi Tăligă
3.Încâinirea
4.Bitter
5.Ion
6. Învăţătorul
7. Am rămas cu bunele intenţii
8. Aligator
9.Oraşul bucuriei
10. Ultima bere
11.Stabilimentul “One”
12. Adio

[Show as slideshow]

[View with PicLens]

123►

Fotografi: Emilia Nicolae şi Călin Costache