Că tot v-am servit ieri cu o harababură de criză, astăzi m-am gândit să rămân într-o zonă asemănătoare, că tot sunt crizele de toate felurile la modă. De fapt, pe plaiurile noastre mioritice, starea asta pare una permanentă, indiferent de regimurile care s-au perindat şi situaţiile economice mondiale …

“N-avem …” e o vorbă pe care o ştim şi o simţim cei mai mulţi dintre noi, încă din fragedă pruncie. Au ei, alţii, de fapt aceiaşi care au avut şi odinioară … Noi, în schimb, ăştia mici şi mulţi, n-avem … Înainte nu era (decât pe sub tejghea, tot pentru ei), azi e totul la vedere, pe toate gardurile, în toate vitrinele ce luminează noaptea oraşele ce trăiau odinioară în beznă… Noi continuăm să nu avem şi, la fel ca atunci, să “ne descurcăm noi cumva” că, în fond, românul e inventiv nevoie-mare. Mai nou, ne scoatem cu criza. (”E criză, dom’le! Ce vrei? Vremuri grele, supravieţuim cum putem!”) şi chestia asta parcă ne face să ne simţim mai bine, măcar facem bancuri faine pe tema asta… Şi totuşi, la noi în frigidere e criză de când ne ştim… Iar ei au de toate, tot de când se ştiu.

N-avem multe, dar măcar acum suntem liberi, domnilor! Avem drepturi, ne putem exprima neconstrâşi, avem democraţie! Oare? Să fie chiar aşa? Nu cumva democraţia noastră de azi e un soi de urmaş modern şi cosmetizat al regimului dinainte? Nu cumva criza asta de care tot facem noi mişto e altceva decât ceea ce pare?…

Cântecul pe care vi-l propuneam ieri spre ascultare vorbea despre “democratura” care rămâne “când pleacă dictatura”… Cel de astăzi ne spune că “e o părere că se-ntoarce firul de democraţie” şi sfârşeşte printr-o dureroasă şi nevrotică “înjurătură”: “dă-mă-n… totalitarism!” .

Aşadar, pentru astăzi, un protest, marca Tudor Gheorghe, cu accente de o ironie usturătoare - “Criza” :

Popularity: 4% [?]