Despre artiştii care au susţinut cele cincisprezece recitaluri la festivalul de muzică folk „Ziua de Mâine”, Alba Iulia, am scris de nenumărate ori. Părerile mele despre cei mai mulţi dintre ei le cunoaşteţi. Şi cum majoritatea au prezentat spectacole asemănătoare cu multe altele despre care am mai vorbit, m-am gândit ca de data asta să fac altceva: un clasament propriu al celor care cred că merită să fie remarcaţi, dintr-un motiv sau altul.

Le-am zis „premii” deşi nu ofer niciun fel de premii. Am strecurat şi puţin umor printre rânduri, că nu strică.

Aşadar, the winners are:

Trofeul  (pentru virtuzitate, priză la public şi senzaţie în blogosferă) merge la Mihai Neniţă, vioara fermecată a folkului autohton.

În cadrul recitalului lui Ducu Bertzi, Neniţă a reuşit să ridice sala în picioare cu solu-urile sale de vioară. Pentru mine talentul său nu mai este o noutate, dar reacţia spectatorilor m-a bucurat şi m-a emoţionat.

Cu Alifantis şi Şemineu Band, Mihai nu s-a lăsat mai prejos. Publicul l-a aplaudat frenetic de cum a apărut pe scenă, dovadă în plus că a fost puternic impresionat cu o seară înainte şi bucuros să îl revadă.

Premiul I  (pentru cea mai bună voce şi cel mai fain show) – Ioan Gyuri Pascu şi The Blue Workers.

Nu ştiu să fie printre folkişti unul care să poată cânta „O sole mio”, sau „Caruso”, aşa cum o face Gyuri.  La Alba a ridicat sala în picioare şi a emoţionat puternic cu vocea sa. Pe lângă asta, artistul ne-a oferit un spectacol rock-folk antrenant cu piese proprii faine, umor, emoţie şi vorbe de duh. Dubla sa profesie artistică (muzician şi actor) şi-a spus şi aici cuvântul.

Premiul II (pentru noutate şi show rafinat) – Nicu Alifantis şi Şemineu Band

Recitalul lor a fost cu siguranţă unul dintre cele mai bune momente ale festivalului. Un spectacol frumos, cu multe piese noi, dar şi câteva din cele vechi, cu instrumentişti talentaţi şi Alifantis în formă maximă.  Publicul l-a primit cu bucurie şi emoţie, iar la final a aplaudat în picioare.

Trebuie să recunosc, pe „Cântece de şemineu” nu am găsit vreo piesă care “dezbrăcată” de orchestraţii, să mi se pară că s-ar ridica la înălţimea vechilor hituri marca Nicu Alifantis. Dar  spectacolele pe care le-am văzut în această formulă m-au impresionat de fiecare dată. Iar faptul că, spre deosebire de alţi “veterani”, Alifantis a prezentat la Alba ceva ce publicul de acolo nu a mai văzut, e un punct mare în plus pentru el.

Premiul III (sau premiul „doi în unu”) merge la Marius Baţu care a fost într-o formă de zile mari. Deşi trebuia să cânte în formula Poesis, artistul a fost nevoit să susţină recitalul de unul singur. Colegul său, Eugen Baboi (stabilit în Canda) a pierdut avionul care trebuia să-l aducă în ţară direct la festival. Poate tocmai de teamă să nu dezamăgească publicul care se aştepta să-i vadă pe amândoi,  Marius a dat tot ce-a fost mai bun în el. Ca şi cum ar fi vrut să facă el singur cât doi. Şi i-a cam ieşit.

Premii speciale:

Premiul „Toate-s vechi şi … vechi sunt toate/ Dar noi facem show, măi frate!” – îl acord băieţilor de la Pasărea Colibri. Cărora în continuare le repoşez lipsa noutăţilor în repertoriu, însă nu pot să nu constat priza la public pe care o au şi forma artistică foare bună în care se prezintă.

Premiul pentru cea mai bună piesă cu mesaj social  – Alexandra Sidor pentru piesa „Apel”

Alexandra ne-a mărturisit pe scenă un lucru care m-a revoltat. I s-a spus că nu se înţelege mesajul acestui cântec.  Ei bine, cine a zis aşa ceva nu cred că are urechi de auzit, că altfel nu-mi explic.

Piesa Alexandrei tocmai asta are mai mult decât orice altceva: mesaj. Unul foarte clar, emoţionant şi extrem de actual. Dacă nu cunoaşteţi cântecul, îl puteţi asculta aici. Sunt curioasă câţi dintre voi vor spune că nu pricep.

Premiul pentru cea mai tare vorbă de duh sau „Haina nu-l face pe cântec” merge la Ioan Gyuri Pascu. În cadrul recitalului de la Alba, artistul a spus  “Un cântec dacă nu i-l poţi cânta în bucătărie la gagică-ta, apăi degeaba îl îmbraci că tot nu-i de treabă!” . Că bine zici, Gyuri! La asta ar trebui să ia aminte mulţi colegi!

Bonus:

Antipremiu(vara) sau „Şeicaru a ieşit în stradă/Să facă iar show de paradă”  merge la omul care nu încetează să mă uimească. De fapt, nu el mă uimeşte atât de tare cât cei care îl aplaudă în extaz. Nu o fi el chiar de lepădat, iar de făcut show recunosc că face. Dar totuşi parcă-i prea de tot să ne dea pe spate „Antiprimăvara” mai ceva ca un „Shine on you crazy diamond”.  Eu pe asta n-o pricep şi pace!