În ultimii ani  avut prilejul să particip la un număr mare de festivaluri de muzică folk din întreaga ţară. Şi am văzut de toate, şi din cele bune, şi din cele rele. Din păcate, multe astfel de evenimente încep cu dreptul şi o sfârşesc dezastruos. Anul acesta – judecând şi numai după oferta săracă în materie de recitaluri – s-a observat o îngrijorătoare involuţie în cazul celor mai multe manifestări de gen.

La „Ziua de Mâine” de la Alba Iulia merg de vreo patru ani încoace. Şi lucrurile nu doar că nu se schimbă în rău, dar evoluează vizibil de la o ediţie la alta. Am vrut să o spun şi în 2010, dar mi-a fost teamă să nu mă pripesc. De data asta o afirm răspicat: La ora actuală, „Ziua de Mâine” este fără doar şi poate cel mai bine organizat festival de muzică folk din ţară.

Ediţia de anul acesta a avut loc în perioada 11-13 noiembrie. Totul, de la promovare până la atmosfera din culise, s-a făcut cu mult profesionalism şi atenţie la toate detaliile. Lucru rar la astfel de evenimente.

Festivalul a fost anunţat din timp pe toate tipurile de canale media posibile (presă scrisă, radio, televiziune, online), iar biletele s-au epuizat în scurt timp.

La fel ca anul trecut, a existat un site oficial (pe care s-a făcut preselecţia online a concurenţilor şi s-a transmis live întregul eveniment), precum şi conturi speciale de facebook şi de twitter.

Una dintre iniţiativele noi şi demne de toată lauda pe care organizatorii le-au avut de data asta a fost aceea de a oferi acreditări de presă unui număr de doisprezece blogeri cunoscuţi din toată ţara. O premieră în lumea folkului la care mi-ar plăcea să ia aminte şi alţi organizatori.

Acest lucru se practică de ceva vreme în zona teatrului şi a filmului, de pildă. Dar cei care se ocupă cu evenimentele folk rar se interesează de ce se petrece în alte zone culturale (deşi majoritatea se cred mari oameni de cultură). Să nu mai zic că nu vor să înţeleagă ce înseamnă promovarea online şi cât de mult ai de câştigat din ea.

Echipa de la Consiliul Judeţean Alba este însă din alt soi. Şi au demonstrat-o prin multe alte iniţiative faine. Cum este de pildă revista festivalului coordonată de Rareş Tileagă. Nici asta nu s-a mai văzut în folk. La Alba a fost a doua ediţie care a avut aşa ceva şi sper că tradiţia va continua.

Anul acesta s-a diversificat programul cu evenimente paralele non-folk (lansări de carte, un spectacol de teatru, un recital de muzică şi poezie la Biserica Lutherană şi  autobuzul cu filme), dar toate atât de potrivite cu un astfel de eveniment.

Iată, că se poate, domnule Tucă! Se poate şi fără Puya! Se poate (şi chiar este recomandat) să aduci într-un festival de folk şi alte evenimente fără să superi pe nimeni, fără să faci un ghiveci fără sens. Dacă la Alba s-ar fi mers pe ideile de la Folk You!, probabil că în autobuzul cu filme s-ar fi proiectat telenovele. Dar norocul nostru că aici se ocupă de festival oameni care gândesc sănătos.

Singura idee nouă ce nu mi s-a părut tocmai bună a fost faptul că de data asta concursul s-a desfăşurat separat de recitaluri. Sala atât de mică de la Teatrul Prichindel nici măcar nu s-a umplut de spectatori. Iar concurenţii cred că meritau să fie văzuţi de mai multă lume.

Vali Şerban (prezentatorul şi directorul artistic al festivalului) ne-a dat următorul  argument:  pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor  merită să urce doar cei mai buni dintre ei. Pe mine nu prea m-a mulţumit explicaţia lui şi mi s-a părut oarecum jignitoare pentru concurenţi.

Având în vedere că nivelul concursului a fost foarte ridicat, nu cred că se punea problema ca vreunul dintre participanţi să nu se descurce pe scena mare. Au fost în anii trecuţi alţii mai slabi decât ei acolo şi nu au făcut de ruşine festivalul. Iar publicul acela numeros i-a primit cuminte şi atent. Aşa cred că s-ar fi întâmplat şi acum. Nu ar fi dat rău la imagine deloc. Ba din contră.

În ceea ce priveşte jurizarea (lista câştigătorilor o găsiţi aici) nu am de făcut multe obiecţii. Singura persoană care cred că ar fi meritat să intre şi ea în gală este Mirona Pascu. În rest, poate că ordinea în care aş fi acordat eu premiile e puţin diferită. Dar nu cu mult.

Programul festivalului a inclus un număr de cincisprezece  recitaluri, un adevărat festin în comparaţie cu ce s-a întâmplat toamna asta în alte părţi. Mi-ar fi plăcut totuşi să văd mai mulţi tineri în recital şi mai multe noutăţi.  Repertoriile „veteranilor” prezenţi au fost, cu mici excepţii,  cam aceleaşi pe care le ştiu pe dinafară de câţiva ani.

Ce mă bucură însă la Alba e că artiştii urcă de fiecare dată pe scenă veseli, cu poftă şi drag de cântare (şi asta se simte din sală).  Motivul?  Cred că sunt cel puţin trei: sala arhiplină, sonorizarea foarte bună şi, nu în ultimul rând, atmosfera extraordinară din culise.

Aceasta din urmă are un rol foarte important. Un artist tratat cu respect, primit cu braţele deschise de nişte oameni care se dau peste cap pentru ca tuturor să le meargă bine, va veni la microfon cu o anumită stare de spirit. Una pozitivă care va acţiona în mod direct asupra prestaţiei sale.

Mai multe despre recitalurile de la Alba Iulia vă invit să citiţi aici.