Folk din pana lui Sorin Poclitaru
Pe data de 10 octombrie 2011 va avea loc lansarea albumului colectiv “Folk din pana mea!”, material discografic ce conţine piese scrise pe versurile poetului Sorin Poclitariu.
Sorin Poclitaru a devenit o figură cunoscută în lumea folkului datorită serilor muzicale pe care le organizează la Pizzeria La Bomba din Gura Humorului.
În ultimul timp, o bună parte dintre folkiştii generaţiei tinere şi a celei de mijloc au început să compună piese pe versurile sale.
Albumul “Folk din pana mea” va conţine 19 dintre aceste cântece.
Gazda spectacolului de lansare a acestui material discografic va fi la clubul Joy din Bucureşti, iar pe scenă vor urca o bună parte dintre artiştii care au contribuit la realizarea acestui disc.
Astfel că, cei prezenţi acolo vor avea parte de microrecitaluri cu: Puiu Creţu, Emeric Imre, Adrian Bezna, Ovidiu Mihăilescu, Cătălin Ungureanu, Marius Matache, ZĂRI, Marius Daşcău şi Adela Ţiţescu.
Evenimentul va începe la ora 20:00 iar biletul de intrare costă de 20 de lei, preţ în care va fi inclus şi un CD cu albumul “Folk din pana mea”.
Un comentariu
Trimite un comentariu »
[...] . Versurile îi aparțin lui Sorin Poclitaru, iar cântecul apare pe albumul colectiv “Folk din pana mea” (2011) [...]