Claudia Ciobanu la Barrels Pub

De Simona Cristina Reck la data September 17, 2011   in Rubrica CRONICI, GALERIE FOTO

În vreme ce criza economică pare că nu se mai sfărşeşte (în ce mă priveşte ea a existat dintotdeauna doar că acum parcă nu mai e o ruşine să spui că n-ai pâine şi că te îmbraci de la secănd), Clujul se umple de baruri, cluburi, pub-uri, florării şi cofetării (pentru ultimele două încă nu am găsit o explicaţie).

Pentru că oferta este foarte generoasă în privinţa localurilor amintite mai sus, atunci când investeşti banii într-o astfel de afacere, cred că îi musai să ai un concept în minte care să te ridice în faţa unui public ţintă şi, bineînţeles, mai e nevoie de multă publicitate.

Ce mai, omul are acum un pretext solid pentru vorba „bea să uiţi”, trebuie doar să simtă chemarea.

Atunci când un artist acceptă invitaţia de a cânta într-un local, cred că promovarea evenimentului trebuie să fie cea mai mică grijă pentru el, „treaba artistului e să vină la eveniment şi să dea tot ce poate pe scenă şi eventual să promoveze evenimentul pe canalele lui dacă crede de cuviinţă” cum spunea Mishu Călian într-un articol de pe blogul personal.

Joi seara am fost cu toţii invitaţi de Claudia Ciobanu la concertul ei din Barrels Pub. În public am fost câţiva prieteni de-ai artistei şi atât (însă ea s-a bucurat că ne-a adunat laolată, dat fiind că a lipsit o vreme destul de lungă din Cluj). Aşa că doar partea ei de promovare a funcţionat.

În acelaşi local au mai avut loc câteva seri de muzică folk (Ionuţ Mangu şi Ioan Onişor, Mirona Pascu sau Mara Biszok)  iar situaţia nu a fost mai roz în privinţa publicului.

Sunt foarte curioasă cum vor sta lucrurile pe data de 1 octombrie atunci când trupa Maya va susţine un concert în Barrels sau pe 7 octombrie când este programat un spectacol cu Emeric Imre.

Cu toate neajunsurile, recitalul Claudiei a fost unul foarte reuşit, piese frumos alese, majoritatea creaţii proprii (Mesaj, N-ai ştiut, Un singur cuvânt, Lasă-mă, Joc de fluturi, Pătrunde iarna) dar şi câteva cântece din repertoriul naţional şi internaţional (Nicu Alifantis, Dinu Olăraşu, Alina Manole, Isabelle Geffroy (Zaz), Edith Piaf, Damien Rice etc.) Am avut parte şi de o compoziţie nouă, piesa Trenul tău.

Claudia a invitat-o pe scenă pentru câteva cântece pe Alexandra Sidor. Aceasta a susţinut un mini recital foarte  reuşit care a cuprins piese proprii precum La cafea, Din mine sau Iar.

Ionuţ Mangu, acompaniat de Roxana Zăpârţan, i-au urmat. M-a surprins plăcut o piesă nouă de-a lui Ionuţ, Mai stai, pe versuri de Sorin Poclitaru şi am aflat că primul album a lui Ionuţ, la care lucrează intens, se va intitula Fantezii duminicale.

Seara muzicală s-a încheiat cu un frumos moment instrumental oferit de Florin Ştefan şi  Aladar Puzstai.

În încheiere, e drept că studenţii sunt plecaţi pe acasă şi că e încă vremea concediilor, dar dacă vrei să faci o treabă bună, eu cred că se poate.

Şi mai cred că oamenii ăştia merită mai mult decât o seară de umplutură, ca să mai vândă unii două gogoşi şi-un ceai la supra preţ.

Vorba unei prietene, “dacă aş câştiga la Loto aş investi toţi banii în cariera Claudiei şi Alexandrei”. Aşa că mult noroc, zic!


Comentariul tau :