7 septembrie 2011 – Paul Arva şi Lucian Darie – Miss America
‘Neaţa bună, dragilor! Pentru azi, o porţie de folk tânăr ieşean interpretat de Paul Arva şi Lucian Darie.
Piesa “Miss America” este compusă (muzică şi versuri) de Paul şi este una dintre cele mai îndrăgite creaţii ale sale. Înregistrarea de faţă este făcută la clubul Alive din capitală, în cadrul unui recital pe care cei doi artişti l-au susţinut în primăvara acestui an.
Audiţie plăcută şi o zi senină!
Miss America
muzică şi versuri: Paul Arva
Tu n-ai nevoie de paşi să începi drumul ce duce-n spre adâncul din mine,
Tu n-ai nevoie de aripi să zbori până la nori,
Tu n-ai nevoie de cântecul meu, n-ai nevoiede liniştea mea,
Tu îţi doreşti doar conturi bancare şi un bilet spre America.
Tu n-ai nevoie de grave emoţii, n-ai nevoie de flori parfumate,
Tu n-ai nevoie să-amesteci cu tălpile goale frunze uscate,
Tu n-ai nevoie de poezie, n-ai nevoie de dragostea mea,
Tu-ţi doreşti doar nestemate şi un bilet spre America.
R:America-i mică ca o furnică,
Doar inima mea e mult prea mare.
Ce păcat că nu vezi, ce păcat că nu-ţi pasă,
În America din inima mea ţi-ar fi ca acasă.
Dar ţie nu-ţi pasă…
Tu n-ai nevoie de rouă în palme, n-ai nevoie de dimineţi însorite,
Tu n-ai nevoie să simţi că trăieşti, n-ai nevoie de sânge firbinte,
Tu n-ai nevoie de toamne târzii, n-ai nevoie de mine aşa,
Tu îţi doreşti doar parfumuri de damă şi-un bilet spre America.
Tu n-ai nevoie de-atingeri cuminţi, n-ai nevoie de dăruirea totală,
Tu n-ai nevoie de spaţiu şi timp, n-ai nevoie de lumea mea,
Tu n-ai nevoie de mine alături, n-ai nevoie de dragostea mea,
Ţie-ţi lipseşte altcineva şi-un bilet spre Amerïca.
R: America-i mică ca o furnică,
Doar inima mea e mult prea mare.
Ce păcat că nu vezi, ce păcat că nu-ţi pasă,
În America din inima mea ţi-ar fi ca acasă.
Dar ţie nu-ţi pasă…