Folk You 2011 – A treia seară
Revin cu proaspete însemnări de pe front cu un sentiment şi mai acut de dezamăgire şi scârbă. Aseară, încercând să urmăresc, din mulţime, cele ce se petreceau în timpul recitalului Puya şi să iau notiţe la faţa locului, m-am simţit ca un jurnalist de război.
Eu când am făcut site-ul ăsta nu mă aşteptam să fiu pusă vreodată în situaţii de-a dreptul riscante. Publicul de folk pe care-l ştiam eu era unul paşnic, iar cei de pe scenă se purtau politicos. Dar iată că se poate şi altfel. A demonstrat-o experimentul de rezistenţă marca Marius Tucă Show care a reuşit să scoată ce-i mai rău din oameni.
Dar să le luăm iar la rând. Partea folk a serii a fost una destul de faină, cu recitaluri bune şi atmosferă frumoasă. Dintre folkişti pe scenă au urcat: Proiectul Tivodar, Fox Studis, Alina Manole, Poesis şi Mircea Baniciu.
Au fost şi două absenţe. Una nemotivată, a lui Dinu Olăraşu, care s-a făcut nevăzut. Cea de-a doua a fost a lui Nicu Alifantis. În lipsa unui prezentator, Mircea Baniciu ne-a anunţat că acesta nu va putea concerta din cauza unei probleme destul de grave cu gâtul.
Chiar şi aşa, ceilalţi folkişti s-au descurcat destul de bine, iar publicul a fost, per ansamblu, mulţumit de prestaţia celor mai mulţi dintre ei.
Nu voi vorbi aici despre fiecare recital în parte, ca să pot trece mai repede la ce ne doare. Am să trec în revistă doar câteva momente pe care le consider importante în economia întregului.
La capitolul noutăţi, Grupul Poesis m-a surprins în mod plăcut cu o piesă în primă audiţie, „Creanga de aur”, care va fi inclusă pe un nou album ce va fi lansat la toamnă. Un cântec frumos, compus pe versurile lui Radu Stanca (poezia „Comoara târzie”), al cărui refren o parte din public l-a prins repede şi l-a fredonat împreună cu artiştii. Cât despre interpretare, ca de obicei, Poesis au făcut o demonstraţie de profesionalism.
Un moment neaşteptat, dar bine primit de public, a fost revenirea pe scenă a lui Dan Teodorescu de la Taxi, acompaniat la clape de Mugurel Coman. În lipsa lui Olăraşu şi a imnului său, aceştia ne-au cântat piesa “Dramă în Vamă” despre care vă spuneam ieri că a prins foarte bine la public. La fel s-a întâmplat şi acum. Spectatorii au fredonat cu toţii aceasta joaca muzicală potrivită cu spiritul locului (sau ce a mai rămas din el) .
Mircea Baniciu (acompaniat de Vladi Cnejevici, Marian Mihăilescu, Cristi Iorga şi Teo Boar) a încheiat partea folk a serii cu un show reuşit ce-a încălzit spiritele. Repertoriul a fost acelaşi ca de obicei, cu o mică excepţie: piesa „La început de drum”. Nu-i vreo noutate, dar e un cântec fain pe care eu una nu cred că l-am auzit vreodată cântat live. N-ar strica să fie ăsta un pas spre diversificarea repertoriului, atât cu piese mai rar cântate pe scenă cât, mai ales, cu noi compoziţii. Ar cam fi cazul.
După un spectacol bun din punctul de vedere al interpretării, Baniciu a reuşit să mă dezamăgească şi el (cum au făcut-o mulţi dintre cei prezenţi pe scena Folk You 2011) mulţumind Mişcării de Rezistenţă şi periind organizatorii.
Încerc să-mi imaginez următorul scenariu: Baniciu invitat la un festival hip-hop şi Puya cântând în deschiderea lui. Ar mulţumi acesta din urmă cu atâta căldură organizatorilor care i-au făcut asta? Eu nu prea cred. Un scurt „Mulţumesc organizatorilor pentru invitaţie” ar fi fost suficient. Dar să trecem.
După o pauză mai lungă, în timpul căreia au curs „necroloagele” (oare în speranţa că morţii vor îmbuna publicul despre care se ştia deja că-i tare supărat? Nu ştiu, dar e posibil) pe scenă a urcat subiectul de „senzaţie” al serii. Direct de după blocurile gri, „mult aşteptatul” Puya.
Deşi uşor luaţi pe nepregătite (programul s-a modificat puţin) publicul de folk a început să reacţioneze. O bună parte dintre ei şi-au adunat lucrurile şi au plecat din faţa scenei. Exemplul lor, singurul onorabil, ar fi trebuit să fie urmat de toţi ceilalţi revoltaţi. De ar fi fost aşa, Puya ar fi cântat în faţa unui număr foarte mic de spectatori. Spre deosebire de seara trecută, pe plajă erau puţini fani hip-hop.
Din păcate, lucrurile s-au desfăşurat altfel. Cam dramatic şi dezonorant. Cei rămaşi în faţa scenei au hotărât să ia genul de „atitudine” de a cărei lipsă făcea mişto Chilian în prima seară. Dacă se rezumau doar la huiduieli, nu ar fi fost o problemă prea mare. Dar au început şi înjurăturile, urmate la scurt timp de diverse obiecte (peturi, sticle, covrigi şi orice se găsea la îndemână) aruncate spre Puya. Scena şi plaja au devenit în scurt timp, un loc periculos.
Mai mult decât atât, pe scenă şi-a făcut la un moment dat apariţia şi Florin Chilian care s-a aşezat pe un scaun, cu o atitudine de “şi de ciudă”. Aşa că, cei prezenţi au avut un motiv în plus să-şi arate dinţii de faţă cu cel care făcuse mişto de lipsa lor de „atitudine”. Bineînţeles că nu au reuşit cu acest comportament să demonstreze nimic altceva decât că nu sunt cu nimic superiori celor de pe scenă. Probabil că în sinea lui Chilian jubila.
Puya nu s-a lăsat intimidat, ba a mai şi demonstrat că se pricepe de minune să facă faţă unor situaţii limită. Iar publicul revoltat s-a lăsat manipulat şi călcat în picioare într-un mod ce m-a întristat amarnic.
La cuvintele vulgare urlate de spectatori, Puya răspundea cu „N-am auzit! Haideţi, mai tare, mai organizat!”. Iar publicul, în loc să-l lase în plata Domnului şi să plece în treaba lui, îi făcea jocul strigând aceleaşi vorbe urâte din toţi rărunchii. La obiectele aruncate spre el, băiatul de cartier, răspundea cu vorbe de o ironie înţepătoare, dându-le peste nas celor prezenţi. Că vorba aia „duşmanii moor când ne descurcăm mai bine!”
Deşi a ieşit din scenă ceva mai devreme decât era planificat, din tot războiul ăsta, până la urmă tot Puya şi organizatorii au ieşit învingători. Iar publicul de folk a reuşit să se facă de ruşine şi să îşi arate o faţă pe care nu ştiam că o are.
Şi mai trist mi s-a părut momentul ce a urmat după ieşirea lui Puya de pe scenă. În faţa noastră şi-a făcut apariţia nimeni altul decât tata Tucă. Sigur pe el, cu o privire de părinte asupru pregătit să-şi certe copiii neastâmpăraţi acesta şi-a început discursul plin de vorbe goale cu: „În mine trebuie să aruncaţi, pe mine trebuie să mă huiduiţi!”. Avea dreptate. Dacă tot era să aruncăm cu diverse obiecte după cineva, bietu’ Puya nu avea nicio vină. În schimb, pe domnul „Show” era mult mai logic să ne supărăm.
Dar nu s-a întâmplat deloc aşa, nimeni nu a îndrăznit să mai arunce cu ceva. Prin urmare, Tucă a continuat cu ipocrizie să dăscălească spectatorii, ba mai mult, să le facă declaraţii de dragoste: „Eu vă iubesc pe fiecare dintre voi. Festivalul ăsta e făcut pentru voi. Voi sunteţi Mişcarea de Rezistenţă”. Şi altele asemenea, urmate de trucul cu „mortul din buzunar”. Care mort se scoate frumos la înaintare în orce situaţie critică. Şi uite aşa, abracadabra, cei care înainte cu câteva secunde huiduiau, cum au auzit de Florian Pittiş, au început să aplaude frenetic. Aşa funcţionează trucul.
Tucă a invitat-o în scenă pe Anda Pittiş să ne certe şi ea, pe un ton mai blând, ca să se liniştească spiritele. A ţinut şi ea un discurs siropos în care a mărturisit că văzând reacţiile „M-am bucurat că sunteţi vii, nu sunteţi o masă de manevră, nu inghiţiţi orice!… Sunteţi rezistenţi! Felicitări! Numai că rezistenţa nu înseamnă violenţă, ci spirit liber”.
Şi uite aşa, după ce au fost din timp întărâtaţi (cu ştergerea comentariilor de pe Jurnalul Naţional, cu demonstraţia de mitocănie a lui Chilian etc), copilaşii neascultători care s-au ţinut de pozne, şi-au luat şi porţia de ceartă (data viitoare îi punem şi să stea la colţ pe grăunţe dacă mai fac năzbâtii). Frumos, n-am ce zice!
Tucă ne-a spus cu gura lui că ceea ce se întâmplă aici este un experiment. Asta şi este. Iar rezultatul cred că a fost cel aşteptat. Cobaii de pe plaja din Vama Veche s-au comportat aşa cum era prevăzut. E drept, “mai sunt încă vii,” dar nu pentru multă vreme. Şi-i extrem de uşor să-i ucizi cu o „mişcare de rezistenţă” ipocrită care face exact lucrurile împotriva cărora afirmă că luptă.
După show-ul lui Marius Tucă, spiritele s-au mai domolit. Seara a continuat cu un recital Marius Mihalache şi Irina Sârbu şi s-a încheiat cu un concert Zob, ce nu era în program. Aceştia din urmă, în afară de faptul că sunau mai mult a zgomot decât a muzică, au mai transmis de pe scenă şi câteva vorbe vulgare. Că, deh, mai nou se pare că la Folk You se poartă.
În încheiere vreau să mai spun atât: Domnule Marius Tucă, eu NU sunt Mişcarea ta de rezistenţă şi nici cobaiul pe care să faci experimente de manipulare a maselor de „dobitoci”! Nădăjduiesc că printre cei care ne citesc mai sunt oameni ca mine. Dar nu voi vorbi în numele lor. Aştept să o spună ei singuri aici, la comentarii, unde, spre deosebire de Jurnalul Naţional, „spiritul liber” funţionează şi va funcţiona mereu. Atâta timp cât cei care scriu nu vor folosi cuvinte licenţioase, comentariile lor vor fi aprobate. Indiferent că sunt sau nu de acord cu ceea ce scriu eu. Şi până când nu va fi şi la tine aşa, mi se pare de o ipocrizie fără margini faptul că îţi permiţi să vorbeşti cu atâta patos despre „libertate”!
click aici pentru toate cronicile de la Folk You 2011
autor foto: Sorin Reck
34 comentarii
Trimite un comentariu »
Am avut un festival,dar ne-a fost confiscat.Pacat de “crezul” lui Motu’ Pittis.
am citit ce ai scris despre fiecare zi, pentru ca tare mi-as fi dori sa vin si eu, ar fi fost prima oara la folk you. dupa parerea mea era de asteptat sa se incinga spiritele din cauza amestecului deranjant de genuri, dar e trist ca se intampla la un festival cu un nume atat de mare. pacat, mare pacat !
eu nu am reusit sa ajung la a treia seara de festival…pe de o parte, recunosc ca m-am bucurat in sinea mea ca Puya (sau, mai degraba, ceea ce reprezenta, nu el ca persoana) a fost respins de folkisti…pe de alta parte, e intr-adevar trist ca s-a ajuns la asta, niste oameni pasnici, care au venit sa stea pe plaja, sa asculte muzica buna si sa se simta bine, au fost, pana la urma, condusi la un astfel de comportament necivilizat…poate ca au fost circumstante atenuante, poate ca nu…eu sper doar sa fie un mesaj bine receptionat de organizatorii acestui festival, cu privire la ceea ce isi doreste publicul folkist si la directia in care ar trebui sa mearga festivalul….
Vis-a-vis de declaratia lui Puya, cum ca publicul era beat, vreau sa amintesc un banc:
Un betiv si o blonda se intalnesc pe strada. Betivul spune:
-Proasto!
Iar blonda spune:
-Betivule!
La care betivul zice:
-Da, dar mie maine-mi trece!
Trecand la lucruri mai serioase, vreau sa constatati o chestie: publicul a reactionat asa doar in a 2-a seara, dupa ce in prima seara s-au dus toti de la festival, ei au fost inlocuiti cu altii, organizatorii multumindu-se cu numarul spectatorilor nu cu calitatea lor. Pana la urma, daca nu s-a luat atitudine dupa prima seara de hip-hop (organizatorii trebuiau sa-si dea seama de gusturile publicului tinta daca tot sunt organizatori), atunci mi se pare justificat sa ia atitudine publicul. Pana la urma nimeni nu vroia raul asa zisului artist, se vroia doar plecarea de pe scena a lui. A luat atitudinea “si de ciuda”, atunci inseamna ca si-a cerut-o. Pana la urma, organizatorii trebuie schimbati. RUSINE PENTRU ASTA “MARIUS SHOW”!!!
salut,
incep prin nu am fost la editia asta desi am fost langa voi. imi pare rau ca nu am prins partea de “folk you”, dar veneam sa vad folk. cu tot respectul pe care il am pentru Puya, Guess Who, Zob, Zdob si Zdup si chiar Taxi si Holograf, daca am inteles bine… nu aveau ce sa caute aici. Incepand din 2005 sau 2006 am fost la aproape toate sezoanele din Vama sau 2 Mai de Folk you si m-am dus special pentru folk. Pentru toti ceilalti, ma pot duce sau am fost sau i-am vazut cu alte ocazii. Miscarea de rezistenta si Folk you, ceea ce pentru mine inseamna acelasi lucru inseamna in primul rand ceea ce a mai ramas din muzica noastra folk, cei care au mai ramas. Am ajuns in Vama vineri, un pic prea tarziu cred, sincer nici nu stiu daca se mai concerta, undeva dupa 11.00 noaptea. Nu am ajuns inspre zona de zoncert decat foarte tarziu cand se terminase tot. a doua zi am vrut sa vin. eram cu sotia, gravida si copilul meu de 2 ani. Vin de ani in Vama, dar cand am vazut ce am gasit, am zis ca nu are rost sa imi “chinui” familia … am plecat. un pic imi pare rau, pentru ca nu pot vorbi cu argumente… Folk You in seamna visul domnului Pitis de a avea o contnuuitate la Folk… Folk You inseamna muzica Folk si doar Folk… pentru “combinatii” exista concertul din Vama din toamna cand vin de la house la death metal, dar stii la ce te astepti… Chiar de anul trecut, cand am venit c fi-miu la 1 an, am zis ca locatia de la 2 Mai era mai potrivita pentru Folk you… Vama a fost mult prea mediatizata si cozmetizata ca sa mai ofere si un festival de folk de la manelele din unele masini si pana la house, metal sau pop ce se asculta prin baruri, discoteci sau corturi… Seara faina tuturor!
am publicat si eu o notitza pe facebook mai devreme (cred) cu impresiile care le am de aici, de la Cluj… si exact asta am spus si eu acolo… zici ca am scris impreuna articolele astea Felicitari, am fost pe o idee!
Astia se uzeaza de orice mijloace pentru a ne manipula, sentimentul meu este ca toata treaba asta a fost pusa la punct de ceva timp in cele mai mici detalii si scenariul doar s-ar fi modificat usor in functie de reactia publicului: hai sa-i testam mai intai prin Chilian ca sa stim la ce sa ne asteptam, aducem apoi cativa hip-hoperi la Guess Who ca sa le aratam ca nu depindem de folkisti si-i provocam prin Puya la acte huliganice ca sa-i putem lua la rost mai apoi! Cat de simplu!!! In acelasi timp nu difuzam nimic in direct ca sa nu ne patam imaginea! Banal de simplu!
FELICITARI ALINA!!!
Multumim, Alina! Multumim ca ai spus lucrurilor pe nume. Pacat ca s-a ajuns aici, Folk You s-a transformat in ceva ce noi nu mai intelegem. Poate cei care sunt in masura sa repare ceva vor intelege pana la urma, altfel vom spune cat de curand…a fost odata Folk You! Iarta-ne Motule Pittis!
In context, cred ca nu e fara importanta sa se stie de ce a lipsit Olarasu. Dinu m-a sunat intrebandu-ma ce sa faca. « Aici e o porcarie de nedescris, n-ai idee cine canta, cum canta. Sunt inca la pensiune, aud scena. Sa apar, sa nu apar ? » Am luat in discutie amandoua variantele, din punctul lui de vedere. A insistat sa afle ce decizie as lua in locul lui. Convorbirea s-a incheiat cu un misterios : « daca nu merg, aceasta absenta ti-o dedic tie ». Nu sunt autorizat sa reproduc cele de mai sus, dar o fac din respect fata de un artist ale carui indoieli ar trebui sa dea de gandit multora.
H.S.
Din pacate a fost nevoie de puțin huliganism,desi ne e rusine cu asta.Insa plecarea de plaja nu era o modalitate sa ne facem intelesi.Ar fi ramas doar cei care au venit pentru Puya si plecarea noastra nu ar insemnat nimic pentru ei.Pe deasupra nu era corect vis a vis de artistul Marius Mihalache.Pacat ca mai sunt si alti tineri ce canta folk si nu au fost chemati…
In primul rand doresc sa o felicit pe Alina pentru modul obiectiv in care ne-a prezentat desfasurarea tristului Folk You, in acest an! Marturisesc ca mi-am dorit sa ajung si eu, de la Cluj, in Vama Veche, doar ca aparitia in program a multora ce nu au legatura cu folkul si lipsa atatora care ar fi fost normal sa fie acolo, m-au pus pe ganduri… Prin urmare marturisesc ca am ales sa-mi petrec concediul intr-un mod mai placut, doar ca imi pare rau de atmosfera din Vama, mai degradata de la an la an. Nu stiu ce sa spun, cred ca de spus a spus din ce era de spus foarte bine Alina, careia eu personal ii multumesc si marturisesc ca o apreciez pentru ceea ce face, acelasi gand si sentiment il am si pentru colegii/colegele ei de la folkblog. Adevarul este ca tinerii astia fac ceea ce fac numai si numai de dragul nostru, a celor care mai iubim folkul, acesta este si motivul pentru care ar trebui sa le multumim cand avem ocazia! Ceea ce s-a intamplat la Folk You este trist, dar cred ca noi mai existam pentru faptul ca stim sa fim fericiti din lucruri mici, asa ca sunt sigur ca cine a fost ( si ) anul acesta la Folk You, a stiut sa-si extraga ce a cautat din acest festival. Cine stie, anul ce vine poate nu va mai exista…
Nu inteleg de ce un festival folk nu poate sa ramana un festival folk si atat. Nu si-au avut locul nici Gues Who si nici Puya.
Presimt ca se va duce totul de rapa si in Vama, desi sper din tot sufletul sa nu fie asa.
Da. Intr-adevar organizatorii au gresit cind au adus pe scena de folk – rock si hip -hop. A fost gresit ca au aruncat cu sticle in Puya,spectatorii puteau doar sa-l huiduie.
Speram ca alta data invitatiile la folk you sa respecte spiritul acestui festival si organizatorii sa nu mai amestece formatiile.
Bine ca n-au invitat manelisti la festival de folk-rock!!!!
Exista public bine stabilit pt toate genurile musicale dar SA NU MAI FIE AMESTECATE PE ACEEASI SCENA IN CADRUL UNUI FESTIVAL CU TEMA.
Pentru Dodo
Niciodata nu e nevoie de putin huligalism ca sa ne facem intelesi.Apropo! Ce inseamna PUTIN huligalism? Cine sa va inteleaga? Puya? El nu era vinovat de nimic. A fost invitat si a cantat si el cum s-a priceput. Din articolul Alinei am inteles ca nu s-a lasat intimidat. Bravo lui!
Protestatarii au tacut in fata lui Tuca de parca nu ar fi inteles cine e vinovat pentru acest talmes-balmes de genuri muzicale.
Bine ca nu vede Florian Pittis ce a ajuns “Folk you” si cum sunt folosite numele si imaginea lui!
O sa incep spunand ca am fost prezenta la 5 editii din 7 Folk You. Si am fost si anul acesta, desi cu strangere de iniima.
Cand s-a anuntat Puya, mi-am strans frumos bocceluta si, alaturi de prietenii mei, am plecat. Am auzit huiduielile undeva in spatele meu si trebuie sa zic ca m-am bucurat in sinea mea. Imi pare insa rau ca s-a ajuns la asta. Ca sa parafrazez melodia ce-a marcat festivalul “Asta e o drama pe care n-am vrut s-o traiesc in vama”.
Ne-am oprit La Galerie si am privit multumiti cum oamenii plecau in valuri. Am fost dezamagiti ca totusi se vedea o multime fericita. N-am asistat la discursul lui Tuca care – da – trebuia huiduit pentru asta. Insa, pe de alta parte, lui cred ca ar trebui sa-i multumim pentru restu.
Nu vreau sa-mi atrag acum huiduieli aici, multumindu-i lui Tuca.
Insa lucrurile sunt inexplicabile si nu pot sa cred ca este vorba de o chestie financiara. Acelasi Tuca care s-a chinuit an de an sa pastreze viu Folk You si atunci cand exista pericolul de a se desfiinta, acum pe o scena aparand “muzica” lui Puya?
Cred insa ca ar fi putut face altceva: ultima seara (sau prima) putea sa o dedice hip hopului si altor dubiosi. Stiam o treaba. Plecam mai devreme acasa sau veneam mai tarziu in vama si fanii Gues Who, Puya, ZOB sau mai stiu eu caror zgomotosi puteau sa se desfete.
Iar despre declaratiile lui puya cu oamenii beti… e doar o dovada ca nu are habar de publicul Folk You. Oricum la el la concert au ramas doua categorii de public: cei ce n-au ce cauta in Vama si cei care intr-adevar erau prea beti ca sa-si mai dea seama ce se intampla pe scena.
Si inca ceva: am facut ziua plaja langa scena, Se faceau probele de sunet. In timp ce fiecare isi proba microfonul, chitara, tobele, Puya si-a probat… laptopul!
unde e review’ul pentru ziua a patra?? astept cu maxim interes, pentru ca nu am ajuns decat la primele 2 zile si chiar vreau sa stiu ce s-a intamplat am intrat azi pe site de vreo 10 ori ca sa vad daca a aparut
Desi am sperat pana in ultimul moment ca macar ultima zi sa spele pacatele primelor trei, nu a fost chiar ceea ce am asteptat. Dincolo de lipsa de profesionalism a celor de la “pupitre” (lipsa sincronizare imagine-sunet, sunet sub orice critica la prestatia Ducu Bertzi – Mihai Nenita), bomboana pe coliva a fost “necrologul” lui Victor Socaciu – Nucul (cantat pentru oricine, oricum, oriunde, oricand….
Imi doresc din tot sufletul sa nu fie ultima editie la care sa merg si sper sa aflu vesti bune despre “Folk You – editia a VIII-a” (cat despre Vama – “vai de Vama noastra” !
A nu se intelege gresit…NU sunt adepta huliganismului!Insa in aceasta situatie daca nu se huiduia si nu erau astfel de manifestari nu s-ar fi inteles nimic.In fata scenei ramaneau cei care au venit pentru hip-hop si faceau suficienta galagie cat si pentru cei care au plecat.Nici mie nu-mi place ca s-a recurs la asta dar consider ca daca doar plecam cu totii ramaneau oricum cei care pt Puya au venit din toate statiunile si se considera ca ne-a placut.La anul probabil ca am fi avut si alte stiluri de “muzica”(manele…etc).Vom vedea la anul.
Dupa ce am citit aceasta cronica, parca imi pare un pic rau ca am plecat la inceputul “recitalului Puya”.Chiar voiam sa am ocazia sa il huidui si pe Tuca, ce a reusit pe parcursul ultimilor 3 ani sa distruga acest festival pe definitiv…Toata nebunia asta a inceput de mult si trebuia sa prevedem ca asta se va intampla intr-un final. A inceput cu un rock pe ici pe colo la sfarsitul vreunei seri (mai un Tudor Gheorghe, mai un Iris, mai un Andrei Paunescu) si, inevitabil s-a ajuns la asta…Poate la anul va surprinde lumea de la Folk You! cu house si mai multe manele. Pana la urma, parerea mea este ca pana la urma noi, publicul, care i-am lasat sa aduca in fiecare an pe cate cineva care nu avea nicio treaba cu folkul. Pentru ca deh, folkistii sunt niste oameni putin mai civilizati si, de obicei, nu se preteaza la revolte atat de violente, ei considera ca parasirea unui concert este un mesaj pe care organizatorii/interpretii il inteleg. Poate ca, dupa cele intamplate in acest an, vor intelege si ei ceva…
Saluti
Alina, foarte faina cronica a festivalului. Bravo! (*aplauze*)
Consider ca lucrurile nu trebuie amestecate, fiecare stil muzical isi are fanii lui si nu trebuie blamat nimeni pentru stilul muzical pe care-l prefera. Totusi acest folk you s-a transformat intr-un amalgam de genuri muzicale, care in final s-a dovedit a fi un fiasco total. In loc sa ne bucuram de “omul cu chitara” am asistat la un tot felul de “ciocniri”.
Poate totusi evenimentele acestei editii vor conta in organizarea celor ce vor urma.
“aventurile au si final/val dupa val/fericiti de final?”
(versuri Dodo Runcanu)
Poate ca ar trebui ca festivalurile de folk sa fie organizate de folkisti, asa cum se intampla cu cele mai micute si nu la fel de renumite sau mediatizate.
Da, toata lumea stie de Folk You, ca e in Vama si in Vama Veche e spiritul liber de care zice lumea…. Sau cel putin era, pe vremea cand plaja avea zeci de km si nu dadeai de terase, case, peturi si gunoaie tot la 2 m, cand se vedea in departare epava si puteai sa iti lasi gandurile sa zboare… Acum, cand nu auzi manele din masinile parcate pe plaje sau de la terasele obositoare care patrund abuziv in spatiile odata libere, esti martorul socat al unor manifestari care rar iti e dat sa le vezi in alta parte. Poate cand lumea nu va mai merge in Vama Veche pentru ca e la moda, o sa revina la spiritul initial…
Intre timp, sa ne bucuram ca mai exista micile manifestari folk, in puburi, pe terase sau in ceainarii, la festivalurile mici dintre cladirile tot mai mari care ne inconjoara si sa dam dovada ca meritam folkul si nu suntem dominati de spiritul de turma care e tot mai in voga…
Publicul trebuia sa ia atitudine si mesajul transmis organizatorilor a fost clar: Puya nu avea ce sa caute acolo. Daca in seara de sambata lucrurile nu se intamplau asa atunci la anul probabil aveam parte si de Grasu XXL
Mi-ar fi placut sa ajung acolo, pentru ca imi place sa ascult folk. Dar si daca timpul mi-ar fi permis, anul acesta nu m-as fi dus, pentru ca, de fapt, nu a fost un festival de folk. A fost orice altceva. Au fost nume mari din folk care nu au fost invitate, in schimb au fost invitati altii care nu aveau ce cauta acolo. Sincer, rusine, organizatorilor! Cred ca daca Motu Pittis ar fi trait, ar fi murit zilele acestea. Ce diferenta intre ce dorea el sa fie Folk You si ce a organizat Tuca… La anul propun sa nu-i mai spuna Folk You, ca sa stie lumea sa nu se duca. Rusine, rusine, rusine!
Nu am mai stat in Vama dar din imaginile tv Neptun /nu a mai transmis in direct /am inteles ca Puya a inceput “mistocareala” de cei prezenti cand, printre huiduieli, acestia protestand fata de prezenta lui ii aratau semnul/emblema “Folk you”/ala cu degetul/.Neavand nicio legatura cu festivalul de folk a inteles ca il injura si a inceput sa ironizeze publicul. Consider ca, in sfarsit, aceasta emblema a festivalului s-a razbunat prin ceea ce a simbolizeaza pentru profani dar ar trebui inlocuita.
Alina, ca o profesionista documentata ce esti, te rog sa ne spui sincer din ce cauza Alifantis /cu toate ca era prezent in fiecare seara la scena, ca a facut probe de sunet, ca a fost chiar langa scena-fiind lovit si el in picior de un pet, ca a cantat cu 2 seri inainte la Arenele Romane, etc./ nu a mai sustinut recitalul si nici nu a urcat pe scena sa se scuze de a trebuit sa anunte Baniciu. Nu-mi vine sa cred ca era ragusit sau ca avea afonie.
salve Folk Blog !!!! nu am mai facut comentarii (sau critici) la adresa jurnalistilor din lumea virtuala dar nu ma pot abtine: ce inseamna ? “Nu voi vorbi aici despre fiecare recital în parte, ca să pot trece mai repede la ce ne doare. Am să trec în revistă doar câteva momente pe care le consider importante în economia întregului.” … aceasta fraza parca este desprinsa din “Libertatea” , “CanCan” , si alte publicatii pe care personal le ignor tocmai din acest motiv. Chiar nu mai sunt jurnalisti care poate sa conceapa o cronica despre fiecare artist in parte care a evoluat pe scena de la Folk You ? Am citit si pe alte site-uri despre marele deranj facut de Puya , analize despre manifestarea publicului …. va intereseaza senzationalul ? De ce dati atata importanta evenimentelor negative ? Eu zic sa va lasati de facut cronici despre cultura si arta si angajati-va la publicatiile care va pot oferi spatiu de senzational …. sunt trist ca oferiti atatea litere unor subiecte pe care trebuie sa le ingnorati …. daca va considerati jurnalisti de cultura … sa fiti iubiti si multa inspiratie…
se numeste manipulare, nimic mai mult. publicul a fost manipulat si marius tuca impreuna cu fosta sotie a raposatilor (ca au fost mai multi) au reusit sa isi bata joc de public dar si de artisti. inclusiv de puya. si ce e mai rau, vor continua sa isi bata joc si la anul si peste doi ani. sa nu va mire daca in deschiderea folk you 2012 or sa cante adi minune sau vali vijelie. depinde numai de suma de bani pusa la bataie. cat despre randurile ganditorului, imi permit o singura intrebare: cand ai gandit ultima oara?
Pentru Ganditorul: “jurnalisi care poate sa conceapa o cronica”…da, ei poate, ca nu e multi! Cat despre Vama de acum, nu mai e Vama…nu mai e Folk You…nu mai prea e mare lucru. An de an merg cu frica, si totusi merg, doar pentru a mi se confirma ceea ce banuiesc cu un an inainte: tot mai multe masini fitoase, domnisoare pe tocuri, cocalari. Nici Omul Plajei nu mai e ce a fost, s-a transformat intr-un betiv scarbos care nu mai face cheta ci cerseste. Unde o fi oare alta Vama? Sa reinventam Folk You acolo, doar cu cei care merita sa stea pe scena alaturi de numele Motului!
Imi recunosc singura greseala: jurnalisti nu jurnalisi
Pentru Raluca !!! Nu te mai scuza si rectifica , important la un articol sau cronica cum vrei sa-i zici este in primul rand sa evidentiezi pozitivitatea si frumosul despre acel eveniment.
@Ganditorul: De unde pana unde ideea asta? Daca evenimentul respectiv abunda de lucruri negative ori are in cuprinsul sau chestii mai mult decat negative care-i umbresc frumusetea, cum sa-i scoti in evidenta “pozitivitatea”? Sa te faci ca ploua si sa pupi undeva, doar de dragul de a “da bine”? Nu contest faptul ca despre multe chestii poti scrie si la modul pozitiv, dar Folk You! de anul asta numai pozitiv nu s-a vrut (sau aratat)!
@bia – foarte la obiect comentariul; Eu stiu de doi raposati. Daca tu stii de mai multi, TE ROG scrie!(-mi). Eu cred ca PAnda este mult mai vinovata ca si-a asumat prostia lui Tuca. De la cei doi? raposati, autentici Oameni de cultra, ar fi trebuit sa invetze macar limita dintre exotic si kitsch.
Guess Who a fost tolerat de public? Va intrebati De Ce ?? Simplu. GW urla VERSURI. Da. Am ramas pe loc si am ascultat 3 sau 4 piese constand din versuri pro-Marihuana urlate intr-un ritm infernal. Versuri acceptabile. Dupa doua din ele am si aplaudat. Pentru IDEE.> Eu sunt pro-legalizarea Cannabisului, ca si Florian (v. Toti suntem putin luati -> clipul de la Camel Planet, Frunza verde de albastru… Pe restul recitalului am schimbat cateva cuvinte cu un tip care nici el nu plecase. Una din remarcile lui memorabila a fost: Tu mai vezi vre-un alt pletos pe-aici in fara de noi doi? In afara de adevarul din aceasta replica, am mai remarcat schimbarea drastica a mirosului ambiental (din albastru in verde), ceea ce arata ca fanii Guess Who chiar apreciaza versurile urlate de interpret. As fi vrut sa aud aceleasi versuri cantate pe muzica Folk sau recitate de Motzu Pittis. (v. Imn pentru generatia 2k a lui S. Bolea)
Puya insa si-a batut joc de Public si de tot ce inseamna Vama, Poezia si Folk You. Este bine ca a fost alungat de pe Scena, eventual merita sa se innece primind ce si-a comandat (LOL). Individul nu avea nici versuri, nici muzica si nici decentza. Spre deosebire de Guess Who, la care nu am auzit nimik indecent.
doi stiu si eu, hippiepittis. daca mai citesti o data o sa vezi asa: …impreuna cu fosta sotie a raposatilor (ca au fost mai multi) in sensul ca 2 inseamna mai multi.
in rest bine punctat in comentariu.
http://www.youtube.com/watch?v=PbjqTa2-RRY
un cantec despre treaba asta