Programul “Folk You!” 2011
Ediţia de anul acesta a festivalului “Folk You – Florian Pittiş” se va desăşura în perioada 21 – 24 iulie pe plaja din Vama Veche.
Începând de anul trecut, festivalul “Folk You!” se desfăşoară sub umbrela “Mişcării de rezistenţă” iniţiată de Jurnalul Naţional. Tot de atunci, dintr-un festival numai de muzică folk, dedicat cunoscătorilor, acesta s-a transformat într-un eveniment ce acoperă o plajă mai mare de genuri şi gusturi muzicale. Şi dacă la ediţia trecută s-a adăugat doar muzica rock în program, anul acesta, după cum era oarecum de aşteptat, programul s-a diversificat şi mai mult.
O fi de rău? O fi de bine? Tendinţa, din punctul meu de vedere, merge înspre ceva din ce în ce mai comercial. Vom vedea însă la faţa locului ce şi cum va fi.
Până una alta vă prezentăm programul pe seri al Folk You! 2011, aşa cum a fost anunţat de către cei de la Jurnalul Naţional, organizatorii evenimentului:
Joi 21 iulie:
ora 19:00: Strada Mare, Claudia Ciobanu, Magda Puskaş, Basorelief, Jonathan David, Adrian Sărmăşan& Laci Kovacs & Jimi Laco, Zoia Alecu,
ora 22:00: Tudor Gheorghe, Mircea Vintilă&Brambura, Florin Chilian,
ora 00:30: Zdob şi Zdub.
Vineri 22 iulie:
ora 19:00: FolkFrate, Bogdan Grosu, Cristi Dumitraşcu, Maria. ,Daniel Silvan Petre&Emil Kindlein, Adrian Berinde, Maria Gheorghiu, Emeric Set
ora 22:00: Taxi, Vasile Şeicaru, Guess Who
ora 00:30: Holograf
Sâmbătă 23 iulie:
ora 19:00: Proiectul Tivodar, Jazzpospolitas, Fox Studis, Dinu Olăraşu, Alina Manole, Poesis, Mircea Baniciu
ora 22:00: Nicu Alifantis&ZAN, Marius Mihalache şi Irina Sîrbu
ora 00:30: Puya
Duminică 24 iulie:
ora 19:00: Mirona Pascu, Ducu Hotima, Andrei Păunescu şi Trupa Totuşi, Maya, Ţapinarii
ora 22:00: Celelalte Cuvinte, Ducu Bertzi & Mihai Neniţă
ora 00:30: Vama.
105 comentarii
Trimite un comentariu »
[...] … pentru detalii şi program click aici… [...]
Si totusi… nu se poate face nimic pentru a reusi sa nu se strice acea atmosfera mirifica ce era la primele 5 editii?
Ce parere o avea oare Motu’?
O fi oare de acord ?
Care este oare spiritul muzicii folk?
Ne putem oare permite sa ne batem joc si de acest festival?
Veneam an de an la acest festival stiind ca de acolo ma intorc plina de energie pentru un an,energie necesara pentru a putea trece tot ce se pune in calea noastra de toti .
Sa mai vin in acest an???
Puya ?!?! Ma intreb cine si de ce l-a chemat..
puya???????????cine l-a chemat pe acest incult
asta nu mai e folk you, e prostie curata
Mi se pare amestecat rau! Si cu Puya care-i si intrece! Ce treaba o fi avand folkul cu hip-hop-ul? Ma rog, treaba e ca printre spectatori nu vor mai fi doar iubitorii de folk si de rock, in ultima vreme, vor fi …de toate pentru toti!
Mergea ceva bine in Romania, si s-a gandit cineva ca merge prea bine! Asa ca, hai sa facem praf si ultima oaza de folk curat din Romanica. La anul o sa ne delectam cu Salam, Guta, mai stiu eu care, “ca si ei e oameni” si prietenul Bregovici tocmai si-a exprimat admiratia pentru creatiile lor. Nasol! O sa vedem la fata locului! Poate raceste Puya si sta acasa la el in cuib!
Am asteptat cu sufletul la gura programul “Folk You”.
Si am ramas fara grai…E un soi de program al “Zilelor orasului”, doar ca lipsesc din program micii si berea.
Imi doresc doar ca, in cadrul serilor respective, stilurile sa fie bine delimitate.
Cei care nu gusta anumite genuri de muzica pe versuri “pline de sensibilitate” sa nu ramana cu gustul amar chiar si atunci cand pe scena apar preferatii genului declarat in denumirea festivalului.
Si-apoi, ce o fi, om mai vedea !
sunt niste artisti in plus, mie mi-a placut de exemplu concertul Vama de anul trecut, poate pregatesc si anul asta niste surprize artistii care au aparut, sau macar asa sper
Mda ce sa zic …… ,iar in rest sunt multe trupe si artisti care imi doream sa ii aud si vad live la Folk You ….. AAaaa dar mai sunt si ceva exceptii, sper sa imi ajunga un carton de oua si sa nu nimer instalatiile de sunet ci doar ceea ce vreau.
PS: Aduce cineva o prastie ?
Ce cauta gues who si puya la folk you??? wtf…astia sunt etnobotanisti, drogati si vin sa cante la folk you. Mai da-o-n-colo de treaba…astia doi strica tot festivalul…mai bine i-ati elimina pe bagabonzii astia doi.
subscriu la comentariile precedente, e chiar descurajant cand abia astepti odata pe an festivalul de folk si special de folk si ramanem uimiti pt ce trebuie sa strabatem drumul pana in vama..ca sa ascultam alte genuri muzicale.. oare chiar nu este important si ce spune publicul..pt cine este facut festivalul daca nu pt noi? unii dintre noi ramanem fara cuvinte ca oricum nu suntem ascultati..schimbati naibii programul ala..de balamuc..(ca nici nu stie lumea cum sa va mai spuna… cu frumosul..cu uratul..sau poate il rugam pe Puya sa va faca un imn..pe versuri de “romanta”..poate ca sa va aduceti aminte de cum era..ar trebui sa vizionati primele editii..este chiar penibil sa incercam sa aducem ca argument la fiecare pasul.. proiectul initiat de Motzu..sa ne bucuram de festivalul acesta…prin Folk….sper ca aceste comentarii sa ajunga la organizatorii..de la Jurnalul..la Andronie..ca sa incetam si noi cu jicnirile..oare nu este penibil?
puya, guess who?! pă bune?
Asta este, fratilor, din pacate festivalul a ajuns pe mana unei idioate, care nu are nici o treaba cu folkul, dar se umple de bani de pe urma artistilor….
Daca tot transforma festivalul in ceva comercial, ar fi bine sa nu mai foloseasca numele lui Florian Pittis pe post de magnet pentru spectatori.
ok, dar cine sunt Guess who si Puya?
sunt 2 “personaje” care nu au ce cauta in programul serilor de “folk you”
Puya? Guess Who? Holograf? Zdob si Zdub? Vama?
Unde e Hrusca? Unde e Andries?
FOLK YOU 2011…cu hip-hop, rock, pop-rock….cam ciudat, mai ales ca toti iubitorii de folk vor sa vada/auda FOLK. Poate se schimba si numele festivalului; cu ar suna Hip-hop you?
Nu pot sa cred! Ce cauta Guess Who si Puya la “Folk You”? Daca organizatorii au uitat ce este folkul sa ia lista cu participati de la “Festivalul Om Bun”!
Eu vroiam sa vina Compact si Iris, cele mai tari trupe,care nu trebuiau sa lipseasca deloc de la acest concert!
chitara … poezie … mare … stele …. . ***** !!!!!! puya cu tiganii de pantelimon si dj lipseau . PACAT .
Zaharia Florin. Hmmmm! Ce sa zic, dureros, eu care nu am lipsit in fiecare an la acest festival renumitul si indragitul nostru pt comemorare, Florian Pitis, zis (Mottul). Din oameni mari artisti o sa ajunga sa devina o vama de mari manelisti si inculti. Nu ma mira faptul ca suntem condusi de comunisti corupti care nu au putut sa faca nimic pe vremea comunistilor, si acum s-au vazut intr-o tara democrata sa faca ce vor, sa distruga cultura tarii. Acum locuiesc intr-o alta tara din cauza situatie de bine cum stiti. Si de curiozitate am intrat sa vad programul Folk You, si am ramas foarte surprins de puiea si un alt individ care nu au nici-o legatura cu folk-ul… Asa ca nu vreau sa bat drumul de la 2000 de km sa vad o vama trista si eu sa plec trist. pacat ca s-a stricat vama.Sper sa va distrati si cand o sa fie concertul cu puiea mergeti in 2 mai… Va saluat pe toti Folk-istii din romania…
Ada Milea nu vine? Anul trecut a fost geniala..
Am aflat despre FOLK – YOU ca nu va mai fi Folk- You, ca va fi numit nu stiu cum,… “Miscarea de Rezistenta”…impotriva cui?…a noastra propie probabil?…dar de fapt este impotriva unui regim politic care nu serveste interesele nu stiu carei alte orientari politice si care de fapt si ea la randul ei si nici alta, nu va servi niciodata interesele oamenilor simpli si buni, care vor libertate si arta. Ce rost mai are piesa lui Olarasu acum ,..nu stiu???…pentru ce s-a consumat omul acesta din sufletul lui mare cand altii vin sa ii alunge subtil crezul in libertatea de a iubi frumos si simplu un cantec, o chitara, un om… De fapt, pentru cine nu stie, folk-you a fost conceput, ca o miscare artistica de emancipare a folk-ului de calitate rupt din blues, country si rock, asa cum l-a conceput Pitis, si nu a bubuielii zdub si “zob”, ca astia ne fac zob cu armoniile lor de porc, rusesti , si altii “ne omoara cu vorba” in loc sa cante, in hip- “flop”- ul lor. Incet incet insa, cineva a pus mana fincanciara pe acest eveniment si l-a deculturalizat si devalorizat de la an la an cu cate ceva,..putin cate putin. E o tehnica bine stiuta de cei ce sunt invatati sa manipuleze masele largi si chiar si alti oameni. Ar trebui facut un alt si adevarat Folk- You daca ne-am unii mai multi artisti de muzica acoustica, si ne-am investi ceva suflet si influente. Este foarte greu de facut daca nu ai o influenta masonica cum a avut pitis si daca nu esti plin de bani, ptr a obtine un milion de aprobari de a monta o scena cat de cat mare cu toate detaliile tehice si de organizare. Nu stiu ce sa zic,..ne batem cu morile de vant si din cauza publicului roman conservator care se inchisteaza prea mult in folk-ul vechi (de valoare si respect, ce-i drept), si nu sprijina suficient stilul tanar si fusionist, macar din curiozitate daca nu din dorinta de a asculta si altceva nou (si eu stiu ca sunt foarte multi si de valoare si nu vb de mine ptr ca eu si altii suntem prinsi intre generatii si eu nu cant numai folk). Eu cred ca daca publicul ar fi solitar cu idealul lui Florian Pitis nu ar trebui sa se duca acolo decat la cei care canta cu adevarat de valoare si folk sau acoustic-rock sau mai bine ar fi sa nu se duca deloc pe plaja aia si asa destul de mizera. Risc sa imi pun in cap pe multi cu declaratia asta dar n-am nici o intentie de denigrare a vreunui artist ci doar a unor genuri care nu sunt muzicale si care n-au nici o legatura cu Arta Frumosului. Le declar fara nici o teama : manele,house, hip – hop, muzica facuta zeflemist si superficial cu “limbaj cica studentesc” (doar ca sa se vanda bine in randul lor) si mai ales bubuiala, ritmurile si armoniile rusesti ce ar vrea sa semene cu o hora si cu un folclor, ca sa prinda la tot romanu’ petrecaret de mici si bere, dar care in muzica usoara si in alte genuri nu sunt de fapt nici una si nici cealalta. Asta se intampla ptr ca publicului roman nu i se da o educatie muzicala in scoala, cum se face in alte tari, si el e dezorientat si superficial, dovada fiind si rezultatele bac-ului de anul acesta. Avem o tara plina de tineri ignoranti (cu foarte putine exceptii) care refuza sa-si formeze o cultura artistica si spirituala de valoare nerealizand ca asta inseamna de fapt indobitocirea lor proprie si posibilitatea ca ei sa fie foarte usor manipulati si subjugati. Cel mai mare pacat este insa al artistilor carora Dumnezeu le-a dat un dar, un talent prin care pot influenta pozitiv si ei fac total contrariu, cultivand gustul pentru kich si urat. Pacatul e al lor ptr ca fac asta doar pentru bani si in fata Dumnezeului Mare vor plati.
mai vine cineva anul asta la festival ?
****’m'as io pa programul editiei de anul acesta! folkistic vorbind…
Pentru organizatori nu cred ca au prea multa importanta opiniile noastre, cu atat mai mult cu cat, dupa un val de comentarii de nemultumire in ultimele zile pe pagina Jurnalului, acestea au fost frumusel sterse si articolul este “curat ca lacrima”.
Miscare de rezistanta impotrica cui ?
este un spectacol mare la craiova, pe 19 unde vin aproape toate numele mari ale folkului romanesc…poate il mutam acolo…
in loc sa tot comentati pe forumuri mai bine luati atitudine acolo, la fata locului. ne putem manifesta intorcandu-ne cu spatele la scena sau cu fluieraturi (desi alea se pot interpreta ca incurajari) . Eu cred ca atitudinea cea mai potrivita pentru publicul de folk ar fi ca la recitalurile acestor “artisti” sa se intoarca cu spatele la scena. Ia sa va vad!
Jurnalul National a sters tot. Absolut toate comentariile. Si nici nu mai poti posta nimic nou. Chiat totul in tara asta duce spre dictatura banului si a nesimtirii? Intreba cineva mai sus cine aduce o prastie pentru oua: ma ofer eu!
Baniciu pe aceasi scena cu micatorul din maini Puya… e de necrezut si de neacceptat. Haideti sa incercam sa plecam dupa Baniciu, sa le cante Puya pescarusilor, desi ei saracii n-au nici o vina! Dar vor fi o gramada de din aia cu pantalonii in vine, care vor veni special pentru asta. Nu uitati ca l-au programat sambata, cand Vama se umple de indivizi ciudati care vin in Vama pentru palmares. Rau, rau, rau!
folk U din pacate se muleaza pe sablonul evolutiei Vamii Vechi. Daca pana acum intrusii isi gaseau alte activitati in Vama in timpul acestui festival, acum vor putea veni cu lanturile lor groase la gat si camasile kenvelo acolo sa cante pe versurile lui Puya…. atat de rau imi pare… atat de rau….
Si cred ca nu ne plangem pe site-ul potrivit pentru a ne face auziti…
Marele filozof Guess Who…lume-i rea si viata-i grea…uhu!…uhu de plans zic…
mesaj pt organizatori: marele Paunescu a incercat sa readuca muzica folk e o treapta mai inalta prin irepetabilul CENACLUL FLACARA unde a reusit sa lanseze multe nume mari . Pe aceia trebuie sa-i cautati si sa-i aduceti pe scena de la mare. Sa nu patam numele lui PITIS care a fost este si va ramane un NUME in muzica folk.
@m: De acord ! E o solutie buna, sa le intoarcem spatele, eventual si o oarecare retragere din fata scenei.
Trebuie sa se gaseasca o modalitate de a se reveni la starea Vamii de odinioara !
PUYA?cum a fost anul trecut,si cum va fi acum.mai bine plec in cealalta parte a scenei.
Nu vine Iris ? Ce dracu ‘ , vine Puya , si Iris nu …. Ce aiureala ! Ce naiba sa caute Puya la Folk you ??!!
acceptam specii in locul lu puya
Bravo,Madalina! Ce mai cauta numele lui Pittis, daca si-au batut joc de crezul lui? Aveam pretentii de la Marius Tuca… S-au nu mai are nici un cuvant de spus in toata nebunia asta?
Fratilor! Cred ca cel mai bine ne facem auziti daca mergem si protestam impotriva bataii de joc in care s-a transformat aceasta “miscare”. Dar pentru asta trebuie sa fim multi si uniti, aici am indoieli….
Plec dupa Baniciu!
Vreau doar sa fim mai multi cei care vom pleca, decat cei care vor ramane sa-l “admire” pe Puya.
Parca se numea Folk You?????
Observ ca pluteste un iz de revolta in aer…E bine sa ne revoltam atunci cand se comit nedreptati la adresa noastra si suntem calcati in picioare. Eu nu as merge atat de departe cu criticile (cel putin nu asa de agresive). Intr-adevar, daca acceptam ca este un festival folk numit si FLorian Pittis, atunci e clar ca oamenii se asteapta la muzica folk, evident, nicidecum la Puya si alti reprezentanti ai hip-hopului, insa vad ca nu prea s-a pus problema rockului (deci rock-ul totusi este acceptat, si jazz-ul, insa nu hip-hopul). Bun, acuma…daca ne gandim la ideea de miscare de rezistenta, atunci putem sa concepem si ca hip-hopul este un mod de manifest, protest si are un mesaj asemanator cu folk-ul. Eu nu apar hip-hopul, pt. ca nu ma omor dupa el, insa Guess Who imi plac, pt. ca au mesaj, muzica, si sunt de bun simt. Cred ca ar trebui sa le dam o sansa, si sincer, dupa ce am consultat lista cu cantareti, chiar m-am bucurat. Poate nu strica o mica alternare (nu alterare, pt. ca nu poate fi vorba de asa ceva, la cine canta). Cred ca ar trebui sa fim mai optimisti si mai intelegatori – aproape toti cei care canta sunt buni si merita ascultati!
hei!!! si iris?(
Ce porcarie!!! De voiam cumva, intr-o pierdere totala de ratiune si simtire sa ascult holograf ma duceam la zilele …nu stiu carui oras, cu tiganeala aferenta, nu plateam sejur la mare!
Un an de zile de asteptare pentru a asculta ce_? injuraturile lui puia lalaite pe hiphop, sau vaicarelile ghes hoo( a se citi huooooo) si asa zisele versuri de mahala scrise de copiii frustrati, drogati, idioto-cretinoizi .
nu esti obligata sa i asculti- pleci- zicea un confrate in ale folkului….pai treaba e ca vor polua atmosfera atunci cand vor cante folkistii…chiar numai si cu mutra lor iesita din fumul marijuanei!!!
RUSINE ORGANIZATORILOR !!!
“VERSURI” PUIA
Vreau sa vad cum dati shot dupa shot
Peste cap
Sa va puneti in cap
Pana faceti infarct
Sa plecati in zig-zag
Pan la mine in pat
Si io-s beat
Nu mai am bani
Nici la ciorap
Ca nimeni nu face debandada
Mai rau ca mine
Stii ca la noi
Vrajala ta proasta nu tine
La toate fetele astea
Taria asta mocca convine
Totu-i de bine
Da’ nu mai vad bine
Hai draga
Suie-te pe bar ti-am spus
Vreau sa te vad sus
De`aia te-am adus
Beau vodka intr-una
Mai rau ca un rus
Mai ia si tu te rog
Sa nu fi in plus
Iti place depravarea
Asta-i calea
Vrei o tequila , o lamaie..uite!
Asta-i sarea
Stinge tigara
Ca avem noi d-alea bune
Mai tarziu incolo
Ca acum e multa lume
folk – VERSURI
Noi doi atlanţi, noi doi amanţi
Ne-mbrăţişăm şi apa vine peste noi
Iubirea mea, iubirea mea
Nu-i niciun drum nici înainte nici ’napoi
R: Un continent, scufundându-se lent
Dar ei şi-n somn îşi spun trufaş că nu
Tu porţi un prunc, în ocean te arunc
Salvează Atlantida măcar tu
2. Eu nu mai plâng, căci în adânc
Aceste lacrimi valul cinic l-au sporit
Şi prin prăpăd abia te văd
Dar tu să ştii că pân’ la moarte te-am iubit
3. Iubirea mea, te rog ceva
Ca pe o pradă să mă dai acestor peşti
Pe-al meu schelet să urci încet
Şi către alte continente să pluteşti
Versuri: Adrian Păunescu
CREDETI CA SE POATE FACE MACAR O COMPARATIE!???????
RUSINE!
……….si am ajuns la concluzia ca NU SE MERITA sa sacrific bani si timp pentru acest ….nu stiu cum sa-i spun….
Eheeee,de cand a pus Andronie mana pe banii de la ticalosii aia care vor sa fure aurul si wolframul din Rosia Montana,s-a terminat cu folk-ul!Acum incepe era lui fuck you!Miscarea de rezistenta??? Pe banii hotilor aia mondiali??? Cu drogati si oligofreni???Ma mir de Olarasu ca nu zice nimic,ma mir de Chilianu ca nu zice nimic….In schimb a zis Dorin Liviu Zaharia “fiindca banul si puterea sunt pericole morale/circul vietii ne-a impus salturi mortale”.Banii vorbesc!!!
ce drq cauta puia si guess who acolo?! bine ca nu l-au chemat pe guta sa incheie seara… desi nu cred ca o sa mai fie mult pana atunci
Guță e surpriza, nu apare în program…
S-a dus dracului și Folk You.
pai stiti cum e in romania. daca merge ceva bine si are succes, trebuie sa faca ceva sa vada dc merge asa bine si de ce are succes. una peste alta…oare de ce nu se gandesc sau sa isi imagineze mai bine…la un concert hip-hop sa cante la un moment dat o formatie folck. cum s-ar simti in primul rand artistii, ca de public nu are rost sa ne legam.
Va puteti intoarce cu spatele, ca se intoarce puya si el, mai trage un joint si tot isi primeste leafa si mai vine la anu’. Puneti-va in locu organizatorului; cati dintre voi nu ar strica un fest pentru bani? Daca de maine te pune careva sa organizezi un festival de manele, iti pasa? Cand stii ca poti sa bagi mia de euro in buzunar, iti mai pasa de nemultumirile altora? Totul e legal, permis, dar nu de bun simt. N-are nimeni nici o obligatie fata de noi si cel mai sanatos e sa nu avem noi nici o asteptare de la astfel de evenimente. Vrem folk? De ce nu organizam noi un fest? Bani se pot strange, reclama se poate face. Nimeni nu e devina, decat noi, pentru lipsa noastra de initiativa – incercarea moarte n-are.
Chiar trebuie sa ne batem joc de acest festival???oare au uitat ce inseamna muzica folk??? ce legatura au puya si guess who cu spiritul muzicii folk?
in ritmul asta nu o sa mai vin deloc….
ce ar mai fii sa aducem si popularii….daca tot avem diversitate….
mai bine ii schimbati numele din folk in altceva…ca nu se mai potriveste…
Pacat, am asteptat festivalul cu drag, si mi-am programat vara si concediul in functie de acest eveniment. Dupa ce am vazut acum programul regret amarnic faptul ca am avut dreptate anul trecut cand auzind ca nu mai este festivalul independent Folk You, ci este parte din “Miscarea de Rezistenta” le-am spus prietenilor ca se va strica si peticul asta de liniste frumoasa. Am fost in fiecare an, incepand de la primul si m-a fascinat aerul si emotia pe care reusea sa o transmita Pitis celor asezati de-a dreptul pe nisip. Acum sunt doar curioasa daca asta isi imagina si dorea el atunci despre si pentru acest festival. Nu-l confisca pentru comert d-le Tuca, mai lasa-ne si noua ceva pentru sufletul nostru, ca sa nu regretam ca nu am plecat din tara asta. Da-i lui Puia, si celorlalti evenimente in Mamaia, sau la Caracal-ca si acolo se canta uneori folk. Lasa-ne si noua peticul nostru asa cum a fost, macar in vama.
Stiu ca este frustrant ca la un festival de muzica folk care ne-a obisnuit cu muzica de gen sa apara si altceva, dar hai sa avem o atitudine in spiritul muzicii, sa fim toleranti, sa acceptam diversitatea, poate ca organizatorii au probleme in a ne oferii acest spectacol gratuit, asa ca: “in seara asta mama puya e a mea o puie de 20 de ani…”
Fara Ada Milea?
In schimb Zdob&Zdub, Guess Who, Puya si Holograf.. wow… foarte impresionant (doua puncte bara)
[...] Duminică 24 iulie, ora 19:00: Mirona Pascu, Ducu Hotima, Andrei Păunescu şi Trupa Totuşi, Maya, Ţapinarii, Celelalte Cuvinte, Ducu Bertzi & Mihai Neniţă, Vama. [sursa] [...]
[...] Duminică 24 iulie, ora 19:00: Mirona Pascu, Ducu Hotima, Andrei Păunescu şi Trupa Totuşi, Maya, Ţapinarii, Celelalte Cuvinte, Ducu Bertzi & Mihai Neniţă, Vama. [sursa] [...]
Eu zic, sa veniti in nr cat mai mare sa putem fluiera pana nu o sa mai vina ..imbecili si puscariasi ca astia la Vama
Eu sunt de parere k le putem face fata cu MARE usurinta “astora”…puya si guess who..Puei dak nu le ami ajunge mamaia..Ar trebui sa le intoarcem toti spatele knd uck pe scena..dar am uitat…vor f destui TARANI in jurul nostru Probabil o sa fie aplaudati de glota de COKLARI kre o sa napusteask IAAAARRR in Vama. Asta e Romanica noastra..n-ai ce-i face. Hai sa ne vedem noi k in fiekre an la FOLK FRATE si sa ne simtim bine in admosfera mirifik a acordurilor de chitara!!
Eu nu sunt improtriva nimanui..noi toti avem dreptul de a avea un stil de muzica favorit.
Aici..la Folk You, Puya si Guess Who NU se potrivesc.
Gandindu-ma la Miscarea de rezistenta si imnul cantat de Dinu Olarasu..e grav: nici cu ideeile Miscarii nu se potrivesc.
Poate totusi nu vor mai veni..ar fi mai bine pentru ei si pentru spectatori.
P.S. Oamenii civilizati, asa cum se presupun a fii
IUBITORII DE FOLK NU FLUIERA, NU INJURA, NU LOVESC
te pomenesti ca o sa cante puya folk)
florin chilian trebuia sa fie in ultima seara la sfarsit,cu vama..
Incredibil, pana unde s-a ajuns! Propun ca in momentul in care vor (in)volua acesti ” artisti ” , sa ne retragem. Suntem destui care putem continua spiritul Folk You, departe de scena, in astfel de situatii penibile! Nu este insa cel mai curajos mod de a spune NU cand vezi ca acest festival degenereaza in kitch! Haideti sa tragem un semnal de alarma, haideti sa aratam ca putem continua chiar sub potopul ignorantei!
Pentru organizatori imi dau perfect seama ca au intampinat dificultati, totusi cunoastem foarte bine ca o picatura de vin intr-un vas cu apa de canal, e apa de canal pe cat o picatura de apa de canal intr-un vas cu vin e tot apa de canal!
Am citit de vre-o 5 ori pana sa cred ca acolo chiar scrie Puya. Acum pe langa faptul ca trebe sa ascultam porcariile alea de piese o sa trebuiasca sa ne confruntam probabil si cu grupuri de simpatizandi Puya care o sa apara cu Merțanele lor tunate si probabil cu chef de scandal ca de obicei.Industria muzicala o sa acapareze toate ariile muzicii ,o sa ne bage ,incet , incet la toti muzica lor pe gat pana nu o sa mai ramana nici un om care stie ce e aia muzica.Show bizul sa stea in Bucuresti deocamdata, sper oameni buni sa aveti curaj sa faceti ceva cand va urca acel “mare asrtist” pe scena.
eu am trecut prin hip-hop, rock, folk si am poposit la folk-ul de munte – toate promoveaza cultura – nu stigmatizati ca vine puya, ca vin celelalte cuvinte sau mais tiu eu cine – promoveaza cultura fie ca va convine sau nu.
ca sa vedeti folk pur mergeti la munte – sunt 1000 si 1 de mici concursuri, festivaluri si oaze de cultura – trebuie totusi sa le cauti
ideea miscarii de rezistenta – care e o idee buna si nu neaparat prost aplicata – e sa deschida mintea – citeste versurile vulgare din hip-hop cum citesti figurile de stil si simbolurile din poezia folk – daca nu intelegi tipul acesta de cultura nu inseamna ca ea, cultura, nu exista, ci e mai probabil ca TU, insul, nu vrei sa o regasesti acolo. Lucrul acesta imi spune ca fie nu vrei – ceea ce e urat pentru ca din cauza oamenilor care NU au vrut sa faca ceva am ajuns la nivelul acesta de prostie, fie NU intelegi, deci nu stii – ceea ce te incadreaza mai usor in breasla oamenilor mai putin inzestrati
PS: faptul ca o piesa se incadreaza intr-un gen muzical sau in altul nu inseamna ca e mai slaba calitativ – inseamna ca nu iti place tie, dar iti pot recomanda melodii lautaresti care au fost create acum sute de ani si transmit mai multe decat sute de melodii folk, rock, pop, dance, techno…etc
PS2: muzica e sentiment – deci nu poate fi judecata
PS3: Motul se rasuceste in mormant, asa e, dar pt ca oamenii nu vor sa vada ideea, eu am lipsit de la 1 folk you, atat, dar am inteles ca ideea e sa facem ceva nu sa stam cu fundu-n mana si sa criticam – invatati-i pe altii de langa voi ce e cultura si atunci vei face ceva asemanator pt oameni – gandeste-te ca, daca hip-hop-ul e asa incult, pui incultii sa asculte folk si poate dintr-o mie mai destepti 2-3… asta era ideea lui Pittis… dumnezeu sa-l ierte!
O seara faina!
[...] clubul “La Barba Neagră” din Vama Veche. Iar pe data de 21 iulie artista va concerta în cadrul festivalului “Folk You” din aceeaşi [...]
Am fost la toate editiile folk you…anul acesta nu mai vin…este penibil…daca vine Puya ar trebui sa vina si bug mafia, Smiley si mai stiu eu ce inculti
E timpul sa ne mobilizam :
join us :
http://www.facebook.com/event.php?eid=123416551080849
gata! m-am prins!!!!!!!!!!!!!!! a devenit f.f.f. comercial intr-o noapte acest festival, cateva case de disculete , a inaintat oferta si gata! ati mai distrus inca un spectacol frumos care ne umplea inimile de bucurie. parca il si vad in linistea aceea a unei chitere zdob si zdub recitand vanare de vant!!!!!!!!!!!!!! yeah right!!! oricum macar raman cu amintirea anilor trecuti care au fost si frumosi. e jenant si frustrant sa astepti un an intreg si sa constati ca nu mai merita! ionut mihai , mangalia.
“2005 – file de jurnal: Folk you!
Autori: DANA ANDRONIE, CLAUDIA DABOVEANU 27 decembrie 2005
Intr-o mare de hip-hop, manele sau trance, noi am ales sa cantam “la rece”. Pe malul marii!
Am “convocat” tot ceea ce a mai ramas din folkul de odinioara si vocile tinere ale celor care incearca sa-i urmeze.”
Extras din Jurnalul de dupa prima editie a Folk You.
Intre timp verile au devenit din ce in ce mai toride, asa ca la editia din 2011 cantam “la cald”, indepartand vocile tinere ale folk-ului (pentru ele nu e loc) si aducand pe post de sare si piper “o mare de hip-hop, manele sau trance”
Cred ca cea mai demna maniera de protest si cea mai fireasca ar fi ca publicul de folk sa paraseasca plaja din fata scenei, in momentele cu pricina.Altfel, daca vom accepta un compromis si vom ramane, organizatorii vor intelege ca Folk You poate continua si asa…
Pe langa ca sunt foarte multi in plus, sunt si foarte multi care au venit in editiile trecute, dar acum sunt absenti si dupa care mie personal imi pare rau (Ada Milea, Alexandru Andries)
[...] de care îl veţi putea revedea sâmbătă seara în cadrul festivalului Folk You din Vama Veche (detalii aici) [...]
[...] In perioada 21 – 24 iulie pe plaja din Vama Veche va avea loc a saptea editie a festivalului “Folk You” organizat de Asociatia Miscarea de Rezistenta. Intrarea va fi libera. Daca pana acum pe scena festivalului urcau numai artisti de folk, la aceasta editie, pe langa folkisti celebri vor urca si interpreti rock (Zdob si Zdub, Taxi, Celelalte Cuvinte) sau rap (Guess Who, Puya). Programul complet al evenimentului il gasiti aici. [...]
OLARASULE- te-am respectat si am crezut ca esti Altcumva asa cum ai si denumit albumul dar se pare ca tu ai canta si cu lautarii daca ai avea de castigat niste banuti si daca ti-ar da careva de baut pana dimineata. Ma astepta, de la tine – cel care a dat vers miscarii de rezistenta sa fii cu o vorba impotriva simplului fapt ca TU DINU OLARASU ai sa canti in deschiderea unui incult care nu stie ca F.KAFKA nu este un fotbalist si care l-ar pune pe Eminem poat național. Pacat!
Puya? Guess Who? RIP Folk You!
[...] spre litoral puteti incerca sa ajungeti la festival Mai multe informatii despre festival http://folkblog.ro/2011/06/29/programul-folk-you-2011/ Posted in EVENIMENTE, Joi, Vineri, Weekend Tags: Folk You, Vama Veche « Mr Levy cântă [...]
Cati dintre cei ce au scris aici, vadit nemultumiti, sunt din cluj? si cati dintre acestia au fost la cantari folk ale lui mangu si onisor? si cati dintre acestia si-au aratat nemultumirea atunci cand, acesti folk-isti cantau hip-hop? eu nu prea am vazut nemultumire, dimpotriva. ma gandesc ca daca ar fi cu plata intrarea la acest festival lucrurile ar sta altfel. si poate ca ar fi mai bine asa.
puya la folkyou? de ce nu vine si florin salam?
Parca se numea “Folk You”. Intrebarea este: “unde este folk-ul?”
FACK PUYA………………ATI STRICATO DE TOT
Sunt un mare admirator al muzici folk…si acest festival era dedicat doar acestui gen de muzica…e drept ca nu e singurul …dar indiferent de deschiderea fata de alt gen de muzica cred ca chemarea unor reprezentanti al altot genuri de muzica ..rock, hip,hop…nu e de bun augur si spiritul Vamii si asa din ce in ce mai ster va disparea.
Problema organizatorilor e ca fie ar trebui sa faca 2 festivaluri …unul de folk CURAT si altul pentru alte genuri.
Eu o sa merg si chiar am sa incerc sa discut cu organizatorii sa vad care e punctul lor de vedere, poate o sa reusesc cu argumente sa conving ca de la anul sa lase un festival curat de folk.
Sustin ideea de a lua atitudine la fata locului! Ne putem intorce spatele, sau pur si simplu putem pleca din fata scenei in timpul cantarii celor ce incetul cu incetul ne vor invada serile noastre de refugiu in folk cu tot felul de aberatii comerciale.+ Mai bine dau bani pe bilet pt 4 nopti de folk curat decat sa il poluam cu diverse!
“comunicat de presa Folk You! 2011
July 18th, 2011 Alina Manole
primit comunicat de presa referitor la festivalul Folk You! 2011
iata-l aici:
Asociaţia Mişcarea de Rezistenţă, organizatorul celei de-a şaptea ediţii a Festivalului Folk You! Florian Pittiş, are o iniţiativă fără precedent în cadrul evenimentelor susţinute pe plajă.
Cu sprijinul Asociaţiei pentru Păstrarea Tradiţiilor Intercomunitare în 2 Mai şi Vama Veche, la festival pot avea acces şi persoanele cu dizabilităţi locomotorii. Pe plajă, lângă scenă, va exista o platformă special amenajată precum şi o alee din lemn care va facilita deplasarea persoanelor dependente de cărucior.”
Interesanta organizare cu doua zile inainte de eveniment !!! Se numeste, in stil comunist, “hei-rup” sau, mai pe sleau, “usoara delimitare a zonei scenei”. Gardurile metalice de mai acum vreo doi ani vor fi, probabil, in spatele “platformei”.
Dincolo de orice alte interpretari, de admirat initiativa, dar era bine sa fi fost anuntata intr-un timp relativ decent pentru aceste persoane.
cat de greu este ca sambata la ora 00.30 sa plecam toti la corturile noastre…?…poate nu il avem pe salam la anu’….
Rusine celor care manipuleaza tara,rusine mass-mediei! Datorita depravarii promovate de ei,56% din absolventii de liceu au picat bacalaureatul…acum si folk you isi pierde din valoarea culturala. Ma bucur ca n-am televizor in camin si n-am acces la informatiile de proasta calitate oferite de cand cu atata “democratie”.
ce cauta puya acolo??? doamne…
Haideti sa venim cu niste bannere pe care fiecare sa-si scrie mesajul, ce simte si ce are de transmis catre organizatori. Sper ca si o parte dintre artisti sa poata protesta catusi de putin la actiunea asta de mocirlire a folkului romanesc. Poate anumiti folkisti ar trebui sa fie mai suparati ca noi. Daca Dinu Olarasu nu are nimic de spuns in legatura cu ce se intampla, editiile trecute ale Fok You au fost degeaba. Pentru ca mai cred in oameni…
ridicati-va si plecati cand apare puya.
simplu
nu o sa-l mai cheme nimeni in vama dupa aia
Din pacate, pentru ca vine Puya sambata… nu voi mai veni nici eu
Nu inteleg cum au reusit sa-l invite pe acest individ…
Ma tot intreb : de ce oare nu zice nimic domnul Tuca ?Oare pentru ca l-au inlaturat incet-incet ? Oare pentru ca se teme ? Cumparati-va mult “cif”. Veti avea nevoie. Eu anul asta voi sta acasa. Poate organizam un “folk you” adevarat la Bucuresti.Sau in alta locatie la malul marii,zona “Corbu”sau “Gura Portitei”. S-a dus naibii si asta.
Poate ne ajuta domnu’Socaciu daca-l “rugam frumos”.
Sincer…anulati concertul lui Puya,va strica totul.
Rusine organizatorilor care au ajuns sa amestece puya cu Seicaru, guess who cu Mircea Baniciu. Pacat.
[...] ‘Neaţa bună, dragilor! Azi vă dau trezirea cu o piesă de-a lui Adrian Berinde, artist pe care, cei prezenţi astăzi aici, la Vama Veche, îl vor putea revedea pe scena Folk You 2011. [...]
Cei care au mers pentru folk, vor parasi plaja cand va aparea Puya. M-as bucura sa ramana plaja goala in momentul ala. Si nu neaparat pentru ca as avea ceva cu Puya, desi nu imi place, ci pentru ca in mod sigur ceea ce a vrut sa faca Florian Pittis nu a fost un “ghiveci you!”, a fost “folk you!”.
Si, ca dovada ca nu tin seama de gusturi cand spun asta, consider ca nici Iris, nici Celelalte Cuvinte, nici Holograf si nici alte trupe care nu canta folk nu ar trebui sa fie invitate la festival. Chiar daca mie imi plac.
Inchei prin a spune ca, din motivele expuse mai sus, ar fi un gest normal parasirea plajei cand va canta Guess Who, chit ca dupa aceea urmeaza Holograf.
[...] cititori, de pe malul Mării Negre! Pentru că mâine seară va fi prezentă pentru prima oară pe scena Folk You, m-am gândit să o invit şi aici pe clujeana Mirona Pascu spre a vă da ea obişnuita trezire [...]
Daca nu stiati, festivalul se transmite pe postul Neptun TV (canalul 25 UPC)
Sa va fie rusine tuturor pentru ceea ce i-ati facut aseara lui Puya… ati dat dovada ca nu aveti cei 7 ani de acasa si va lipseste respectul si bunul simt… RUSINE !!!
Mesaj pt trupa Taxi: sa mai adauge o strofa la melodia cu dramele pe care nu vrem sa le traim in Vama Veche: puya pe o scena de folk.
Guess Who… Puya… Se invarte Motzu in mormant…
Hei, Marius, la anu’ vine Minune?
In timp ce artistii Folk mor de foame si boli tu il aduci pe Puya care se descuca binisor pe piata lui.
Pentru a evita situatii penibile ai in vedere cateva aspecte:
- Asta nu e festivalul “Marius Tuca”
- Implica-te atata timp cat simti spiritul; daca nu-l poti duce mai departe lasa pe altii
Un raspuns pentru Eu: Rusine si bun simt? De asta ar trebui sa il intrebi in primul rand pe Marius Tuca. Lui ar trebui sa-i fie rusine, pentru ca el si cu sleahta lui de la struto-camila numita “Miscarea de Rezistenta” au distrus una din cele mai misto manifestari dedicate muzicii folk. Crezul si initiativa lui Florian Pittis au fost denaturate intr-un hal fara de hal de Tuca & Co. Pur si simplu si-au batut joc de aceasta manifestare, au redus-o la un statut pur comercial. Cred ca scopul acestei pseudomiscari il reprezinta doar banul si imaginea. Inhaitarea de anul trecut cu Rosia Montana Gold Corporation dovedeste inca o data “rezistenta” de care da dovada aceasta miscare si ce urmareste, in fond. De la an la an, Folk You! devine apanajul intereselor unui grup care se lasa prada banilor si uita scopul frumos cu care a pornit la drum Motu Pittis cand a demarat acest proiect. Cred ca saracul se rasuceste in mormant vazand praful care s-a ales de Folk You! sub aripa “obladuitoare” si “rezistenta” a “Miscarii de Rezistenta”. In al doilea rand, daca tin bine minte, miscarea asta de rezistenta parca se autointitula “Miscare de rezistenta impotriva prostiei revarsate”, dar dupa cate vad, cred ca mai degraba se identifica ea insasi cu aceasta prostie revarsata, daca tinem cont de unii pacalici invitati sa urce pe scena in ultimii doi ani. Si tu vii aici si te plangi de ceea ce, vai, Doamne, i-au facut lui Puya??? Sa zica merci ca a scapat cu atat! Sa mearga si el si salamistii si ghicitorii si alti pacalici de teapa lor sa suga euroi din alte parti si sa ne lase pe noi astia, betivi, pletosi si nespalati, sa ne bucuram de muzica ce ne place si de farama de demnitate care a mai ramas in Vama Veche (daca o mai fi ramas si aia)!
Fratilor eu inteleg ca e Folk You da la 00:30 cand apare puya nu sunteti obligati sa stati acolo sta cine vrea sa asculte ca nu va obliga nimeni si inteleg ca puya nu are nici o legatura cu folk-ul da dac aasta au vrut organizatorii e treaba lor daca va place ascultat idaca nu va carati
Reactia a fost, intr-adevar, una brutala. Acest “conflict” se putea rezolva pasnic. Insa oricat de ostil ar fi publicul, mi se pare inacceptabil ca cel ce presteaza sa transmita o mare MUIE publicului, doar pentru ca nu-i intamplinat cu aplauze. Initial publicul s-a manifestat prin ridicarea degetului, insa cand Puya a inceput sa ia la caterinca pe cei din public, acestia din urma au reactionat si ei…prea violent as zice. O debandada anticulturala ca la carte.
Acelasi lucru il pot reprosa si lui Tudor Chirila care s-a crezut special urland ca disperatul in microfon “Bateti din palme, in pula mea” ” ..asa in pula mea..” etc etc.
Sper din tot sufletul ca aceasta sa fi fost ultima editie a ceea ce s-a vrut a fi cel mai frumos festival folk… pentru ca nu mai este.
http://www.youtube.com/watch?v=PbjqTa2-RRY
UN CANTEC DESPRE FOLK YOU 2011
[...] trebuie să ajungi în Vama Veche în perioada 21-24 iulie. Printre artiştii de anul acesta, la Folk You îi găseşti pe Tudor Gheorghe, Mircea Vintilă, Vasile Şeicaru, Celelalte Cuvinte, Ducu Berţi, [...]