Poezie e atunci când suntem inundaţi cu împăcare – cu limitele ori cu iubirea din suflet. Atunci, în momentele de răgaz de la tumultul lumii, ne oprim să respirăm Viaţa. Atunci, în acele clipe cu noi înşine, auzim poezia lumii, uneori cadenţată, alteori şoptită pe furiş într-un cântec.

Îmi era dor de simplitatea, aşezarea şi ritmul poeziei. Astfel că am ajuns să ascult cântece frumoase două seri la rând. În liniştea din mine, am putut resimţi şi muzica din vorbele ţesute în versuri şi cântate cu atâta nostalgie de Adrian Ivaniţchi.

Un om despre care credeam că ştiu destul; m-a emoţionat într-un fel aparte scurta noastră convorbire şi mi-a amintit din nou că Timpul trece. Uneori cu grijă, alteori cu furia unui tren de marfă. Am redescoperit cântece despre care credeam că le-am ascultat destul.

M-am bucurat de bucuria artistului şi i-am urmărit îndeaproape stările şi plimbările pe furiş prin amintiri, am readus la lumină dorinţa mea de a-i regăsi pe Blaga şi Arghezi, de-a reciti Între două nopţi, poezie atât de… vizuală.

Mi-a fost dor de bucuria crudă când aştepţi în forfota din jur să se mai cânte ceva. Să te mai poarte undeva, prin tine, prin lumea ta aşezată, prin tot ce simţeai până atunci. Şi ce frumos a fost. Cântec după cântec, poveşti ţesute cu amintiri despre locuri şi oameni, emoţii, regrete, viaţă.

Am putut resimţi emoţia unui artist delicat, care priveşte cu resemnare şi poate cu un haz aparte mersul lucrurilor de acum. A refăcut cu paşi siguri odiseea unei generaţii atât de bogate, dându-mi uşor sentimentul că trăirile, îndoielile, dorinţele şi speranţele lor sunt acum ale noastre şi de fapt totul este o repetare menită să ne armonizeze pe fiecare în parte cu tot ce este în noi şi în jurul nostru.

Până la urmă, totul se revarsă în tipare, iar ceea ce refuză o formă sau alta devine excepţia care insuflă curajul de a face lucrurile şi altfel. Acest schimb de emoţii, acest laborator de trăiri al cântărilor live, mi-a reamintit cât de frumos e folkul şi cât mi-era de dor de poezie.

Vă îndemn să citiţi măcar o poezie pe zi. Da, ştiu, e greu. E greu să te laşi copleşit de atâta curăţenie şi candoare într-o lume bizară şi pe alocuri absurdă. Dar precum un filtru îţi prezintă lumea mai accentuat, relevând esenţele, tot aşa o poezie vă poate reda împăcarea şi armonia cu ceea ce este.

Nu vreau să stărui în detalii comune aferente fiecărui concert. Vreau în schimb să vă transmit o stare de bine câştigată datorită lui Puiu Ivaniţchi, ale cărui cântece m-au umplut de bucurie şi mulţumire. Consemnările scurtei noastre covorbiri vor apărea în curând.

UPDATE: Interviul cu Adrian Ivaniţchi îl găsiţi aici.