Cântece de mall

De miragecj la data October 18, 2010   in Rubrica CRONICI

Adi Hadeab Cu ocazia împlinirii a 3 ani de Polus Center, am răspuns din nou prezent la un concert care s-a desfăşurat într-o locaţie, cred eu, total nepotrivită pentru astfel de manifestări, şi anume un mall. De la bun început vreau să menţionez că n-am nimic personal cu aceste construcţii gigant, ci mai degrabă cu cei care cred că e loc de promenadă. Mall-urile sunt şi ele elemente de bază ale acestor vremuri mult prea consumiste din punctul meu de vedere, noroc cu criza, vorba aia, că ne-a mai oprit avântul de consumatori de vrute şi mai ales nevrute.

Dar lăsând la o parte scopul lor bine definit, acela de a ne face buzunarele mai uşoare, mall-urile nu sunt proiectate şi construite pentru a susţine acustic un concert, sunetul fiind în 100% din cazuri prost către foarte prost. Plus că de data aceasta în faţa scenei ne-a întâmpinat un enorm tort, preparat şi decorat de către Adi Hădean. Felicităm bucătarul pe această cale, dar poziţia tortului a fost extrem de prost aleasă. Singura alternativă viabilă a fost aceea de a sta lateral lângă o boxă care huruia îngrozitor.

Şi totuşi când lista celor care îţi vor cântă începe cu Nicu Alifantis, continuă cu Alexandru Andries şi se termină cu Pasărea Colibri, parcă începi, uşor, dar sigur, să ignori toate elementele neplăcute din jur (gardienii mult prea zeloşi, purtătorii de roz şi auriu, mirosuri felurite de mâncare, zgomote de fond sau sunetul prost) şi să te bucuri la maxim de o astfel de întâmplare.

Nicu Alifantis Aşa cum am spus, serata muzicală a fost deschisă de Nicu Alifantis, uşor cam răguşit, dar până şi peste acest lucru am trecut (noi fumătorii ne înţelegem între noi big grin ). Playlistul a cuprins aproape în exlusivitate piese cunoscute de tot românul (nu cel de mall) : Poştalionul, Emoţie de toamnă, Ploaie în luna lui Marte, Piaţa Romană nr. 9, Aproape linişte, etc.. Cântec de iubire a fost singura piesă de pe ultimul său album, Cântece de şemineu, piesă la care Nicu Alifantis foloseşte un instrument numit ukulele de provenienţă hawaiană, o “chitară de criză” sau “chitara lui Boc”. Recitalul s-a încheiat cu piesa Rar, perfect în ton cu vremea de afară, adică plouă, plouă / vreme de beţie

Alexandru Andries Cel care a urmat a fost Alexandru Andrieş uşor stânjenit de mediul înconjurător. Pus pe glume (bune), ca de obicei, amuzându-se de tortul din faţa lui, Andrieş a început de fapt continuând cu piesa ce-a incheiat recitalul colegului său, cu celebrul fluierat, mai exact.

Când vine vorba de Alexandru Andrieş, cine mă cunoaşte ştie că voi fi cam subiectivă, pentru că îmi place Andrieş în cele mai mici amănunte (muzicale), îmi place Andrieş, îmi place pe dracu … chiar îmi place. Dar şi el a preferat cântecele, să le zicem cu priză la public, ocolind din păcate ultimul său album, Petală, din punctul meu de vedere unul dintre cele mai bune materiale discografice ale sale din ultimii ani. Astfel s-a râs şi s-a cântat pe: La Rovine, La telejurnal, Dracula blues, Ce oraş frumos, Am pneumonie, etc.. Evident că am avut parte şi de câteva piese mai lirice: Dimineaţa devreme, Cea mai frumoasă zi sau Ochii tăi.

Pasarea Colibri Au urmat cei de la Pasărea Colibri, joviali ca de obicei, cu o schimbare de look din partea domnului Marius Baţu care, din păcate, a avut şi ceva probleme cu microfonul. Mircea Vintilă din Cotroceni ne-a făcut şi o surpriză plăcută, o piesă ce prinde destul de rar playlist-ul obişnuit, este vorba de Upanişade de pe albumul Nu trântiţi uşa!, lansat împreună cu Florian Pittiş în 1992. În rest, aceeaşi poveste frumoasă pe care ne-o zic concert de concert cei de la Colibri, poveste de care eu, uşor, m-am plictisit, tot aştept elementul de noutate din ecuaţie, în naivitatea mea încă mai sper. Seară s-a încheiat cu un bis la care au participat şi Nicu Alifantis şi Alexandru Andrieş, un moment de povestit la nepoţi.

Una peste alta, mi-a plăcut, m-am bucurat de ce am auzit şi văzut. Şi să fim serioşi, e totuşi o senzaţie să mănânci un cheeseburger de la McDonald’s în timp ce tot mall-ul cântă Hei, tramvai/Cu etaj şi tras de cai, aşa parcă timpul se estompează cumva.

Pe curând! La revedere, dragilor şi dragelor!


Un comentariu
Trimite un comentariu »

  1. Un pic cam trist!…raman la parerea ca locul unor asemenea cantareti ramane sala de spectacol.Insa,pana la urma,la asemenea vremuri…

Comentariul tau :