Flacara o dă-n Vacanta Mare
Navigând zilele trecute pe Internet am dat peste o ştire care m-a cam lăsat fără cuvinte. Este cunoscut faptul că, periodic, Adrian Păunescu “reaprinde” a sa Flacără demult apusă, servind-o sub formă de ciorbă reîncălzită cu iz electoral tututor celor dispuşi să guste din ea. Că aceeaşi Flacără se stinge în scurt timp, pentru a fi reciclată într-un nou episod, nu mă mai miră. Şi nici nu mai dau prea mare importanţă acestei poveşti. Dar ştirea citită şi auzită acum parcă le întrece pe toate.
Pozând în dizident, fostul poet de curte al vechiului regim revine în scenă pentru a reaprinde eterna Flacără “la 25 de ani după ce aceasta a fost stinsă de regimul comunist” (deci încercările de reanimare din ultimii ani nici nu se mai pun la socoteală ) . Până aici toate bune şi frumoase, nimic nou, nimic care să mă mai mire. Bomba vine un pic mai târziu când ni se dezvăluie că poetul va aduce şi un “suflu nou” în cenaclul său. Pentru că, după vechiul obicei, Adrian Păunescu a făcut noi descoperiri de “talente”: Axinte şi Radu Pietreanu din grupul “Vacanţa Mare” vor fi nici mai mult nici mai puţin decât vedetele noului Cenaclu. Mai mult decât atât, Axinte însuşi se va ocupa de organizarea Flăcării reînviate. Şi uite aşa, cu doi jalnici bufoni, unul de-a dreapta şi altul de-a stânga sa, vajnicul poet promite să scoată, cu-n drum, şi ţara din criză (detalii picante, savuroase şi “SENZAŢIONALE” găsiţi în înregistrarea emisiunii de la OTV care mi-a pus capacul )
Pe când urmam Facultatea de Teatru şi Televiziune de la Cluj, in branşă era împământenită o vorbă – “a da în Vacanţa Mare” – folosită atunci când pe scenă se producea vreo comicărie de prost gust. Ei bine, se pare că Adrian Păunescu o dă la propriu în Vacanţa Mare. Am trăit să o vedem şi pe asta: Axinte însuşi, printre altele şi vedetă de “TarafTv”, mare organizator în cenaclul păunescian. După mine ar mai fi un pas până la cooptarea în aceeaşi “interprindere” a lui Adrian Copilu’ Minune (mă amuz deja imaginîndu-l pe acesta cântând pe versurile Poetului , dar poate merg prea departe) .
Din punctul meu de vedere, de data aceasta nu mai încape nicio îndoială: Flacăra se va “aprinde” cu adevărat, în sensul că îşi va da “foc la valiză” în stil mare. Eu aşa văd lucrurile. Şi mă mai întreb: oare câţi dintre folkiştii consacraţi vor participa la asta? Câţi se vor lăsa „organizaţi” de noua mână dreaptă a Boss-ului, vulgarul clovn Axinte? Voi ce credeţi despre toate acestea?
6 comentarii
Trimite un comentariu »
flacara se face violet , spre vanata…
Hey…am vazut o parte din OTV show si cinstit imi place sa aud poezia lui A.Paunescu…cantata ,recitata…mi-a placut si de Andrei P….dar thank God ca nu sunt singura care gandeste ca Radu e putin ”diferit” de Radul pe care l-am cunoscut eu odata…Celalalt Axinte sau cum l-o chema …doesn’t ring anything for me.M-am intrebat de ce nu a venit la emisiunea aceea cel putin unul-doi dintre conscrati…si dupa ce am facut ,,cercetari,, am vazut lucrurile putin diferit.
haideti ca o explic eu mai simplu… asa de dupa blocuri… al cui e sistemul de sunet?
Ce scrie Adrian Paunescu e total diferit de ceea ce face acelasi Adrian Paunescu.
As asculta si as citi oricand si cu placere poezia lui Paunescu si, probabil, cantata in orice varianta, ar fi la fel de frumoasa.
Dar trebuie sa recunosc faptul ca aparitiile video sunt de cele mai multe ori socante. Asa cum recunosc faptul ca, in ciuda celor scrise mai sus, am schimbat instantaneu canalul TV in momentul in care am vazut combinatia aceea ciudata.
Dincolo de propriile-mi reactii, consider ca poezia lui Adrian Paunescu ar trebui studiata in scoala, pentru ca este, totusi, un poet extraordinar. Poate gresesc…
Felicitari!
Ai prins exact esenta.
tea
Ca sa nu existe dubii, la articol ma refer.
tea