Joia trecută am avut marea bucurie de a-i revedea în concert la Cluj-Napoca pe doi dintre cei mai iscusiţi folkişti mioritici, Marius Baţu şi Eugen Baboi. Apariţiile LIVE ale grupului “Poesis” sunt extrem de rare, Eugen Baboi fiind stabilit de peste un deceniu în Calgary, ceea ce face ca fiecare întâlnire cu cei doi să fie extrem de preţioasă.

Cum era de asteptat, Music Pub-ul era deja aproape plin de oameni care, spre deosebire de alte dăţi, ştiau de ce se află acolo. Şi spre marea mea încântare, publicul a fost, poate mai mult ca niciodată, prezent. Consider că un public absent şi plat e o chestiune mult mai gravă decât un solist beat, ofticos sau doar lipsit de chef.

Dar cum trăim în Românica, organizarea e un concept rar întâlnit şi doar la oameni de tip… atipic. Sfânta oră de pe afiş e veşnic încălcată, iar dacă se anunţă ora 21:00, pot lejer sa iau un taxi pe la 10 şi ceva, că doar sigur nu-ncepe încă. Mare păcat şi mare ruşine!

Lăsând asta deoparte, am vazut cum pe măsură ce minutele se scurgeau, oamenii începeau să umple sala de concerte, la un moment dat fiind chiar dificil să mai ieşi din rândurile din faţă. În sfârşit!

În aplauzele, fluierăturile şi uralele tuturor, cei doi artişti au urcat pe scenă şi-au deschis seara cu Elegie, alegere extrem de inspirată, întrucât s-a dovedit a fi îndeajuns pentru crearea acelei unice stări de… “Poesis”. Au urmat, printre altele, Babilon, Cireşe amare, Furtuna, Vânătoare de stele, 2000 de ani, Cântec şoptit, cei doi încheind seara cu Îngeri.

Aceasta este una din piesele care, dupa părerea mea, surprinde foarte bine ce-nseamnă muzica Poesis şi e inclusă pe ultimul lor disc, Babilon (2007), la care a colaborat şi prietenul celor doi, Alexandru Andrieş (pian electric).

În pauza dintre cele două reprize ale recitalului, celor doi le-au luat locul pe scenă Mirona Pascu, câştigătoarea locului III în cadrul Festivalului-concurs “Bistriţa Folk 2009” şi Mishu Călian Band (Mihai Călian, Richie Bordea, Tudor Bădescu şi Sorin Zamfir). Aceşti cetăţeni au arătat încă o dată că folkul e pe mâini bune, astfel că acei cântaci ce prestează cu sictir şi se bălăcesc în aceleaşi trei acorduri, se pot apuca lejer să-şi crească nepoţii.

Şi cum sunetul e poate cel mai important aspect dintr-un concert, nu pot decât să strig din nou: Ruşinică! Pentru un astfel de club, cu pretenţii de găzduire a unor artişti de primă mână, mi se pare inadmisibil să nu se treacă odată la o sonorizare profi. Am simţit din nou aceeaşi frustrare, când din cauza sunetului prost, starea de spirit pe care artistul încearcă s-o creeze, e, din păcate, alterată.

În sfârşit, întâlnirea cu Marius Baţu şi Eugen Baboi, căldura cu care cei doi au fost primiţi la Cluj, naturaleţea interpretării şi bucuria lor pură de a cânta, au făcut ca, trecând peste toate aceste neajunsuri, seara să fie una cu-adevărat memorabilă.

[Show as slideshow]

[View with PicLens]