În ultimii ani  avut prilejul să particip la un număr mare de festivaluri de muzică folk din întreaga ţară. Şi am văzut de toate, şi din cele bune, şi din cele rele. Din păcate, multe astfel de evenimente încep cu dreptul şi o sfârşesc dezastruos. Anul acesta – judecând şi numai după oferta săracă în materie de recitaluri – s-a observat o îngrijorătoare involuţie în cazul celor mai multe manifestări de gen.

La „Ziua de Mâine” de la Alba Iulia merg de vreo patru ani încoace. Şi lucrurile nu doar că nu se schimbă în rău, dar evoluează vizibil de la o ediţie la alta. Am vrut să o spun şi în 2010, dar mi-a fost teamă să nu mă pripesc. De data asta o afirm răspicat: La ora actuală, „Ziua de Mâine” este fără doar şi poate cel mai bine organizat festival de muzică folk din ţară.

Ediţia de anul acesta a avut loc în perioada 11-13 noiembrie. Totul, de la promovare până la atmosfera din culise, s-a făcut cu mult profesionalism şi atenţie la toate detaliile. Lucru rar la astfel de evenimente.

Festivalul a fost anunţat din timp pe toate tipurile de canale media posibile (presă scrisă, radio, televiziune, online), iar biletele s-au epuizat în scurt timp.

La fel ca anul trecut, a existat un site oficial (pe care s-a făcut preselecţia online a concurenţilor şi s-a transmis live întregul eveniment), precum şi conturi speciale de facebook şi de twitter.

Una dintre iniţiativele noi şi demne de toată lauda pe care organizatorii le-au avut de data asta a fost aceea de a oferi acreditări de presă unui număr de doisprezece blogeri cunoscuţi din toată ţara. O premieră în lumea folkului la care mi-ar plăcea să ia aminte şi alţi organizatori.

Acest lucru se practică de ceva vreme în zona teatrului şi a filmului, de pildă. Dar cei care se ocupă cu evenimentele folk rar se interesează de ce se petrece în alte zone culturale (deşi majoritatea se cred mari oameni de cultură). Să nu mai zic că nu vor să înţeleagă ce înseamnă promovarea online şi cât de mult ai de câştigat din ea.

Echipa de la Consiliul Judeţean Alba este însă din alt soi. Şi au demonstrat-o prin multe alte iniţiative faine. Cum este de pildă revista festivalului coordonată de Rareş Tileagă. Nici asta nu s-a mai văzut în folk. La Alba a fost a doua ediţie care a avut aşa ceva şi sper că tradiţia va continua.

Anul acesta s-a diversificat programul cu evenimente paralele non-folk (lansări de carte, un spectacol de teatru, un recital de muzică şi poezie la Biserica Lutherană şi  autobuzul cu filme), dar toate atât de potrivite cu un astfel de eveniment.

Iată, că se poate, domnule Tucă! Se poate şi fără Puya! Se poate (şi chiar este recomandat) să aduci într-un festival de folk şi alte evenimente fără să superi pe nimeni, fără să faci un ghiveci fără sens. Dacă la Alba s-ar fi mers pe ideile de la Folk You!, probabil că în autobuzul cu filme s-ar fi proiectat telenovele. Dar norocul nostru că aici se ocupă de festival oameni care gândesc sănătos.

Singura idee nouă ce nu mi s-a părut tocmai bună a fost faptul că de data asta concursul s-a desfăşurat separat de recitaluri. Sala atât de mică de la Teatrul Prichindel nici măcar nu s-a umplut de spectatori. Iar concurenţii cred că meritau să fie văzuţi de mai multă lume.

Vali Şerban (prezentatorul şi directorul artistic al festivalului) ne-a dat următorul  argument:  pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor  merită să urce doar cei mai buni dintre ei. Pe mine nu prea m-a mulţumit explicaţia lui şi mi s-a părut oarecum jignitoare pentru concurenţi.

Având în vedere că nivelul concursului a fost foarte ridicat, nu cred că se punea problema ca vreunul dintre participanţi să nu se descurce pe scena mare. Au fost în anii trecuţi alţii mai slabi decât ei acolo şi nu au făcut de ruşine festivalul. Iar publicul acela numeros i-a primit cuminte şi atent. Aşa cred că s-ar fi întâmplat şi acum. Nu ar fi dat rău la imagine deloc. Ba din contră.

În ceea ce priveşte jurizarea (lista câştigătorilor o găsiţi aici) nu am de făcut multe obiecţii. Singura persoană care cred că ar fi meritat să intre şi ea în gală este Mirona Pascu. În rest, poate că ordinea în care aş fi acordat eu premiile e puţin diferită. Dar nu cu mult.

Programul festivalului a inclus un număr de cincisprezece  recitaluri, un adevărat festin în comparaţie cu ce s-a întâmplat toamna asta în alte părţi. Mi-ar fi plăcut totuşi să văd mai mulţi tineri în recital şi mai multe noutăţi.  Repertoriile „veteranilor” prezenţi au fost, cu mici excepţii,  cam aceleaşi pe care le ştiu pe dinafară de câţiva ani.

Ce mă bucură însă la Alba e că artiştii urcă de fiecare dată pe scenă veseli, cu poftă şi drag de cântare (şi asta se simte din sală).  Motivul?  Cred că sunt cel puţin trei: sala arhiplină, sonorizarea foarte bună şi, nu în ultimul rând, atmosfera extraordinară din culise.

Aceasta din urmă are un rol foarte important. Un artist tratat cu respect, primit cu braţele deschise de nişte oameni care se dau peste cap pentru ca tuturor să le meargă bine, va veni la microfon cu o anumită stare de spirit. Una pozitivă care va acţiona în mod direct asupra prestaţiei sale.

Mai multe despre recitalurile de la Alba Iulia vă invit să citiţi aici.

de Teodora Ionescu

Aşteptat de ani buni, albumul lui Horia Stoicanu a fost lansat. Materializat cu aportul generos al prietenilor de-o viaţă, apariţia CD-ului se constituie într-un eveniment. Asta pentru că „CIREŞE AMARE”, fără să mă feresc de cuvinte mari, este cu siguranţă o bucată de istorie a muzicii folk de la noi.

Horia Stoicanu însuşi reprezintă unul dintre stâlpii de rezistenţă ai genului, alături de mult mai celebrii lui colegi Mircea Vintilă, Mircea Baniciu, Doru Stănculescu sau Nicu Alifantis, de exemplu. Poate de aceea mi-aş fi dorit mai bine punctat acest lucru. Un dublu album, primul cu piese mai vechi, prin care generaţiile mai noi să ia contact cu istoria şi eventual să o şi înţeleagă, iar al doilea cu piese „la zi”. Chiar şi aşa, mult prea puţine fiind, experienţele de viaţă generatoare de poveşti marca Horia Stoicanu sunt de ascultat şi cu mintea şi cu sufletul şi „de luat notiţe”. Iar dacă mai şi vrei să te numeri printre cei care vor să „practice” muzica folk… Şi de-asta nu pot să nu regret încă odată că Horia nu a vrut niciodată să fie în linia întâi, în sensul notorietăţii pe care ar merita-o cu siguranţă.
Concertul? Unul marcat de emoţie, de bucurie şi de condescendenţă.
Spun emoţie gândindu-mă în primul rând la cel sărbătorit.
Spun bucurie gândindu-mă la colegii de generaţie. De remarcat în acest sens gestul cu valoare de reverenţă semnat de Doru Stănculescu (într-o formă de neiertat, dar şi-a revenit) cântând pe lângă piesele proprii şi una dintre piesele lui Horia. Şi Nichi Oagăn (alt muzician de bază al primei generaţii prea puţin prezent în atenţie astăzi) a cântat o compoziţie proprie pe versuri marca Stoicanu.
Spun condescendenţă gândindu-mă la cei câţiva mai tineri cântăreţi (chiar dacă unii sunt deja cu suficientă experienţă pe scenă) invitaţi cu drag să se producă pe scenă. Florian Rusu, Eugen Avram sau Ovidiu Mihăilescu sunt printre cei la care mă refer.
Un personaj special în toată povestea asta este Mircea Rusu. El este cel care cu mare respect, dar mai ales cu mare dragoste, s-a ocupat de acest proiect. Împreună cu Florian Rusu (fiul lui) i-au pus la dispoziţie nu numai logistica şi confortul de care a avut nevoie, dar şi toată puterea lor de creaţie. Orchestraţiile şi tot ce a însemnat „spatele” sonor, le aparţine. Mai ales lui Florian, care a fost gura de aer proaspăt şi curat de care cântecele respective aveau nevoie. Urechea obiectivă care s-a ocupat de supervizare este a tatălui, Mircea.
Pe scurt, cam asta a fost povestea lansării unui album cald dar şi amar cu adevărat pe alocuri.
Cald pentru că este lucrat între prieteni şi asta se simte.
Amar pentru că şi amarul face parte din viaţă, nu-i aşa?
P. S. Din cireşe amare se face una dintre cele mai rafinate (ca gust) dulceţuri.

Titlu album: Cireşe amare
Autor: Horia Stoicanu
Casa de producţie: EL-RA Consult
Coperta CD:Cristian Scarlat
Data lansare: 29 octombrie 2011
Tracklist:
1.Sentimente violente
2.Balada pentru Nicuţă şi Tăligă
3.Încâinirea
4.Bitter
5.Ion
6. Învăţătorul
7. Am rămas cu bunele intenţii
8. Aligator
9.Oraşul bucuriei
10. Ultima bere
11.Stabilimentul “One”
12. Adio

[Show as slideshow]

[View with PicLens]

123►

Fotografi: Emilia Nicolae şi Călin Costache

Ca în fiecare seară de vineri, pe data de 21 octombrie 2011, în Ceainăria La Port, a avut loc un nou episod de Folk în Port cu Ionuţ Mangu.

De data aceasta însă, Ionuţ Mangu a lipsit. Am aflat de la Onişor că l-a dus valu’, Festi-valu’ de muzică folk “Chitara Dunării” de la Călăraşi. Noi îi dorim pe această cale succes pe unde umblă!

O altă vorbă spune „când pisica nu-i acasă, joacă şoarecii pe masă”, aşa că aseară şi-au făcut de cap, frumos de tot, după cum urmează: Ioan Onişor, Alexandra Sidor, Mihai Todoran, Diana Toma, Andi Muntean, Andrei Crecan, Ovidiu Brădăţan şi Raluca Marinescu.

Au cântat de toate pentru toţi şi piese proprii şi piesele altora, până târziu în noapte.

Mai jos puteţi să vedeţi câteva imagini ca să vă faceţi şi voi o idee despre cum ne-am petrecut aseară.

Pe vinerea viitoare!

[Show as slideshow]

[View with PicLens]

Printre invitaţii de până acum ai noii stagiuni s-au numărat Alexandra Sidor, Claudiu Aftimescu, Ovidiu Brădăţan, Filip Dan Robert şi Roxana Zăpârţan.

Invitatul special de vinerea aceasta a fost Mihai Todoran, prezent pentru a doua oară la Folk în Port cu Ionuţ Mangu.

Pe Mihai l-am auzit pentru prima oară pe la începutul anului, prin februarie – martie, în cadrul unui concert susţinut de Claudia Ciobanu în Stripes Caffe. Atunci el a cântat câteva piese alături de Claudia şi mărturisesc că a fost o surpriză foarte plăcută.

De data aceasta, în prima parte a serii, Mihai nu a fost în cea mai bună formă. Dar şi-a revenit pe parcurs.

A cântat piese precum Dealul cu dor, Mica ţiganiadă, Ruga,  Perfect,  Esarfă în dar, 2000 de ani, Tristeţi provinciale, Mother (Pink Floyd), Shape of my heart (Sting), Întoarcerea la orient şi ne-a mărturisit, ceea ce era destul de uşor de ghicit, că îi place Mircea Baniciu.

Şi nouă ne place Mircea Baniciu, Alifantis sau Andrieş dar asteptăm cu foarte mare interes piese semnate Mihai Todoran .

După o pauză de 10 minute, Mihai a revenit pe scenă în aplauzele publicului, pentru a mai cânta câteva piese.

M-am bucurat să văd în sală tot mai multe feţe noi, oameni tineri şi frumoşi foarte receptivi la ceea ce se petrece pe scenă.

Seara s-a încheiat, după obicei, cu Ionuţ Mangu acompaniat de Andi Muntean la percuţie. Au urmat cântece de la Vama Veche, Alifantis, Zoia Alecu, Florian Pitiş, OCS etc.

Dintre piesele proprii, Ionuţ ne-a cântat Fără tine, Haşuri, Mai stai, Dana, iar surpriza a fost o compoziţie nouă intitulată La răscruce.

Aşadar, Ionuţ Mangu şi invitaţii săi în Ceainăria La Port vă aşteptă în fiecare vineri să petreceţi câteva ore de muzică folk alături de prieteni. Iar pentru a afla cine va fi invitatul din această săptămână, rămâneţi alături de noi.

P.S. Pentru cei care nu au avut ocazia să-l audă pe Mihai, Ceainăria La Port vă aşteaptă, începând cu 20 octombrie 2011, în fiecare joi, la Seara de cover-uri cu Mihai Todoran.

[Show as slideshow]

[View with PicLens]

Pentru că oferta este foarte generoasă în privinţa localurilor amintite mai sus, atunci când investeşti banii într-o astfel de afacere, cred că îi musai să ai un concept în minte care să te ridice în faţa unui public ţintă şi, bineînţeles, mai e nevoie de multă publicitate.

Ce mai, omul are acum un pretext solid pentru vorba „bea să uiţi”, trebuie doar să simtă chemarea.

Atunci când un artist acceptă invitaţia de a cânta într-un local, cred că promovarea evenimentului trebuie să fie cea mai mică grijă pentru el, „treaba artistului e să vină la eveniment şi să dea tot ce poate pe scenă şi eventual să promoveze evenimentul pe canalele lui dacă crede de cuviinţă” cum spunea Mishu Călian într-un articol de pe blogul personal.

Joi seara am fost cu toţii invitaţi de Claudia Ciobanu la concertul ei din Barrels Pub. În public am fost câţiva prieteni de-ai artistei şi atât (însă ea s-a bucurat că ne-a adunat laolată, dat fiind că a lipsit o vreme destul de lungă din Cluj). Aşa că doar partea ei de promovare a funcţionat.

În acelaşi local au mai avut loc câteva seri de muzică folk (Ionuţ Mangu şi Ioan Onişor, Mirona Pascu sau Mara Biszok)  iar situaţia nu a fost mai roz în privinţa publicului.

Sunt foarte curioasă cum vor sta lucrurile pe data de 1 octombrie atunci când trupa Maya va susţine un concert în Barrels sau pe 7 octombrie când este programat un spectacol cu Emeric Imre.

Cu toate neajunsurile, recitalul Claudiei a fost unul foarte reuşit, piese frumos alese, majoritatea creaţii proprii (Mesaj, N-ai ştiut, Un singur cuvânt, Lasă-mă, Joc de fluturi, Pătrunde iarna) dar şi câteva cântece din repertoriul naţional şi internaţional (Nicu Alifantis, Dinu Olăraşu, Alina Manole, Isabelle Geffroy (Zaz), Edith Piaf, Damien Rice etc.) Am avut parte şi de o compoziţie nouă, piesa Trenul tău.

Claudia a invitat-o pe scenă pentru câteva cântece pe Alexandra Sidor. Aceasta a susţinut un mini recital foarte  reuşit care a cuprins piese proprii precum La cafea, Din mine sau Iar.

Ionuţ Mangu, acompaniat de Roxana Zăpârţan, i-au urmat. M-a surprins plăcut o piesă nouă de-a lui Ionuţ, Mai stai, pe versuri de Sorin Poclitaru şi am aflat că primul album a lui Ionuţ, la care lucrează intens, se va intitula Fantezii duminicale.

Seara muzicală s-a încheiat cu un frumos moment instrumental oferit de Florin Ştefan şi  Aladar Puzstai.

În încheiere, e drept că studenţii sunt plecaţi pe acasă şi că e încă vremea concediilor, dar dacă vrei să faci o treabă bună, eu cred că se poate.

Şi mai cred că oamenii ăştia merită mai mult decât o seară de umplutură, ca să mai vândă unii două gogoşi şi-un ceai la supra preţ.

Vorba unei prietene, “dacă aş câştiga la Loto aş investi toţi banii în cariera Claudiei şi Alexandrei”. Aşa că mult noroc, zic!

[Show as slideshow]

[View with PicLens]

În comparaţie cu serile precedente, cea din urmă a fost lipsită de incidente majore, iar programul ceva mai sărac din punct de vedere cantitativ. Nici publicul nu a mai fost la fel de numeros (de vină trebuie să fi fost atât finalul de weekend, cât şi lehamitea ce i-a cuprins pe mulţi după circul din ajun).

Spectacolul a fost deschis de Mirona Pascu, reprezentantă a folkului tânăr clujean, pentru prima oară prezentă pe scena Folk You. În ciuda emoţiilor, Mirona s-a descurcat bine şi a ştiut să îşi apropie publicul. Am remarcat că artista s-a pregătit pentru acest recital nu doar pe plan interpretativ ci şi cu scurte prezentări ale fiecarei piese, introduceri faine, haioase, cu darul de a-i face pe spectatori curioşi de ceea ce urmează să asculte.

Deşi nu era prezent pe afis, Cezar Petrovici (acompaniat la un moment dat de Răzvan Krivach) a cântat şi el câteva piese pe scena Folk You. A fost urmat de Ducu Hotima care a interpretat  atât coveruri din repertoriul folk autohton  cât şi piese din folclorul maramureşean. Vocea lui (á la Grigore Leşe) a impresionat. Totuşi, eu rămân în continuare la părerea că pe scena acestui festival ar fi mai nimerit să se cânte compoziţii proprii.

Andrei Păunescu şi Trupa Totuşi nu-s tocmai pe gustul meu. În plus, am avut impresia că recitalul lor s-a lungit excesiv (şi nu-i pentru prima dată când Păunescu face asta) .

Băieţii de la Trupa Maya s-au bucurat şi ei de un binemeritat succes la public. Piesele „Scrum” şi „Viteza sângelui meu”, devenite deja hit-uri printre ascultărorii genului, au fost fredonate de o plajă întreagă. Din păcate, recitalul lor a fost prea scurt, iar pentru biss-uri la Folk You nu prea este loc.

Obişnuiţi ai Vămii şi ai festivalului, Ţapinarii au fost primiţi foarte bine de un public cunoscător şi extrem de receptiv. Au cântat şi o piesă nouă, „Pentru toată noaptea” care a fost repede învăţată de spectatori. Mie mi-au plăcut mai mult ca în alte dăţi şi mi s-a părut că stilul lor ironic a prins bine în condiţiile deloc vesele de la Folk You 2011 .

Dan Teodorescu de la Taxi a urcat din nou pe scenă pentru a cânta piesa „Dramă în Vamă” devenită peste noapte un fel de imn al festivalului. Prin public au fost împrăştiate câteva sute de coli cu versurile piesei, astfel că spectatorii au cântat într-un glas alături de artist.

După un recital rock cu Celalate Cuvinte (care nu m-au impresionat cine ştie cât nici anul acesta) a urmat un concert cu Ducu Bertzi şi Mihai Neniţă. Cam acelaşi repertoriu ca de obicei, piese cântate şi răscântate de ani de zile. Nimic nou sub soare. Dar publicul se pare că nu se satură niciodată de aceeaşi placă. O poveste veche pe care nimeni nu are niciun interes să o schimbe. Ba din contră.

Seara a fost încheiată pe ritmuri de rock cu trupa Vama. La fel ca anul trecut, băieţii au făcut un show de zile mari. În privinţa lor rămân totuşi cu un regret. Nu cred că era necesar ca Tudor Chirilă să folosească în discursurile dintre piese (unele dintre ele chiar deştepte) şi cuvinte vulgare. Dar, cum ziceam în cronica precedentă, mai nou se pare că la Folk You se poartă limbajul şi comportamentul indecent. Aşadar, iată ce promovează vestita Mişcare de Rezistenţă!

Că tot veni vorba de ipocritul concept de marketing marca Marius Tucă Show, nu-i deloc lipsită de importanţă reacţia publicului la spotul publicitar de susţinere a Mişcării de Rezistenţă difuzat în ultima seară pe ecranele de la scenă. S-a lăsat cu huiduieli şi fluierături dezaprobatoare.

E drept, a fost huiduit mai mult Chilian (care apărea în respectivul spot şi care a reuşit să dezamăgească rau de tot publicul de la Folk You) decât „mişcarea” în sine. Totuşi, sper că după ce lumea va judeca la rece toate cele întâmplate la Vama Veche,  va pricepe în cele din urmă ce-i cu „rezistenţa” asta în realitate şi cam câţi bani dau Tucă şi ai lui pe „principiile” ce ar sta, chipurile, la baza acestei mişcări.

Eu una nu mai am nevoie de alte demonstraţii cu circ ieftin, experimente, vulgarităţi, mascarade şi spectacole de mitocănie. M-am convins cu vârf şi îndesat! Aşa că închei aici maratonul de cronici de la Folk (?) You 2011 cu un scurt, dar cuprinzător: „La adio, Tucă!” .

click aici pentru toate cronicile de la Folk You 2011

[Show as slideshow]

[View with PicLens]

123►

Eu când am făcut site-ul ăsta nu mă aşteptam să fiu pusă vreodată în situaţii de-a dreptul riscante. Publicul de folk pe care-l ştiam eu era unul paşnic, iar cei de pe scenă se purtau politicos. Dar iată că se poate şi altfel. A demonstrat-o experimentul de rezistenţă marca Marius Tucă Show care a reuşit să scoată ce-i mai rău din oameni.

Dar să le luăm iar la rând. Partea folk a serii a fost una destul de faină, cu recitaluri bune şi atmosferă frumoasă. Dintre folkişti pe scenă au urcat: Proiectul Tivodar, Fox Studis, Alina Manole, Poesis şi Mircea Baniciu.

Au fost şi două absenţe. Una nemotivată, a lui Dinu Olăraşu, care s-a făcut nevăzut. Cea de-a doua a fost  a lui Nicu Alifantis. În lipsa unui prezentator, Mircea Baniciu ne-a anunţat  că acesta nu va putea concerta din cauza unei probleme destul de grave cu gâtul.

Chiar şi aşa, ceilalţi folkişti s-au descurcat destul de bine, iar publicul a fost, per ansamblu, mulţumit de prestaţia celor mai mulţi dintre ei.

Nu voi vorbi aici despre fiecare recital în parte, ca să pot trece mai repede la ce ne doare. Am să trec în revistă doar câteva momente pe care le consider importante în economia întregului.

La capitolul noutăţi, Grupul Poesis m-a surprins în mod plăcut cu o piesă în primă audiţie,  „Creanga de aur”, care va fi inclusă pe un nou album ce va fi lansat la toamnă. Un cântec frumos, compus pe versurile lui Radu Stanca (poezia „Comoara târzie”), al cărui refren o parte din public l-a prins repede şi l-a fredonat împreună cu artiştii. Cât despre interpretare, ca de obicei, Poesis au făcut o demonstraţie de profesionalism.

Un moment neaşteptat, dar bine primit de public, a fost revenirea pe scenă a lui Dan Teodorescu de la Taxi, acompaniat la clape de Mugurel Coman. În lipsa lui Olăraşu şi a imnului său, aceştia ne-au cântat piesa “Dramă în Vamă” despre care vă spuneam ieri că a prins foarte bine la public. La fel s-a întâmplat şi acum. Spectatorii au fredonat cu toţii aceasta joaca muzicală potrivită cu spiritul locului (sau ce a mai rămas din el) .

Mircea Baniciu (acompaniat de Vladi Cnejevici, Marian Mihăilescu, Cristi Iorga şi Teo Boar) a încheiat partea folk a serii cu un show reuşit ce-a încălzit spiritele. Repertoriul a fost acelaşi ca de obicei, cu o mică excepţie: piesa „La început de drum”. Nu-i vreo noutate, dar e un cântec  fain pe care eu una nu cred că l-am auzit vreodată cântat live. N-ar strica să fie ăsta un pas spre diversificarea repertoriului, atât cu piese mai rar cântate pe scenă cât, mai ales, cu noi compoziţii. Ar cam fi cazul.

După un spectacol bun din punctul de vedere al interpretării, Baniciu a reuşit să mă dezamăgească şi el (cum au făcut-o mulţi dintre cei prezenţi pe scena Folk You 2011) mulţumind Mişcării de Rezistenţă şi periind organizatorii.

Încerc să-mi imaginez următorul scenariu: Baniciu invitat la un festival hip-hop şi Puya cântând în deschiderea lui. Ar mulţumi acesta din urmă cu atâta căldură organizatorilor care i-au făcut asta? Eu nu prea cred. Un scurt „Mulţumesc organizatorilor pentru invitaţie” ar fi fost suficient.  Dar să trecem.

După o pauză mai lungă, în timpul căreia au curs „necroloagele” (oare în speranţa că morţii vor îmbuna publicul despre care se ştia deja că-i tare supărat? Nu ştiu, dar e posibil) pe scenă a urcat subiectul de „senzaţie” al serii. Direct de după blocurile gri, „mult aşteptatul” Puya.

Deşi uşor luaţi pe nepregătite (programul s-a modificat puţin) publicul de folk a început să reacţioneze. O bună parte dintre ei şi-au adunat lucrurile şi au plecat din faţa scenei. Exemplul lor, singurul onorabil, ar fi trebuit să fie urmat de toţi ceilalţi revoltaţi. De ar fi fost aşa, Puya ar fi cântat în faţa unui număr foarte mic de spectatori. Spre deosebire de seara trecută, pe plajă erau puţini fani hip-hop.

Din păcate, lucrurile s-au desfăşurat altfel. Cam dramatic şi dezonorant. Cei rămaşi în faţa scenei au hotărât să ia genul de „atitudine” de a cărei lipsă făcea mişto Chilian în prima seară. Dacă se rezumau doar la huiduieli, nu ar fi fost o problemă prea mare. Dar au început şi înjurăturile, urmate la scurt timp de diverse obiecte (peturi, sticle, covrigi şi orice se găsea la îndemână) aruncate spre Puya. Scena şi plaja au devenit în scurt timp, un loc periculos.

Mai mult decât atât, pe scenă şi-a făcut la un moment dat apariţia şi Florin Chilian care s-a aşezat pe un scaun,  cu o atitudine de “şi de ciudă”. Aşa că, cei prezenţi au avut un motiv în plus să-şi arate dinţii de faţă cu cel care făcuse mişto de lipsa lor de „atitudine”. Bineînţeles că nu au reuşit cu acest comportament să demonstreze nimic  altceva decât că nu sunt cu nimic superiori celor de pe scenă.  Probabil că în sinea lui Chilian jubila.

Puya nu s-a lăsat intimidat, ba a mai şi demonstrat că se pricepe de minune să facă faţă unor situaţii limită. Iar publicul revoltat s-a lăsat manipulat şi călcat în picioare într-un mod ce m-a întristat amarnic.

La cuvintele vulgare urlate de spectatori, Puya răspundea cu „N-am auzit! Haideţi, mai tare, mai organizat!”. Iar publicul, în loc să-l lase în plata Domnului şi să plece în treaba lui, îi făcea jocul strigând aceleaşi vorbe urâte din toţi rărunchii. La obiectele aruncate spre el, băiatul de cartier, răspundea cu vorbe de o ironie înţepătoare, dându-le peste nas celor prezenţi. Că vorba aia „duşmanii moor când ne descurcăm mai bine!”

Deşi a ieşit din scenă ceva mai devreme decât era planificat, din tot războiul ăsta, până la urmă tot Puya şi organizatorii au ieşit învingători. Iar publicul de folk a reuşit să se facă de ruşine şi să îşi arate o faţă pe care nu ştiam că o are.

Şi mai trist mi s-a părut momentul ce a urmat după ieşirea lui Puya de pe scenă. În faţa noastră şi-a făcut apariţia nimeni altul decât tata Tucă. Sigur pe el, cu o privire de părinte asupru pregătit să-şi certe copiii neastâmpăraţi acesta şi-a început discursul plin de vorbe goale cu: „În mine trebuie să aruncaţi, pe mine trebuie să mă huiduiţi!”. Avea dreptate. Dacă tot era să aruncăm cu diverse obiecte după cineva, bietu’ Puya nu avea nicio vină. În schimb, pe domnul „Show” era mult mai logic să ne supărăm.

Dar nu s-a întâmplat deloc aşa, nimeni nu a îndrăznit să mai arunce cu ceva. Prin urmare, Tucă a continuat cu ipocrizie să dăscălească spectatorii, ba mai mult, să le facă declaraţii de dragoste: „Eu vă iubesc pe fiecare dintre voi. Festivalul ăsta e făcut pentru voi. Voi sunteţi Mişcarea de Rezistenţă”. Şi altele asemenea, urmate de trucul cu „mortul din buzunar”. Care mort se scoate frumos la înaintare în orce situaţie critică. Şi uite aşa, abracadabra, cei care înainte cu câteva secunde huiduiau, cum au auzit de Florian Pittiş, au început să aplaude frenetic. Aşa funcţionează trucul.

Tucă a invitat-o în scenă pe Anda Pittiş să ne certe şi ea,  pe un ton mai blând, ca să se liniştească spiritele. A ţinut şi ea un discurs  siropos în care a mărturisit că văzând reacţiile „M-am bucurat că sunteţi vii, nu sunteţi o masă de manevră, nu inghiţiţi orice!… Sunteţi rezistenţi! Felicitări! Numai că rezistenţa nu înseamnă violenţă, ci spirit liber”.

Şi uite aşa, după ce au fost din timp întărâtaţi (cu ştergerea comentariilor de pe Jurnalul Naţional, cu demonstraţia de mitocănie a lui Chilian etc), copilaşii neascultători care s-au ţinut de pozne, şi-au luat şi porţia de ceartă (data viitoare îi punem şi să stea la colţ pe grăunţe dacă mai fac năzbâtii). Frumos, n-am ce zice!

Tucă ne-a spus cu gura lui că ceea ce se întâmplă aici este un experiment. Asta şi este. Iar rezultatul cred că a fost cel aşteptat. Cobaii de pe plaja din Vama Veche s-au comportat aşa cum era prevăzut. E drept, “mai sunt încă vii,” dar nu pentru multă vreme. Şi-i extrem de uşor să-i ucizi cu o „mişcare de rezistenţă” ipocrită care face exact lucrurile împotriva cărora afirmă că luptă.

După show-ul lui Marius Tucă, spiritele s-au mai domolit. Seara a continuat cu un recital Marius Mihalache şi Irina Sârbu şi s-a încheiat cu un concert Zob, ce nu era în program. Aceştia din urmă, în afară de faptul că sunau mai mult a zgomot decât a muzică, au mai transmis de pe scenă şi câteva vorbe vulgare. Că, deh, mai nou se pare că la Folk You se poartă.

În încheiere vreau să mai spun atât: Domnule Marius Tucă, eu NU sunt Mişcarea ta de rezistenţă şi nici cobaiul pe care să faci experimente de manipulare a maselor de „dobitoci”! Nădăjduiesc că printre cei care ne citesc mai sunt oameni ca mine. Dar nu voi vorbi în numele lor. Aştept să o spună ei singuri aici, la comentarii, unde, spre deosebire de Jurnalul Naţional, „spiritul liber” funţionează şi va funcţiona mereu. Atâta timp cât cei care scriu nu vor folosi cuvinte licenţioase, comentariile lor vor fi aprobate. Indiferent că sunt sau nu de acord cu ceea ce scriu eu. Şi până când nu va fi şi la tine aşa, mi se pare de o ipocrizie fără margini faptul că îţi permiţi să vorbeşti cu atâta patos despre „libertate”!

click aici pentru toate cronicile de la Folk You 2011

autor foto: Sorin Reck

[Show as slideshow]

[View with PicLens]

12►

În 2008 Vama încă mai era un loc fără cocalari şi pitzipoance, fără muzici comerciale, fără fiţe şi maşini de lux, fără betoane şi hoteluri de multe stele. Iar Folk You – un eveniment la care ne întâlneam cu toţii, iubitorii de folk din întreaga ţară. Oamenii erau civilizaţi, prietenoşi şi politicoşi. Fetele, îmbrăcate cu fuste până în pământ, arătau şi se purtau decent. Iar când se dansa, nimeni nu simţea nevoia de mişcări lascive sau de salturi mortale printre sticle sparte de bere, fără a ţine cont de cei din jur.

Astăzi lucrurile s-au întors la 180 de grade.  Presimţeam, încă de la afişarea programului ediţiei din acest an, că publicul va fi unul tare amestecat. Că retragerea din faţa scenei a celor veniţi pentru folk, nu va afecta cu nimic bunul mers al festivalulului pentru că locul lor va fi luat de un alt soi de spectatori. Am sperat însă că aceştia din urmă nu se vor deplasa la Vama Veche doar pentru câţiva dintre artiştii preferaţi (Eu una nu aş merge la un festival hip-hop doar pentru a vedea vreo 2 folkişti rătăciţi prin program). Dar se pare că premoniţia mea dintâi s-a adeverit. Şi asta pentru că Vama Veche este deja populată de fel de fel de personaje ce nu au vreo legătură cu spiritul iniţial al locului.

Aşadar, dacă eraţi curioşi cum se vor desfăşura ostilităţile la recitalul Gues Who, una dintre prezenţele controversate ale acestei ediţii, iată cam ce a fost:

Lumea bună s-a retras din faţa scenei. Dar fără folos. Deşi din public îţi dădeai bine seama că s-a redus considerabil din aglomeraţie, de pe scenă nu cred că s-a simţit lipsa celor plecaţi. Cei rămaşi acolo au făcut destulă gălăgie şi atmosferă (cu „mânuţele aruncate în aer”, fireşte) , încât să nu se simtă absenţa celor care, an de an, au fost publicul fidel al festivalului.  Păcat de lipsa de respect a organizatorilor faţă de aceştia din urmă (care au fost cândva cei dintâi).

Florin Chilian nu a urcat pe scenă cu Gues Who, aşa cum se lăuda în ajun în faţa publicului de „dobitoci”  veniţi să-l asculte. Păcat! Poate s-ar fi simţit mai bine cântând pentru băieţii de băieţi îmbrăcaţi în treninguri cool şi fetiţele cu fitze prezente în public la recitalul lui Gues Who.  Cine ştie, poate-l vedem diseară cu Puya, dacă tot i-a luat apărarea într-un mod atât de violent.

Gues Who nu are săracu’ nicio vină. El şi-a făcut treaba, şi-a luat banii şi a plecat liniştit la ale lui. Ar fi multe de discutat pe tema „ce are hip-hopul cu folkul?” şi de ce, dincolo de anumite puncte comune, acest gen nu cred că avea ce căuta aici.  Şi probabil că, după ce se va încheia festivalul îmi voi expune mai pe larg părerile. Deocamdată las subiectul pe mai târziu şi voi încerca să vă prezint, pe scurt, ce s-a mai întâmplat aseară pe scena Folk You.

Programul a fost deschis de băieţii de la Folk Frate, urmaţi de Bogdan Grosu şi Ovidiu Cârstea. Timişorenii Emil Kindlein şi Daniel Silvan Petre au cântat trei coveruri şi două compoziţii proprii. Interpretarea lor a fost bună. Am regretat însă că nu au cântat doar piese de-ale lor. Ei chiar aveau de unde.

Ne-a mirat pe toţi  revenirea în scenă a lui Jonathan David care a mai cântat câteva coveruri . Am scris ieri părerea mea referitoare la prezenţa lui pe scena Folk You, aşa că nu mai insist.

Cristi Dumitraşcu, acompaniat la contrabas de Andreas Aron, a avut o prestaţie bună şi câteva texte de protest interesante. Păcat că a încercat şi el să-i perie pe organizatori explicându-ne că  „aici se duce un război fals. Hip-hopul este până la urmă frate cu folkul, sunt ambele genuri protestatare.”

Linguşeala se pare că a fost fără folos pentru că, la expirarea timpului strict prevăzut pentru fiecare artist, cei doi au fost scoşi de pe scenă într-un mod foarte urât.  În plus, ca nu cumva să se dezmintă, organizatorii au pus urgent placa „mortuară” . O înregistrare cu Tatiana Stepa a intrat înainte ca cei doi să apuce să iasă bine de pe scenă. Urât obicei! Lipsă de respect  faţă de imaginea morţilor folosită în asemenea scop , faţă de cei din public şi, nu în ultimul rând, faţă de cei scoşi de pe scenă. Dar sper măcar că Dumitraşcu a învăţat o lecţie din asta.

La microfon a urmat Maria Gheorghiu (acompaniată, la clape de Radu Graţianu) care a cântat atât piese de pe Curcubeu, cel mai recent album al său, cât şi altele ceva mai vechi. Recitalul ei s-a încheiat cu „Cântec din Fanar” (versuri Al. Macedonski), piesă scrisă pe la începutul  carierei sale şi reluată acum pentru că se potriveşte cu vremurile pe care le trăim. Artista a fost bine primită de un public cunoscător.

Pentru prima oară prezent pe scena Folk You, Adrian Berinde a susţinut un recital fain alături de instrumentiştii extrem de talentaţi ce au colaborat la „Azil”, cel mai recent album al său. O prezenţă nouă a fost Floruţ Zahan a cărui voce a completat-o frumos pe cea a lui Berinde. S-au cântat atât piese noi cât şi mai vechi, iar reacţiile dinspre public au fost pozitive. Instrumentiştii şi-au dovedit măiestria, iar Berinde, faţă de lansarea de la Cluj, mi-a părut mult mai dezinvolt, mai lipsit de emoţii şi mai (re)obişnuit cu scena.

Emeric Set a fost poate trupa cea mai iubită de publicul de aseară. S-a cântat, s-a aplaudat, şi s-a dansat pe piese cunoscute de majoritatea celor prezenţi. Imi a prezentat în primă audiţie şi variantele proaspăt orchestrate de trupă ale pieselor „Muntele” şi „Balada carelor”. De asemenea, Emeric ne-a promis un album ce va fi gata luna viitoare.

Imi şi set-ul său au ieşit din scenă în aplauzele furtunoase ale publicului care cerea insistent un biss. Atât de insistent încât nici după „necrologul” de rigoare nu s-au oprit. Ba mai mult, o plajă întreagă a început să cânte într-un glas piesa „Nebun de alb” , în timp ce trupa Taxi se pregătea să îşi înceapă recitalul.

La o aşa reacţie, organizatorii nu au mai rămas indiferenţi. În cele din urmă, Set-ul a revenit pe scenă. Dar nu imediat, ci abia după recitalul celor de la Taxi. Bine ar fi fost să nu se amestece lucrurile şi să se facă toate la timpul lor. Noi însă trebuia probabil să le fim recunoscători organizatorilor pentru „mărinimie” .

Recitalul trupei Taxi a fost şi acesta unul foarte reuşit, iar piesa „Dramă în Vamă” primită bine şi învăţată de toţi cei de pe plajă. O parte dintre noi am parafrazat refrenul (care zice „Asta e o dramă/pe care n-aş vrea s-o trăiesc în Vamă”) cântând „Asta e o dramă pe care tocmai o trăiesc în Vamă.” Nu de alta, dar situaţia descrisă în cântec se cam potriveşte cu ceea ce se întâmpă aici.

Părerea mea despre următorul invitat al serii, Vasile Şeicaru, o cam ştiţi cu toţii. Iar nebunia ce-o văd la concertele sale mă frapează de fiecare dată. Aceleaşi piese, aceleaşi trei acorduri, acelaşi patos exagerat. Şi totuşi prinde la public de parcă ar fi nu ştiu ce mare virtuoz. Nu am priceput nici aseară delirul din faţa scenei, dar o  fi având omu’ ceva ce-mi scapă mie.

După Şeicaru a urmat Gues Who, despre care v-am vorbit deja. Iar după hip-hop, seara s-a încheiat pe ritmuri de rock a la Holograf, cum îi stă bine unui festival de folk să o facă.

Ar mai fi multe de dezbătut, dar musai să fiu prezentă şi-n seara asta la faţa locului ca să vă pot transmite ce se mai petrece aici. Aşa că mă opresc deocamdată, dar voi reveni curând cu noi impresii la cald.

click aici pentru toate cronicile de la Folk You 2011

autori foto: Sorin Reck şi Emilia Nicolae

[Show as slideshow]

[View with PicLens]

12►

Cât despre Folk You, situaţia este aceeaşi. Festivalul acesta se tot transformă de la an la an şi, încet încet, lucrurile o iau într-o direcţie deloc agreată de cei care au fost, la început, publicul lui ţintă.

La finalul primei seri, am rămas cu un gust amar pe care îl simt în continuare şi acum, în timp ce încerc să consemnez cele văzute/auzite în ajun. De vină au fost mai multe aspecte, dar capacul a reuşit să îl pună Florin Chilian cu un comportament cum nu mi-am imaginat că-mi va fi dat să văd vreodată la un concert de muzică folk.

Dar să nu anticipez. Le voi lua pe rând, încercând să fac o scurtă prezentare „la cald” a ceea ce s-a întâmplat aseară la Folk You 2011.

Pe scena festivalului au urcat: Strada Mare, Claudia Ciobanu, Jonathan David, Magda Puskas şi Vali Moldovan, Zoia Alecu, Basorelief, Adrian Sărmăşan (acompaniat de Jimmy Laco şi Laci Kovacz), Tudor Gheorghe,  Mircea Vintilă şi Brambura, Florin Chilian şi Zdob şi Zdub.

Din punct de vedere artistic, prima parte a serii s-a desfăşurat bine. Fără performanţe notabile sau cine ştie ce mari noutăţi, e drept. Dar şi fără mari greşeli. Câţiva artişti au reuşit să creeze o atmosferă chiar frumoasă, de care îmi era dor.

Dintre juniori, Claudia Ciobanu, pentru prima oară prezentă pe scena festivalului, s-a descurcat foarte bine. Emoţiile, dacă au fost, nu s-au văzut. Stăpână pe sine şi naturală, tânăra artistă a avut o interpretare bună.  A prezentat în primă audiţie şi o piesă nouă („Lasă-mă”), lucru de apreciat.

Magda Puskas şi Vali Moldovan  au creat o atmosferă faină iar publicul a reacţionat foarte bine la recitalul celor doi. Au încheiat cu „Şi totuşi există iubire”,cântat în memoria Tatianei Sepa,  moment emoţionant pe care publicul l-a primit ridicat în picioare, în semn de respect.

Recitalul Zoiei Alecu a fost şi acesta primit cu căldură. Artista a cântat câteva piese de pe fiecare dintre cele două albume şi a încheiat, după bunul obicei, cu un cântec din repertoriul Mariei Tănase, interpretat a capella.

Trupa Basorelief, deşi non folk, a constituit un moment interesant al serii. Un rock-jazz instrumental, cântat de muzicieni pricepuţi. Din păcate, reacţia publicului a fost cam lipsită de entuziasm (de vină, cred eu, trebuie să fie şi amestecul prea mare de genuri din programul festivalului, amestec care pe mulţi i-a făcut exagerat de reticenţi la orice nu se încadrează in limitele folkului).

Mircea Vintilă a fost şi el în formă bună. Având trupa cu el, a cântat fără negativ, lucru de care îmi era dor. Piesele au fost aceleaşi pe care le ştim cu toţii, nu a adus nici el vreo noutate în playlist, e drept. Dar, publicul s-a simţit bine, a dansat şi a fredonat fiecare  refren. Per ansamblu, un recital reuşit.

Cam acestea au fost, din punctul meu de vedere, momentele bune ale serii, demne de menţionat.

La polul opus, categoria juniori, l-am situat pe Jonathan David, venit nu se ştie de pe ce meleaguri străine, ca să ne cânte mai mult coveruri. Interpretativ a fost destul de bun, dar nu am înţeles de ce era nevoie să invităm un străin cu prea puţine compoziţii proprii când sunt destui tineri mai talentaţi (interpetativ şi componistic) la noi în ţară, care nu au fost chemaţi.

La categoria veterani, Tudor Gheorghe, după prostul obicei, ne-a dat din nou lecţii (de folclor şi muzică de mahala) într-un stil teatral şi infatuat. Că, deh!, neica Tudor le ştie pe toate aşa că-i musai să ne dăscălească atunci când normal ar fi să cânte.

Dar dacă Tudor Gheorghe a „făcut pe deştepul” , Florin Chilian a reuşit să-l eclipseze total la acest capitol.

Nu aş putea spune că sunt în temă, dar cred că nici manelistii nu îşi permit să vorbească cu publicul aşa cum a făcut-o Chilian aseară. Am fost trataţi cu dispreţ şi nesimţire de un scandalagiu ce-a întrecut orice limită a bunul simţ.

Am să citez, spre exemplificare, câteva dintre frazele rostite de acesta între piesele cântate urlate aseară în faţa publicului din Vama Veche : „Aveţi ouă şi roşii la îmdemână? Că am chef să mă cert cu voi! Am văzut că unii dintre au păreri legate de fapul că va cânta Puya aici. Dar aveţi habar care post de radio a difuzat prima dată BUG Mafia?  Radio3net a făcut-o! Şi asta pentru că Moţu Pittiş a înţeles revolta aia de după blocuri, a înţeles că muzica e în schimbare, nu ca dobitocii ăştia care au păreri. …. Festivalul ăsta este integrat în Mişcarea de Rezistenţă. Că vă plac carnea sau nu vă plac, asta este situaţia … Voi ăştia care aveţi păreri, dar nu faceţi nimic, măcar duş faceţi?” … Şi multe, multe altele, care mai de care mai colorate cu vorbe urâte şi o atitudine de mahalagiu.

Nu ştiu dacă mai e nevoie de vreun comentariu. Cred că este inadmisibil ca un artist să vorbească aşa cu publicul. Eu una am rămas fără cuvinte. Pot să spun doar atât: Ruşine, Florin Chilian!

Dincolo de discursul penibil al „artistului”, interpretarea în sine a fost sub orice critică. Am avut senzaţia că îşi face treaba în bătaie de joc pentru a arăta publicului de „dobitoci” din faţa lui cam câţi bani dă pe ei.

Toate astea au fost primite cu huiduieli, înjurături sau retrageri din faţa scenei. Eu aş fi preferat să înjure lumea mai puţin şi să se plece în număr mare de la faţa locului. Cert este că reacţiile au fost negative, iar la ieşirea de pe scenă nu a avut parte de aplauze.

Înainte de a pleca nu a uitat să ne anunţe, în acelaşi stil violent de până acum, că în această seară va urca şi el pe scenă alături de Gues Who. Că a vorbit serios sau nu, vom vedea în curând.

Spectacolul s-a încheiat cu un recital Zdob şi Zdub ce a creat o atmosferă prea „incediară” şi zgomotoasă pentru gustul meu . Totuşi a fost un show bun, cel puţin pentru cei veniţi special pentru rockereală.

Organizatoric vorbind, problemele au fost cam aceleaşi pe care le-am semnalat şi anul trecut. Nici de data aceasta nu exită un prezentator care să facă introducerea artiştilor în scenă, care să ureze publicului bun  venit, să informeze asupra programului etc.  Între recitaluri, aceleaşi „necroloage”  din cauza cărora publicul nu şi-a putut chema la biss artiştii preferaţi. Singurul biss a fost făcut de Magda Puskas şi Vali Moldovan. Dar poate, în alte condiţii, ar fi fost şi altele.

Faţă de ediţia trecută, paza a fost parcă mai puţin violentă şi strictă. Măcar atât. Să vedem însă ce va fi în zilele ce vor urma.

Cam atât deocamdată de la Vama Veche. Voi reveni curând cu noi consemnări.

click aici pentru toate cronicile de la Folk You 2011

autor foto: Sorin Reck

[Show as slideshow]

[View with PicLens]

12►

Îmi era dor de simplitatea, aşezarea şi ritmul poeziei. Astfel că am ajuns să ascult cântece frumoase două seri la rând. În liniştea din mine, am putut resimţi şi muzica din vorbele ţesute în versuri şi cântate cu atâta nostalgie de Adrian Ivaniţchi.

Un om despre care credeam că ştiu destul; m-a emoţionat într-un fel aparte scurta noastră convorbire şi mi-a amintit din nou că Timpul trece. Uneori cu grijă, alteori cu furia unui tren de marfă. Am redescoperit cântece despre care credeam că le-am ascultat destul.

M-am bucurat de bucuria artistului şi i-am urmărit îndeaproape stările şi plimbările pe furiş prin amintiri, am readus la lumină dorinţa mea de a-i regăsi pe Blaga şi Arghezi, de-a reciti Între două nopţi, poezie atât de… vizuală.

Mi-a fost dor de bucuria crudă când aştepţi în forfota din jur să se mai cânte ceva. Să te mai poarte undeva, prin tine, prin lumea ta aşezată, prin tot ce simţeai până atunci. Şi ce frumos a fost. Cântec după cântec, poveşti ţesute cu amintiri despre locuri şi oameni, emoţii, regrete, viaţă.

Am putut resimţi emoţia unui artist delicat, care priveşte cu resemnare şi poate cu un haz aparte mersul lucrurilor de acum. A refăcut cu paşi siguri odiseea unei generaţii atât de bogate, dându-mi uşor sentimentul că trăirile, îndoielile, dorinţele şi speranţele lor sunt acum ale noastre şi de fapt totul este o repetare menită să ne armonizeze pe fiecare în parte cu tot ce este în noi şi în jurul nostru.

Până la urmă, totul se revarsă în tipare, iar ceea ce refuză o formă sau alta devine excepţia care insuflă curajul de a face lucrurile şi altfel. Acest schimb de emoţii, acest laborator de trăiri al cântărilor live, mi-a reamintit cât de frumos e folkul şi cât mi-era de dor de poezie.

Vă îndemn să citiţi măcar o poezie pe zi. Da, ştiu, e greu. E greu să te laşi copleşit de atâta curăţenie şi candoare într-o lume bizară şi pe alocuri absurdă. Dar precum un filtru îţi prezintă lumea mai accentuat, relevând esenţele, tot aşa o poezie vă poate reda împăcarea şi armonia cu ceea ce este.

Nu vreau să stărui în detalii comune aferente fiecărui concert. Vreau în schimb să vă transmit o stare de bine câştigată datorită lui Puiu Ivaniţchi, ale cărui cântece m-au umplut de bucurie şi mulţumire. Consemnările scurtei noastre covorbiri vor apărea în curând.

UPDATE: Interviul cu Adrian Ivaniţchi îl găsiţi aici.