29 aprilie 2011 – Odyssey – Zbor
‘Neaţa bună! Astăzi îi invit în scena Folkblog pe sucevenii de la Odyssey, o trupă cu siguranţă cunoscută cititorilor noştri de pe meleaguri moldoveneşti. La noi i-aţi mai putut asculta cu piesele Hoţul de vise şi Cel fără de nume .
Cu ocazia asta vă reamintim că pe băieţii de la Odyssey îi puteţi vedea live, mâine seară la Festivalul Zilele Tineretului din Cugir (judeţul Alba) . Programul complet al evenimentului îi găsiţi aici.
Se porneşte dinspre munte
Vânt ce-aduce nori de ploaie,
Se coboară înspre vale
Umflate de zăpezi puhoaie.
Pe-un colţ de stâncă mai priveşte
Un ochi de vultur solitar,
S-abate-n zbor sălbatec
Peste genuni fără hotar.
R: Şi vreau să-mi creasca aripi,
Înalte până la cer,
Să-nalţ un zbor sălbatec,
Şi-n zbor înalt să pier.
Mi-e inima prea tristă,
Picioarele-mi de plumb
M-atrag stihii pornite
Din hăuri fără fund.
Şi mâinile-mi sunt de piatră,
Şi gândul rădăcini a prins,
O altă stâncă mută
Peste acest cumplit abis.
R:Şi vreau să-mi creasca aripi
Înalte până la cer,
Să-nalţ un zbor sălbatec,
Şi-n zbor înalt să pier.
Şi poate că-ntr-o zi,
Aripile-mi bătrâne,
Se vor desface şi
Plutind peste genune
Să simtă vântul în trup
Şi cerul aproape,
Şi dincolo de nori
Trupul să mi-l îngroape.