Poante şi folk Joi’N Nautilus marca Daniel Făt

De Sînziana Lupaşcu la data April 5, 2009 in Rubrica CRONICI

Daniel Fat

Dacă sunteţi mari amatori de folk, bucureşteni sau doar captivi în Capitală (cum de altfel sunt şi eu), e clar că ştiţi deja ce perioadă plină de concerte frumoase ne paşte.

Bucovineancă mândră fiind şi venită dintr-un oraş unde evenimentele folk erau puţine spre deloc, Bucureştiul şi multitudinea de concerte la care ai ocazia să mergi, numa’ bani şi timp să fie (în ordinea dată), au fost un şoc. După ce luna trecută i-am văzut pe Baniciu, Bodolan, Vintilă, Ducu Bertzi, Zoia Alecu şi Şeicaru, luna aceasta am început în forţă cu trupa Odyssey, de-acasă de la mine, pe care cu căldură vă-ndemn să-i ascultaţi, pentru că merită.

Fiind o perioadă atât de agitată, n-am reuşit să fac un lucru pe care mi-l doream de multă vreme şi anume să poposesc într-o zi de joi în Restaurantul Nautilus pentru o seară de folk şi poante marca Daniel Făt.

Pe actorul şi “zăngănitorul” Dani Făt ni l-a “prezentat” Adrian Ivaniţchi pe scena Festivalului Medieval de la Sighişoara în anul de glorie 2007, unde împreună cu draga mea prietenă Eva eram ca întotdeauna în căutare de folk şi amintiri frumoase. În primele momente ale concertului, spre ruşinea mea, n-am fost foarte atentă, dar în scurt timp am auzit de pe scenă “Dragostea e geometrie / Chiar şi trigonometrie, / Dragostea în practică / Toată-i matematică” şi-am zâmbit larg, întorcând capetele spre scenă.

Datele problemei fiind expuse, că tot vorbeam de geometrie, ieri am zis că-i musai ca săptămâna asta să-l ascult pe actorul din Maramu’ şi pe prietenii lui live. Evenimentul era programat la ora 20.00, în restaurantul mai sus amintit, situat pe strada Popa Nan la nr 48. După multe peripeţii pe drum, am ajuns cu întârziere la localul cu pricina şi m-am înseninat văzând că încă nu începuse spectacolul. De cum am intrat, am fost întâmpinată cu foarte mare caldură chiar de Daniel Făt, care m-a îndrumat spre masa prietenilor lui. În jurul orei 21.00 locul de la microfon a fost ocupat de simpaticul organizator care n-a “tras mâţa de coadă” când a venit vorba de cântat “Dragostea e geometrie”. A început apoi, “Ca la grădiniţă”, să-şi invite alături pe scenă prietenii şi colegii mai mult sau mai puţin folkişti.

Primul la microfon a fost Viorel Gaiţă, care ne-a mai descreţit frunţile cu fel de fel de poante, urmat de Solo, fost membru Bosquito, ce face parte actualmente din trupa Bandidos.

Surpriza serii a fost, din punctul meu de vedere, grupul Cantos, ce şi-a început concertul cu “Om bun”, melodie deosebită pentru mine (şi sunt sigură că şi pentru mulţi dintre voi), aşa că nu am putut face altceva decât să le deschid larg poarta sufletului meu. Spre marea mea fericire, grupul Cantos ne-a cântat şi încântat cu mai multe piese semnate Valeriu Sterian (ceva mai târziu am aflat că în anul 2001 au câştigat şi premiul ce-i poartă numele la Festivalul “Om bun” winking , dar şi cu compoziţii proprii.

Actorul Daniel Făt a revenit pe scenă pentru un “Tango” şi alte două “zdrăngăneli” vesele, după care i-a oferit microfonul lui Ovidiu Scridon. Acesta a cântat, printre altele, piesa ce dă titlul albumului său “Într-o zi”, despre care vă pot spune că a fost înregistrat în anul 1996 în Studioul B’inişor al regretatului Valeriu Sterian. Spre microfon şi-a îndreptat paşii Iulia Guşatu, firavă şi parcă timidă, dar cu o voce caldă ce i-a servit spre a ne cânta câteva melodii printre care “Drumul spre el” , “Bună dimineaţa, mamă!” şi “Mai rămâi puţin”. La un moment dat pe scenă a fost invitat Victor Roibu împreună cu naiul lui şi-n scurt timp i s-au alăturat Solo, Daniel Făt şi Mihai de la Cantos. A ieşit un jam session de zile mari. Recitalul s-a încheiat cu Daniel Făt şi grupul Cantos printr-o cântare direct de la Maramu’, ca s-arate că-s băimăreni mândri.

Chiar dacă mi se pare că n-am scris destul despre aşa o seară frumoasă, vă pot spune că ceea ce se întâmplă joia la Nautilus, sub înaltul patronaj al lui Daniel Făt, e o seară între prieteni, cu oameni calzi şi muzică bună. M-am integrat cu mare drag într-un public vesel şi comunicativ, chiar dacă mulţi dintre ei purtau deja “ninsori pe tâmple”. Sunt sigură că despre cei ce au urcat pe scenă joi în Nautilus, dacă încă nu aţi auzit, veţi afla într-un viitor cât mai apropiat. Vă recomand, aşadar, să vă îndreptaţi paşii în câte-o seară de joi spre strada Popa Nan şi să vă rupeţi câteva ore din timp pentru ceva folk şi câte-o poantă bună.