Festival-concurs de muzică folk „La Suceava, în cetate”

De Folkblog la data March 25, 2009   in Rubrica EVENIMENTE FOLK

În perioada 26-28 iunie 2009, la Vatra Dornei, pe esplanada din centrul oraşului, se va desfăşura cea de-a doua ediţie a Festivalului – concurs de muzică folk „La Suceava, în cetate”.

Evenimentul, organizat de Consiliul Judeţean Suceava, prin intermediul instituţiilor sale de cultură, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale şi Complexul Muzeal al Bucovinei, a debutat în luna august 2008 în cetatea Sucevei, iar organizatorii doresc ca acesta să se desfăşoare, în fiecare an,  în alt oraş bucovinean.

Sub deviza „Menestreli, în munţii Dorunei”, ediţia de anul acesta a Festivalului „La Suceava, în cetate” se va desfăşura la Vatra Dornei în perioada 26-28 iunie.

Festivalul are drept scop descoperirea şi promovarea de noi talente interpretative şi de creaţie ale muzicii folk. Cei care doresc să participe la concurs pot afla mai multe detalii descărcând Regulamentul de participare şi Fişa de înscriere.

Mai multe informaţii legate de programul festivalului şi recitaluri vă vom transmite în curând.


27 comentarii
Trimite un comentariu »

  1. ce fain ca incep sa apara si la Suceava sau imprejurimi concerte de folk…in ultimii ani a fost cam seceta…acuma imi pare rau ca nu mai sunt acasahappy

  2. happy cand am citit articolul m-am gandit la tine. ce fain ar fi sa ajungem amandoua acolo anul asta!
    iar legat de acasa, toate au un pret. worried macar acum ai concerte folk berechet. big grin

  3. buna nu stiu cine sunteti dar daca va intereseaza sa facem ceva frumos folk impreuna lasatimi un numar de telefon ceva. vam pupat, poate ne intalnim la vatra dornei

  4. vad trupa tapinarii la galeria foto – pai sa fim seriosi, dar daca si ei snt folk-isti, ceilalti ce mai sunt, nave spatiale? tapinarii sunt o trupa de bar de 2 bani. unde sunt mihaela popescu, vali moldovan, madalina amon, cristian buicaa sau octavian bud. ce frumos ar fi daca ar veni madalina amon, bica s-au bud la vatra dornei

  5. alin, ar fi ok sa-ti argumentezi parerea, sa arunci noroi in cineva fara sa justifici nu e fair-play. in al doilea rand nu zic ca oamenii mai sus mentionati de tine n-ar fi ok, daca mie imi plac sau nu n-are importanta, dar tu si multi altii trebuie sa intelegeti ca folkul nu mai inseamna cenaclu flacara sau cantari in jurul focului (3 accorduri si ne-am scos), folkul ca si orice alta chestie, evolueaza, apar oameni noi cu idei noi ( Ada Milea, Chilian, Daniel Iancu, Alina Manole, Unde etc.) , trebuie doar sa fim putin deschisi la minte.

    legat de partenerii nostri Tapinarii, eu din cate stiu, au deja vreo 7 ani de cantat, vreo 7 albume scoase, la cantari vine public berechet deci poate problema e la tine.

  6. oooo, vrei sa intram in polemica despre folk?
    sa imi spui numai daca vrei sa o facem pe tonul rautacios…….sau nu? incepem cu ce este folk-ul? imbinarea intre text, muzica si voce…..unde au tapinarii asa ceva? s-a schimbat folk-ul? cine zice asta? cei ce nu pot mai mult? fara 3 acorduri si ne-am scos! atunci ce mai cauta pe scena bertzi, seicaru si alti “monstri”?
    va urma…dar mai intai astept replica, ca asa este frumos intr-un dialog!happy

  7. Alin, ca să înţeleg şi eu, tu spui că dacă pe scenă urcă Bertzi, Şeicaru & co. , folkul înseamnă doar ceea ce cântă ei?
    Muzica evoluează, tu alegi ce asculţi. Ce îi scoate pe Ţapinarii din curentul folk? Ei îmbină muzica cu textul şi voce happy

  8. @alin: In asteptarea replicii lui miragecj, incerc si eu sa spun cateva vorbe. daca e sa incepem cu “ce e aia folk?” atunci cred ca putem scrie pagini intregi. de fapt chiar ma bate gandul sa scriu un articol serios pe tema asta. “imbinarea intre text, muzica si voce”? asta este definitia pe care o dai tu? daca e asa, fara suparare, definitia asta merge cam pentru orice gen de muzica si nici macar nu seamana cu o definitie.
    Tapinarii sunt incadrati in fenomenul folk, ne place sau nu ne place. In acelasi fenomen sunt incadrati cei enumerati de tine, tot acolo e si Chilian, tot acolo e si Andries ori Alifantis, Ada Milea la fel si exemplele pot continua. Care e legatura intre stilurile lor? Exista o legatura? Sunt considerati “folk” de catre unii, cu toate ca unii dintre ei nu considera ei insisi ca ar canta folk (ceea ce nu ii impiedica sa mearga la festivaluri de gen, dar asta e deja alta poveste). Daca stam sa luam folkul la bani marunti, daca ii cautam originile, daca il purecam, e foarte posibil sa ajungem la concluzia ca in Romania nici macar nu exista asa ceva. Daca folk inseamna Bob Dylan atunci cine canta folk la noi in tara? Daca folk e muzica de prostest atunci folk a cantat Vali Sterian. Daca folk= un om si o chitara, atunci folk canta foarte multa lume. Numai ca, in acest ultim caz, cei care au hotarat sa isi formeze si o trupa care sa ii acompanieze la diverse instrumente, mai sunt folk? Tot respectul pentru cenaclul Flacara dar trebuie oare sa ramanem inchistati acolo? Nu ma intelege gresit, ii ascult cu placere pe cei enumerati de tine, merg si la concertele lor si ma simt bine, iar faptul ca unii dintre ei stiu doar trei acorduri nici macar nu ma intereseaza. atata timp cat cu cele trei acorduri ei imi pot transmite ceva de care am nevoie. La fel cum Tapinarii reusesc sa imi transmita un “altceva” de care iarasi am nevoie, are nevoie o alta parte din sufletul si creierul meu.
    Nu am cum sa spun tot ceea ce e de spus pe acest subiect intr-un singur comentariu. ma opresc aici in speranta ca discutia va continua civilizat si ca vom putea ajunge impreuna la cateva concluzii sanatoase. subiectul e cat se poate de interesat si sunt curioasa sa vad ce poate iesi din aceasta discutie.

  9. PENTRU BOGDAN. am sa incerc sa-ti raspund tie ptimul…
    1. depatrte de mine gandul de a spune ca doar bertzi, seicaru, etc reprezinta folkul romanesc, chiar dimpotriva, am enumerat si alte nume care nu se regasesc pe acest blog. mihaela popescu, vali moldovan, madalina amon, buica sau octavian bud, si lista ramane deschisa, nu. Acum despre tapinari….In folk, cand zici text, zici poezie,fie ca este de protest, de dragoste, etc. Normal, exista in lume, poezi geniale, si poezi mai slabe, voci bune si voci fara ecou, melodii reusite si altele proaste, comune…acum, unde ii incadram pe tapinari, ganditi fiecare. si manelele au text, muzica si voce…dar mesajul si vocile ce le interpreteaza lasa de dorit enorm, mesajul este 0, etc. Cam atat despre tapinari, ca am vb deja prea mult, concluzile le tragem fiecare.

  10. Pt. Alina Ioana Deac.
    Da, in mare parte ai perfecta dreptate.dar…hai sa vedem putin cum stau lucrurile prin folk, pe la noi, si e bine putem discuta deschis si fara patimi pe un subiect interesant…
    1. La subiectul tapinarii, am raspuns si mai sus, nu am spus ca nu sunt incadrati in folk, problema este unde sunt incadrati, cat de sus sau jos in top…asta ma supara putin, ca pe ei i-am gasit pe un blog ce se vrea al folk-ului, si bine face ca exista, iar despre alti mari folk-isti, unii enumerati mai sus nu se spune nimic. UIte un ex. si aici chiar termin cu Tapinarii…, am ajuns pe acest blog, cautand informatii despre fest. La suceava in cetate, unde am fost si anul trecut, nu conteaza in ce calitate, dar am fost. Si a fost super, concurenti cam putini, dar buni. trei seri de racitaluri. prima seara, Madalina Amon si Tatiana Stepa. Super seara, super recitaluri. A doua seara, Mihaela Popescu si alti artisti locali. Mihaela, o voce neschimbata, super. A treia seara, recital Tapinarii si Mircea Vintila. Mircea, un dulce, 1 ora a avut publicul la picioare. problemele insa au fost la tapinari. nu vreu sa fiu rau, dar jumatate din public a plecat la primbare prin cetate, altii nu intelegeau nimic, iar altii se intrebau daca e recital sau canta si cei care au luat mentiune in concurs…ca nu este diferenta de prestatie. si te rog sa ma crezi, ca asa este…locul 1 si 2 la concurs, au fost peste cei de la tapinarii. Paul A si Ovidiu Scridon. Acum chiar am terminan cu subiectul asta ei, am spus prea multe… O sa trecem la folk in general, dar asta putin mai tarziu…am putina treaba acum. scz

  11. @alin: nadajduiesc ca, in al doilea rand, imi vei raspunde si mie. big grin
    legat de ce spui tu aici parerea mea e cam asta: poti sa spui despre Tapinarii ca nu canta folk, ba chiar poti sa spui ca ce fac ei nu ti se pare a fi tocmai muzica (as intelege perfect de ce spui asta chiar daca poate nu sunt de acord). Dar nu poti sa spui ca textele lor nu au mesaj. Asta in niciun caz! si sa ajungi la comparatii cu manelele mi se pare putin cam deplasat, totusi. textele celor de la Tapinarii sunt foarte bogate in mesaje chiar inteligente. pot sa argumentez asta, cu exemple si cu tot ce vrei. astept insa reactia ta, eu te-am invitat la dialog, dar momentan nu stiu sigur daca vrei sau ba sa porti o discutie cu mine.
    in legatura cu ce “se regaseste” sau nu pe acest blog, eu zic totusi sa il rasfoiesti cu atentie inainte sa dai sentinte (si apropo de sentinte, oamenii inteligenti discuta, nu dau sentinte). exista pe blogul asta sus, in coltul din stanga ecranului un dreptunghi langa care scrie Search. cauta acolo numele mentionate de tine si vei vedea ca toate au fost promovate aici. unele mai mult altele mai putin, in functie de evenimentele la care am reusit sa participam. numele lor au fost amintite macar in articole ce anuntau evenimente muzicale la care participau si ei, pe pagina de concerte au fost promovate concerte de-ale lor, despre unii (Vali Moldovan, de pilda) am scris si cronicutze, altii (Madalina Amon, de pilda) au fost prezenti la sectiunea Piesa Zilei (sectiune la care, rand pe rand, vor fi prezenti toti cei mentionati de tine si inca multi altii). Nu stiu de ce incerc sa ma justific dar nu mi se pare normal sa arunci cu noroi si acuzatii de felul acesta in niste oameni care isi pierd noptile si sanatatea de dragul fenomenului folk, o fac cu drag, o fac gratis si (de ce sa fiu modesta?) o fac chiar foarte bine
    Prin urmare, te mai invit o data la dialog si sper sa o putem face civilizat, fara sa ne acuzam unii pe altii de cine stie ce mari nelegiuiri. Nu de alta dar eu asa stiu ca oamenii care asculta folk sunt, in general, buni, prietenosi si deschisi la mine. Asadar, te astept! happy

  12. Din întâmplare am fost la cetate la Ţapinarii happy Dacă tu erai la plimbare nu înseamnă că şi restul pulicului. Eu mă simţeam chiar aglomerat. Şi la Ţapinarii şi la Vintilă.

  13. Cand se pomeneste de topuri, ierarhii si alte clasamente de felul acesta eu ma gandesc mereu la o replica a lui Motzu Pittis: “competitia in arta este o tampenie. nu poti sa compari mere cu pere” happy o replica geniala si atat de adevarata, dupa parerea mea. sa faci o comparatie Tatiana Stepa – Tapinarii mi se pare putin absurd. Si asta, in primul rand, datorita faptului ca vorbim despre doua lucruri total diferite.
    Ceea ce s-a intamplat anul trecut la festival eu cred ca s-a datorat, in primul rand faptului ca majoritatea celor din public au venit pregatiti sa manace mere. se anunta ditamai targul de mere, pe afis plin de mere, evident ca, in mare parte, cei care au venit acolo, au venit pentru ca erau amatori de mere. Printre atatea mere, organizatorii au pus, in ultima seara, cateva pere. Majoritatea mancatorilor de mere, nu aveau chef de pere, sau chiar nu le placeau deloc perele. cativa insa mancau cu aceeasi placere si mere si pere si aceia si-au luat si portia de pere, restul au plecat la plimbare. e normal, e firesc. daca programul festivalului ar fi avut mai multe pere decat mere, oare cum ar fi fost? sa zicem ca pe afis ar fi fost, de pilda, numele urmatoare: Gaskademia de folk, Tapinarii, Ada Milea, Dani Fat si Tatiana Stepa (ingros intentionat situatia ca sa se inteleaga ce vreau a spune). ce s-ar fi intamplat in acest caz? eu cred ca publicul ar fi fost format, in marea lui majoritate de mancatori exclusiv de pere si doar cativa de mere. portia de mere ar fi luat-o asadar, mai putini oameni, iar marea majoritate ar fi plecat la plimbare. Ceva imi spune ca tie personal o asa intamplare ti s-ar parea de neiertat, nedreapta si cruda. dar hai sa incercam sa lasam deoparte preferintele personale (cu totii avem si e normal) si sa privim lucrurile dintr-un unghi mai obiectiv.
    Personal imi plac deopotriva merele si perele, ba chiar manac cu placere multe alte feluri de fructe. pe toate le cheama “fructe” desi nu seamana deloc unele cu altele si ar fi absurd sa le compar.

  14. Ok. Stai sa stabilim ceva. Eu nu vreu sa arunc cu noroi in nimeni si sunt chiar foarte deschis la dialog. Cand vreu sa jignesc, o fac prin ignoranta. FAptun ca am intrat aici, inseamna ca apreciez faptul ca acest blog exista si dialogul este foarte bun, apreciez faptul ca vb deschis, iar faptul ca ne mai si contrazicem este bun, nu duce decat la imbunatatirea situatiei, de ambele parti. Este el putin neconventional, dar tot dialog se numeste. despre folk sunt chiar foarte multe de discutat si asta este bine. Eu nu am nimic cu Tapinarii, este ok ca exista, ca si multi altii. Nu am spus ca nu au mesaj in texte, dar calitatea lui o digeram fiecare cum putem. Eu nu am dat sentinte, mi-am spus doar parerea, si este bazata pe multi ani de “studiu” folk. Nu sunt de acord, si nu am sa fiu niciodata de acord cu declaratia lui Pittis. Competitie exista in orice domeniu, iar daca nu ar exista probabil ne aflam, la nivel mondial, tot prin comuna primitiva.Competitia este mama progresului. Asta este si una din marile greseli ale comunismului, incercarea se a pune semnul egal intre oameni, care suntem atat de diferiti, si atat de frumosi de cand ne nastem, pana murim. Deci a pune semnul egal, chiar si in arta, nu pot a face. Daca vb de mere si pere, de ce nu mergem mai departe cu extensia si sa zicem mere=rock, pere = manele,(fara iluzii) si sa mergem la un concert de rock si sa ne trezim cu manele, motivul fiind ca tot fructe sunt(tot muzica). Cu ce am gresit eu pana aici? Am exagerat cu diferenta, pt a ma face mai usor inteles. Acum sa vb putin despre texte, muzica versuri…si chiar imi pare rau ca au cazut Tapinarii la mijloc in acesata discutie dar eu chiar nu am nimic personal cu ei, fac si ei ce pot, si chiar pot destule, pana la un punct. Sa zicem asadar, pt a nu supara pe nimeni, ca si eu cant, scriu texte si compun muzica (nu o fac). Sunt deci un artist, fac arta…poti tu oare sa pui semnul egal intre poezia mea si poezia lui Eminescu, Nichita sau A Paunescu, intre vocea mea si a Magdei, Tatianei, Madalinei sau M. Popescu, intre melodiile mele si Trei sferturi in cer, Copaci fara padure sau Balada fulgerata de vant. Eu unul nu cred ca este posibil…E, cam asta ar fi una din problemele din discutia noastra…
    Supararea mea cea mare, vine insa din alta parte, si a culminat cu un articol scris de un neispravit de la evenimentul zilei (probabil stiti povestea) despre Cenaclul Flacara din 24 noiembrie 2008, din polivalenta din Buc. Mediatizare de loc. Sala plina jumatate, sau chiar mai putin.(poate ati fost). Prin ianuarie 2009 apare nefericitul articol in care(3 mari greseli) se spune cam asa… pe scena au urcat cutare, cutare, Dumitru Farcasu si debutantii Vali Moldovan, Emilian Onciu, Madalina Amon, Octavian Bud, Emeric Imre…etc si mai departe se povesteste , mai rau sau mai frumos despre spectacol… E, vin eu si va intreb acum, cum este posibil sa spui asa ceva, sa mai si comentezi despre eveniment, despre Cenaclu si Folk, cand tu spui asa ceva…1 Dumitru F. nu a fost prezent, in acea seara din motive personale…2 Emil Onciu( Dumnezeu sa-l odihneasca) ne parasise de 2 saptamani, iar in articol apare si ce a cantat pe scena…3 Numele insirate mai sus, numai debutanti nu sunt…
    Si este doar una din magariile spuse si facute folk-ului in ultima vreme…si sunt multe…poate o sa le discutam pe rand…
    Un alt subiect atins tot de tine, este folk-ul protestatar, pe care vreau sa-l discutam…
    Astept replica cu placere!

  15. PS. Sorry, but you are looking for something that isn’t here, asta a fost rasunsul de la SEARCH, dreapta sus pe pagina, cand am cautat Madalina Amon, Octavian Bud, Cristi Buica. etc. Nu vreau sa par rau Alina, dar tu m-ai pus sa fac asta. In rest, toata stima si respectul, pentru munca depusa la acest blog, pt toti cei care participa la raalizarea lui.

  16. pt Bogdan Besliu.
    Eu am fost chiar acolo, nu am plecat, altfel nu comentam intamplarea. Am auzit doar discutile concurentilor si juriului. Faptul ca te simti “aglomerat” este doar problema ta…

  17. @alin, dacă ai folosi diacritice când cauţi, Mădălina Amon, Cristi Buică, apar aici happy mulţumim pentru apreciere.

  18. Da, Bogdan, ai dreptate, daca s-ar folosi diacritice, apar, dar fara a va acuza, nu am dreptul sa fac asta, este blogul vostru, il tineti si concepeti cum vreti voi si cu ce artisti considerati voi ca este cazul, voi stiti si care este scopul si rostul blogului, dar personal cred ca nu este vina utilizatorului ca este nevoie de diacritice pt a cauta un nume (desi asa este corect), atata timp cat pe marile motoare de cautare (google, youtube, yahoo) nu se folosesc. Nu stiu cati utilizatori de pc au tastatura in RO si cu diacritice…

  19. @Alin, prea puţin ne interesează ce fac motoarele de căutare. Din punctul nostru de vedere, îşi fac treaba. Ne trimit vizitatori chiar dacă nu folosesc diacritice. Aici în schimb e altă treabă. Limba română, asemeni altora are semne specifice. Diacriticele fac parte din lexicul acestei limbi şi vrem sau nu, este indicat să le folosim, pentru a nu da impresia unui semianalfabetism de mare clasă. Dacă nemţii n-ar folosi cele două puncte, denumite umlaut, iar francezii accentele specifice, pe bune că aş renunţa la “luxul” de a folosi diacritice. Cât despre artiştii pe care îi punem pe blog. Ei bine, aici subiectul este atât de vast că nici noi nu-l putem acoperi pe tot. Pe cuvântul meu de onoare că încercăm să-i aducem pe toţi aici. Dar informaţiile despre ei nu se găsesc pe toate drumurile, de aceea au ajuns aici doar date despre cei cu care am luat legătura, asupra celoralţi noi continuăm să săpăm, în speranţa că într-o zi vom reprezenta o sursă completă de informaţie.

    PS: Youtube nu e motor de căutare happy

  20. Alin, nu stiu de fapt care este problema ta. Conversam doar de dragul de a o face si tot de dragul de a critica? Pentru inceput am inteles, nu-ti plac Tapinarii. Ce-i drept, nu plac tuturor si nu e nimeni obligat sa-i asculte. Nu fac muzica folk, zici tu. Nu fac, daca ne gandim la ceea ce inseamna concret muzica folk. Insa tot un fel de folk e si ceea ce canta ei. Iti pot spune ca nici eu nu ma dau in vant dupa Tapinari, insa au cateva piese care-mi plac. Si eu consider perioada Cenaclului maximul in folkul romanesc, am mai spus-o si cu alte ocazii, dar nu trebuie sa fim inchistati intr-o perioada anume si sa neglijam total ceea ce este azi, pentru ca nici cei care erau odata in Cenaclu n-o sa poata canta la infinit.
    Cat priveste partea cu cautarile pe blog, a fost alegerea echipei ca articolele aparute sa contina diacritice, pentru ca asa este normal si toate publicatiile care se respecta contin asemenea chestii. Iar sa cauti folosind diacritice nu cred ca este cine stie ce mare filozofie. Insa daca ne place sa cautam nod in papura la orice lucru si sa criticam, asa cum am spus mai sus, doar de dragul de a o face, asta e alta mancare de peste.

  21. Ti-am inteles punctul de vedere, desi se zice ca fiecare om are cate un orizont, mai stramt sau mai larg. La unii se ingusteaza insa atat de mult incat devine un punc. Este exact problema voastra cum va aduceti vizitatori, cum ii pastrati si ce informatii reusiti sa le dati. Cat despre artistii pusi pe blog, este iar problema voastra, pe cine promovati, de unde luati informatia si cat de reala este. Toate astea insa, adunate, dau greutatea blogului, forta si scopul lui.
    Daca voi considerati fapul ca un oarecare om cu chitara, intra intr-un “beci” si canta la max 30 de persoane, se numeste eveniment sau concert folk si simtiti nevoia sa-l promovati, este iar problema voastra. Doar sa nu fie facuta in detrimentul unui spectacol mare, cu sala de 500 de oameni plina, sau in aer liber, cu peste 3-4 mii de privitori. Aici chiar este o problema…

  22. @alin: bun, stai sa vedem ca vad ca te lungesti la vorba mai ceva ca mine happy ) Asadar, sa le luam pe rand:
    1. “Faptul ca am intrat aici, inseamna ca apreciez faptul ca acest blog exista” spui tu. Eu spun ca faptul ca ai intrat aici inseamna ca prietenul “Google” te-a adus aici de manuta in momentul in care ai vrut sa afli informatii legate de festivalul de la Suceava. daca te interesa cu adevarat ce se intampla aici eu zic ca ai fi rasfoit putin site-ul inainte sa te superi pe noi, pe Tapinari, pe diacritice si pe alti raufacatori de felul nostru. happy
    2. dialogul de aici mie nu mi se pare deloc unul neconventional. e pur si simplu unul deschis, sincer si purtat in stilul in care se discuta cam prin toata blogosfera. nimic nou sub soare, nimic inedit, nimic senzational sau neconventional. pur si simplu dialog. uneori se discuta si in contradictoriu ceea ce poate sa fie un lucru bun.
    3. “Eu nu am nimic cu Tapinarii” spui tu. Eu te-as ruga sa revezi primul tau comentariu. De acolo a inceput totul. E clar ca ai ceva cu Tapinarii, nu are sens sa negi treaba asta. dar asta nu mai conteaza acum. e dreptul tau sa ai preferintele tale.
    4. “Nu am spus ca nu au mesaj in texte, dar calitatea lui o digeram fiecare cum putem.” Sa zicem ca nu ai spus asta desi eu asa am inteles. Spui asadar ca exista un mesaj dar ca acesta este de calitate proasta. Ei bine, nu sunt de acord. cum spuneam, poate nu sunt folk, poate nu stiu ei nu stiu cata muzica, dar mesaje au si mesajele astea sunt cat se poate de inteligente.
    5. Nu pun semnul egal, nu pun niciun semn, ii iau pe fiecare separat. nu am spus ca mere = pere. din contra. spuneam sa nu comparam doua chestii total diferite. nu are sens si nu o sa ajungem nicaieri.
    6. daca tu ai scrie versuri si ai fi un poet genial eu nu te-as compara cu Paunescu, Nichita sau Eminescu, ci m-as bucura de versurile tale geniale, originale, pline de sensibilitate si mai ales m-as bucura de faptul ca aduci ceva nou in peisajul poeziei romanesti. Nichita insusi spunea ca “un poet nu poate fi mai bun decât alt poet. un poet poate fi mai bun decât sine însuşi sau mai slab decât sine însuşi”. La fel daca se intampla sa canti sau sa compui muzica, sa fi un compozitor genial si o voce de aur. A pune sau nu semnul egal, inseamna tot a face comparatii. Iar eu ziceam sa nu facem comparatii. Nu de alta dar daca o luam asa am putea foarte bine sa nu ascultam nimic sub nivel Pink Floyd, de pilda. (personal, dintre toate muzicile pe care eu le ascult nimic nu are cum sa se ridice la nivelul asta).
    7.Supararea asta mare a ta nu are de a face cu mine, cu Folkblogul, cu Tapinarii, cu diacriticele si cu altii ca noi. Ci cu cei de la Evenimentul Zilei. E plina presa “serioasa” de gafe uriase ca aceasta, povestea e veche, o stim cu totii, nici nu mai are sens sa ne batem capul cu ea.
    6. Si eu vreau sa discutam despre folkul protestatar dar cred ca nu o sa iti placa foarte tare daca am sa iti spun ca, din punctul meu de vedere, ceea ce fac Tapinarii (nu mai scapam nicium de ei happy ) ) este tot o forma de prostest si ca de fapt poate chiar asta le indrepateste locul primit in fenomenul folk.

  23. Nu-i frumos deloc ce faci, alin. Continui sa ne ataci nejustificat. era vorba ca discutam civilizat dar mie mi se pare ca nu se poate. Stau la ore tarzi din noapte sa iti raspund la ditai comentariul cu un alt ditai comentariu si cand ma uit din nou aici ce gasesc? Un nou atac, absolut gratuit, la adresa noastra si a muncii noastre. Si nici macar nu ai dreptate cu ceea ce spui. Spui ca nu arunci cu noroi, asa-i? De fapt arunci cu flori, dar nu ma prind eu. Sincer, pana am stat sa discut cu tine puteam scrie un articol dar se pare ca am ales sa pierd timpul cu un om care nu are niciun pic de respect pentru noi. Desi eu am incercat sa te tratez frumos si respectuos. Pacat de timpul irosit de pomana!

  24. Pentru cantafabule. Eu zic ca conversam din dorinta de a progresa, din dorinta de a indrepta greseli pe care le fac si eu si voi, nu din rea vointa, poate din perceperea sau informarea sumara asupra unor lucruri sau intamplari. Despre diacritice, repet este ok pt mine, va respect hotararea cu ele, doar ca eu m-am inselat din cauza lor si probabil ca mine si altii. Este blogul vostru, problema si hotararea voastra. Nu caut nod in papaura, si nu stiu de ce voi aveti impresia asta.

  25. Of, dar ce am spus, ce este treaba voastra ci diacritice? Asa si este, este hotararea voastra, si este ok. Eu mi-am luat teapa cu ele si atata tot. Si probabil si altii, nu. CE NU ESTE CIVILIZAT IN ASTA? Sau in faptul ca este dreptul si optiunea voastra sa promovati pe cine vreti si ce manifestare vreti. Asta a deranjat? Bogdan s-a plans ca sunt prea multe manifestari si nu le puteti face fata. Este de inteles. Eu am sugerat doar ca trebuie eliminate in cazul acesta (parerea mea) in ordine importantei lor. Vad insa ca orice spun este luat drept critica si lipsa de civilizatie. Sau a deranjat problema cu punctul de vedere? Scuze, si pe mine m-a deranjat putin treaba cu Youtube si sarcasmul sau putina aroganta din comentarile anterioare ale lui Bogdan. Nu cred ca am spus ceva necivilizat nici la adresa lui, cu atat mai putin a ta.

  26. Pt Alina.
    Iti raspund la acest ultim comentariu, si probabil este si ultimul meu comentariu deoarece am ajuns la concluzia ca consideri civilizate doar comentarile de genul “va multumim ca existati” sau “sunteti cei mai buni”. Am sa raspund pe rand la cele 8 probleme ridicate de mine.
    1. Da, google m-a adus la voi, eu am spus asta, dar nu ma refeream la cum am ajuns aici, ci la faptul ca am ramas si am comentat. Deci am aprciat ceva…, asa cum am spus in comentariul anterior.
    Faptul ca am gasit Tapinarii la galeria foto inseamna ca am rasfoit ceva prin blog inainte de a va scrie.
    2. Dialog neconventional(nu vad care este problema), am spus in sensul ca nu este un dialog clasic, la care se dau raspunsuri imediate, dupa fiecare idee, ci se raspunde dupa “ditai comentariul” cum zici tu sau dupa un monolog . NU este o problema, deci nu este o critica, asa este pe toate blogurile, nu vad de ce te-a deranjat cuvantul “neconventional”. sper ca acum este lamurit subiectul.
    3. Despre primul articol. eu nu am nimic cu Tapinarii, da asa este. Am reascultat acum melodiile promovate de voi. Mi-am intarit parerea. Faptul ca au o chitara in mana nu-i apropie de folk. Nu au nici o treaba cu fenomenul. Nu pot folk si ii zic altermativ. Alternativ la ce, poate la muzica. Ei nu canta, asta este clar, scot sunete….false. Pai Adrian minune & co chiar canta pe langa ei…Nu sunt rau, doar observ ce se intampla. Sunt o jignire la adresa altor artisti sau copii care chiar vor sa se apuce folk. Au 7 ani si 7 albume! Si ce este cu asta? Repet, Adrian minune are mai multi ani si mai multe albume…si are si public mai mult decat tapinarii. Il bagati si pe el pe aici? Nu, normal. Atunci ei ce cauta? Nu pe blog, ci in fenomenul folk. Eu stiu raspunsul, si este dur, dar nu face obiectul discutiei acum. Nu trebiuie sa va ganditi decat ca asocierea lor cu muzica folk nu face decat sa indeparteze publicul de la spectacole. Nu poti sa vi sa asculti muzica si sa auzi zgomote…Am spus, pot sa ramana linistiti in baruri, clientela respectiva alege singura ce asculta. Dar a veni la festival sau spectacol de folk este o gresala imensa(sau prostie si necunoastere) a organizatorului. Uite, am citit comentariul tau si am ascultat Alina Manole, Colindul copacului. Nu m-a dat pe spate, dar este folk-ista, CANTA. Am ascultat Adriana Andreica. Bravo, felicitari. super voce si interpretare. Deci nu sunt critic cu orice chip, dar spun nu categoric nonvalorii, falsului si lipsei de talent. Asta ma deranjaza, nu noul si schimbarea. pai daca este schimbare, macar sa fie in bine, nu in jos. cand schimb o piesa la masina, pun una mai buna, nu una cu defect de fabricatie… Este parerea mea, si o mentin.
    4. Daca au texte cu mesaj, sa se duca la concrsuri de poezie, exista acolo juriu de specialitate.
    5.6. daca as fi genial….dar nu sunt. De ce ma tot ei cu citate. Nichita a spus asta, e adevarat, dar el o percepe de la nivelul lui…dar a vorbi in acelasi context despre (ex) Joan Baez si tapinarii si a spune ca sunt tot folkisti este o enormitate. Nu comparam, de acord, dar nu putem nici sa asociem ceva aici.
    7. nu are sens sa mai comentam…
    8. despre protest in folk puteam discuta, dar nu in conditile astea. Tapinarii-protest, da este o forma de protest. Si comentarile mele sunt tot o forma de protest. dar nu sunt folk-ist. Si muzica negrilor este protest,dar asta nu inseamna ca au si tangente cu muzica folk.
    Cam atat…
    Si mai am un gand….un mare artist, este acela care este capabil sa cante si la o casa de batrani, si la un orfelinat, si in fata unui regiment sau sala de studenti si in biserica si sa impresioneze peste tot. Sa poata interpreta, atat piesele lui, cat si Bob Dylan,Joan Baez sau Doly Parton, dar si Maria Tanase sau Angela Similea, atat colinde, rugi cat si marsuri, interpretand cu sensibilitate sau forta , dupa cum este cazul… (vezi tatiana stepa, madalina amon, vali moldovan, buica maria gheorghiu, bud si lista este larg deschisa. Pot oare tapinarii ceva din asta….?happy
    In rest sa auzim numai de bine, atat despre noi cat si despre folk.

  27. @Alin:
    Bogdan nu a spus ca sunt manifestari carora nu le putem face fata, ci s-a referit la faptul ca exista o vasta arie a artistilor pe care nu ai cum s-o cuprinzi cum ai dori si imediat. La PIESA ZILEI, de exemplu, am incercat sa alternam un artist cunoscut cu unul mai putin cunoscut, vom cuprinde, speram noi, toata sfera folkului. Tot asa, manifestari ale genului, sunt foarte multe, insa asta nu inseamna ca nu le putem face fata (ma refer aici strict la a scrie articole, a le anunta, promova, comenta, pentru ca la a fi prezenti la toate este aproape imposibil). Insa, din pacate, unele evenimente sunt asa de slab promovate, incat nu putem afla de ele in timp util (gen un concert intr-un club sau chiar zile ale oraselor). Insa pentru asta nu poti sa spui ca nu le putem face fata, asa-i? Cred ca de marea majoritate a evenimentelor cu tenta folk s-a putut citi in revista noastra, am facut toate eforturile necesare pentru a va tine la curent cu tot ceea ce se intampla, luand legatura direct cu sursa, artisti sau organizatori ai manifestarilor. Iar la sectiunea CONCERTE FOLK am lasat usa deschisa si am lansat invitatia tuturor celor care ne citesc si au aflat de vreun concert folk de care noi nu avem cunostinta, daca doresc, sa-l anunte printr-un comment sau sa ne trimita un mail.
    Sa stii ca nu ne supara critica, atunci cand ea este constructiva si pertinenta. Insa inainte de a o face si de improsca cu noroi (pentru ca, in fond, cam asta faci), asigura-te ca ai argumentele necesare.

Comentariul tau :