“Grupul Folk “Plus Noi” anunţă lansarea celui de-al doilea album, intitulat “Demidulce”, care va avea loc în data de 29 Octombrie 2011, la Teatrul Prichindel din Alba Iulia, începând cu orele 20.00.
Invitaţi speciali: Adi Mitescu (Teiuş) şi Iulian Timar (Mediaş)
Parteneri media: Folkblog, Forever Folk si Ozeneu.com
Susţinători: Trupa de Teatru Skepsis Alba Iulia, Asociaţia Trascău Corp Zlatna
Sponsori: Supremia, ValiMedia, Gormet, TransiSud Grup, RomSteel
Demidulce – noul album, face oarecum trecerea de la Cântecele Crude (primul album al formaţiei), de început, combinând trei bucăți de stări într-un singur album. Sunt melodiile care amintesc de primul album, simple, doar voci și o chitară, piese precum Călător, Lacrima din scrumieră, apoi cele care sunt mai lucrate, unele au ceva efecte și apar si mai multe instrumente, cum e Suflet fara anotimp, Orice ar fi, Criticilor mei, și altele mai atipice, amuzante, care te surprind, cum sunt In the Ghetto și De Amor, melodii care sună cel mai bine live.”
Pe data de 29 octombrie 2011, de la orele 18:00, la Clubul One din Bucureşti, va avea loc concertul de lansare a albumului „Cireşe amare” semnat de Horia Stoicanu.
“Cireşe amare” este primul album personal al lui Horia Stoicanu, autorul unor adevărate hituri din repertoriul lui Mircea Vintilă şi al trupei Pasărea Colibri.
Materialul, produs de EL-RA Consult, a fost înregistrat în luna noiembrie a anului 2010 în studioul Mircea Rusu Band. La realizarea acestuia şi-au mai adus contribuţia: Florian Rusu (orchestraţii, claviaturi, sound engeneering, backing vocal); Mircea Rusu (backing vocal); Ştefan Orfescu (chitară solo, ritm, backing vocal); Paul Arva (chitară armonie), Miss Ellie, Simona, Paula, Gabi (backing vocals) şi Gabriel Alexandru (vocea copilului de la finalul piesei “Adio” ). Masterizarea s-a efectuat la „Grant Studio” şi i se datorează maestrului de sunet Iulian Udrea (ex Hara). Coperta discului este realizată de Cristian Scarlat.
Albumul conţine 12 cântece compuse în mai multe perioade de creaţie ale autorului şi neimprimate până acum pe vreun material discografic. De la una dintre primele producţii folk autohtone (“Balada pentru Nicuţă si Tăligă”, care a făcut succes în epocă sub titlul „Balada contabilului sef”) până la piese scrise în anul 2010, albumul oferă publicului o parte dintre cele mai bune creaţii marca Horia Stoicanu, unele cunoscute din concerte, altele complet noi.
Ca întotdeauna, Horia Stoicanu este cel care semnează atât textul cât şi partitura pieselor interpretate pe acest material. Cunoscătorii vor observa şi aici excelenta simbioză muzică-vorbe specifică autorului, precum şi felul natural de „a povesti” întâmplări, de a crea mici scenarii cu ajutorul notelor şi versurilor.
Textele, generoase din punct de vedere lingvistic şi imagistic, sunt totodată accesibile şi veridice. Iar muzica, pe lângă consistenţă şi complexitate, are şi darul de a creea impresia de familiar şi de a rămâne întipărită în mintea ascultătorului.
Orchestraţia originală conturează fidel starea fiecărei piese şi stările ce se succed în chiar interiorul unei cântec. Iar interpretarea expresivă vine în completarea celorlalte calităţi ale albumului.
O adevărată încununare a tuturor calităţilor artistului, „Cireşe amare” este un material consistent, cu piese ce au toate şansele să urmeze calea celorlalte hituri marca Horia Stoicanu ( „Dragostea e o salată”, „Madama de pică”, „La Primărie”, „Barca”, „Pe Corso” ş.a).
„Particular, muzica şi vindecarea se întâlnesc undeva. Fără asta şi din asemenea perspectivă, arta sunetelor ar rămâne un exerciţiu descurajant, simplu prilej de bâţâială şi smiorcăială, ori pretext pentru pompoase speculaţii. A aduce în preajmă un zâmbet tonifiant, un strop de alinare, de speranţă şi curaj, în lipsa studiului medical pe materia moartă şi mai ales în absenţa harului divin, înseamnă să te anagajezi umil pe calea şamanului, cu mijloacele de care dispui. Prezentul album ilustrează începutul drumului meu, iar tot ce a fost înainte nu mai contează.” (Horia Stoicanu) .
Pe data de 10 octombrie 2011 va avea loc lansarea albumului colectiv “Folk din pana mea!”, material discografic ce conţine piese scrise pe versurile poetului Sorin Poclitariu.
Sorin Poclitaru a devenit o figură cunoscută în lumea folkului datorită serilor muzicale pe care le organizează la Pizzeria La Bomba din Gura Humorului.
În ultimul timp, o bună parte dintre folkiştii generaţiei tinere şi a celei de mijloc au început să compună piese pe versurile sale.
Albumul “Folk din pana mea” va conţine 19 dintre aceste cântece.
Gazda spectacolului de lansare a acestui material discografic va fi la clubul Joy din Bucureşti, iar pe scenă vor urca o bună parte dintre artiştii care au contribuit la realizarea acestui disc.
Astfel că, cei prezenţi acolo vor avea parte de microrecitaluri cu: Puiu Creţu, Emeric Imre, Adrian Bezna, Ovidiu Mihăilescu, Cătălin Ungureanu, Marius Matache, ZĂRI, Marius Daşcău şi Adela Ţiţescu.
Evenimentul va începe la ora 20:00 iar biletul de intrare costă de 20 de lei, preţ în care va fi inclus şi un CD cu albumul “Folk din pana mea”.
De-a lungul carierei sale muzicale, Adrian Berinde a lansat 5 albume: “Absent” (1995), “Negru de fum” (1996), “Vertical” (1998), “Captiv în inutil” (2001), “Albaştri după ploi” (2003). Cel dintâi material discografic a fost desmenat albumul anului în 1995.
Şi iată că, după o pauză de aproape 8 ani, artistul revine cu un nou album. Acesta se va numi “Azil” şi va conţine 11 piese. Lansarea va avea loc pe data de 27 ianuarie 2011 la Clubul Silver Church din Bucureşti.
Artist plastic la bază, Adrian Berinde are o activitate bogată pe mai multe tărâmuri ale artelor. De-a lungul timpului, şi-a expus lucrările în ţară şi în străinătate, a compus muzică de teatru şi a colaborat chiar şi cu celebrul “Cirque de Soleil” (Canada).
În muzică se manifestă, de cele mai multe ori, ca autor total (textier, compzitor şi interpret). Din acest motiv eu cred că încadrarea lui în fenomenul folk nu e chiar una nepotrivită, deşi muzica lui duce şi înspre alte zone.
Oricum, folk, nefolk, nu asta contează. Dincolo de clasificări şi încadrări, importantă este opera, iar artistului, cred eu, îi şade mai bine înafara graniţelor stricte ale unui gen anume.
Aşadar, dragi cititori, pe data de 27 ianuarie 2011 sunteţi aşteptaţi pe Calea Plevnei nr.61 la clubul Silver Chruch pentru a face cunoştinţă cu lumea “Azil-ului” creat de Adrian Berinde.
www.youtube.com/watch?v=fUaVibaze_U
Pe data de 10 noiembrie 2010, la Sala Palatului din Capitală, va avea loc concertul de lansare a celui de-al doilea volum de Best Of-uri semnat Mircea Baniciu.
Prima ediţie a spectacolului ”Mircea Baniciu & prietenii lui”, de la Sala Palatului a avut loc în anul 2008, când artistul i-a avut ca invitaţi speciali pe colegii săi din trupele “Phoenix” şi “Pasărea Colibri”, Josef Kappl, Costin Petrescu, Mircea Vintilă şi Marius Baţu, dar şi pe Leo Iorga şi Ioan Gyuri Pascu.
Pe 10 noiembrie 2010 va avea loc cea de-a doua ediţie a acestui spectacol, tot la Sala Palatului, iar Mircea Baniciu va fi însoţit de band-ul său, format din Vladi Chejevici, Teo Boar, Cristi Iorga şi Maria Mihăilescu. Pe lângă aceştia, pe scenă vor urca din nou şi alţi invitaţi speciali pe care organizatorii promit să îi anunţe în curând.
Cu ocazia acestui concert, artistul va lasa cel de-al doilea volum Best Of (care urmează discului “Eşarfa – Best Of, vol. I, apărut în 2008). Materialul va conţine piese celebre marca Mircea Baniciu, (printre care se numără Vara la ţară, Tristeţi provinciale, Dealul cu dor, Pisica neagră, Întoarcerea la Orient sau Andrii Popa) reorchestrate.
Biletele sunt puse în vânzare la magazinele Diverta, Sala Palatului, Libraria Mihai Eminescu sau online pe bilete.ro, MyTicket.ro, Eventim.ro şi Blt.ro .
www.youtube.com/watch?v=OaoneCFF8x0
În luna iulie, Maria Gheorghiu ne dezvăluia, într-un interviu, că noul său material discografic este la un pas de lansare. Despre acesta artista ne spunea atunci că “în primul rând că este un album conceptual. Se numeşte “Curcubeu”, am pornit de la cântecul Curcubeu şi mi-am construit pe el toată povestea. Este chiar o poveste. L-am invitat şi pe Eusebiu Ştefănescu pe album, recită câteva poeme care se înlănţuiesc frumos, pentru că ideea de curcubeu este una foarte amplă, are foarte multe semnificaţii şi am încercat să pătrund în unele dintre ele.”
Iată că lansarea acestui material nu s-a lăsat foarte mult aşteptată, albumul “Curcubeu”, editat de Intercont Music, va ajunge în curând în rafturile magazinelor de specialitate. Noul material discografic va conţine cântece compuse de Maria Gheorghiu atât pe versuri proprii, cât şi pe textele unor poeţi precum Octavian Paler, Miron Manega, Dinu Olăraşu sau Andrei Radu. Pe lângă piesele cântate de Maria Gheorghiu, acest material va conţine şi poezii recitate de actorul Eusebiu Ştefănescu. Coperta CD-ului a fost realizată de Bobby Popescu. Mai multe detalii puteţi afla din interviul mai sus amintit.
În seara de 27 septembrie 2010, începând cu orele 19:30, Maria Gheorghiu va sustine, alaturi de Radu Gratianu, primul concert de promovare al albumului “Curcubeu”, avandu-l ca invitat special pe Eusebiu Stefanescu. Evenimentul va avea loc la restaurantul One (Str. Matei Voievod nr. 79, Bucureşti) un loc în care, pe viitor, se anunţă şi alte evenimente folk.
– Constantin Brâncuși -
De mulți contestat, de alții apreciat, Florin Chilian este cert sigurul folkist care a reușit să pătrundă în showbizz-ul autohton, probabil şi singurul care şi-a dorit acest lucru. Şi-a creat calea spre notorietate nu doar prin talentul evident, ci şi prin crearea abilă a unui personaj destul de controversat, uneori extrem de agresiv, alteori foarte sensibil. În ultima vreme ne-am obișnuit să-l vedem mai mult în emisiuni politice, la dreapta stângii socialiste, ca să zic așa, decât făcând ceea ce în mod normal, trebuia să facă un artist.
Dar se pare că în curând vom avea parte de un nou album muzical semnat Florin Chilian, un album pe care noi, cei ce-l apreciem pe Chilian, artistic vorbind, îl așteptam de ceva ani. Albumul se va numi Autistul cu subtitlul “Nu-l mai goniți pe Brâncuși” şi va conține 11 piese. Ideea de bază a albumului este autismul social. „Pun în temă faptul că vorbim, spunem cuvinte, lătrăm unii la alții, ne batem, ne băgam în p**** mamii noastre, dar nu comunicăm deloc. ( … ) În Autistul vorbesc de comunicare în primul rând cu tine pentru că de acolo pleacă reverența faţă de ceilalți…” declară artistul pentru BestMusic.ro .
Faţă de anul precedent, în materie de noi albume folk, anul acesta se anunţă a fi unul mult mai generos. După câteva albume semnate de nume consacrate ale folkului (Nicu Alifantis, Victor Socaciu) sau altele aparţinând noului val folk (Ţapinarii, Daniel-Silvian Petre & Emil Kindlein), iată că în luna mai Tituş Constantin vine şi el cu un prim material discografic.
„Liber”, albumul de debut marca Tituş Constantin este rodul unei activităţi muzicale de peste 20 de ani a artistului. Acesta va fi lansat pe data de 25 mai 2010, începând cu ora 20:30, în clubul bucureştean Mojo, iar artistul îi va avea alături de el pe cei din trupa „The 5 Seasons Band”.
Cei prezenţi se vor bucura de prezenţa pe aceeaşi scena a mai multor nume importante din peisajul folk. Invitaţii speciali ai lui Tituş Constantin vor fi Mircea Baniciu, Dinu Olăraşu, Ovidiu Mihăilescu, Eugen Avram, Cristian Corcioveanu, Iulia Mitrea, Fox Studis, Nicu Zota, George Liliac, Răzvan Bineaţa.
Cei din trupa „The 5 Seasons” vor avea şi ei câţiva invitaţi special, artişti care au făcut parte din componenţa grupului sau au colaborat în proiectele lor din anii trecuţi. Aşadar, pe scena de la Mojo vor mai urca şi Livio Pavel, Kiba Dachi , Liviu Brici, Dinu Creţu, Adrian Cristescu, Cornel Bratila, Marius Palanceanu, Iulian Cojocaru şi Ionuţ Leau.
www.youtube.com/watch?v=7x90Z663wjk
Foarte repede s-a născut şi primul album, “Napalm d’Or” (noiembrie 2009), cu texte din volumul de poezii cu acelaşi nume al lui Daniel-Silvian Petre, apărut în anul 2008, la Editura Brumar, un album cu sonorităţi moderne, îmbinări plăcute de voce, chitară, muzicuţă, blockflöte şi percuţie.
Activitatea muzicală a celor doi se dovedeşte deosebit de prolifică, pentru că iată, pe 27 martie, de la ora 21.00, la Clubul Porto-Arte din Timişoara (mai bine cunoscut drept Vaporul), va avea loc deja lansarea celui de-al doilea album, “Overdose”. La fel ca şi primul material, albumul care stă să apară este realizat tot pe versurile lui Daniel-Silvian Petre, de pe albumul de poezii omonim.
Invitatul celor doi este Călin Bârcean, realizatorul serilor de folk din Porto-Arte, iar evenimentul este prezentat de Bogdan Puriş, de la Radio Timişoara. Biletele la concert costă 10 lei.
Cred că este o chestie faină că se nasc astfel de proiecte muzicale, cum este cel al lui Daniel-Silvian Petre şi Emil Kindlein, pentru că iată, doi muzicieni care provin dintr-o sferă, rockul, apropiată şi în acelaşi timp îndepărtată de folk, s-au aplecat asupra acestui curent muzical şi o fac, zic eu, destul de bine. Lucrul care mă bucură, e acela că ei cântă poezie, nu texte. Ceea ce nu-i de ici, de colo.
Pe data de 17 februarie 2010, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploieşti, va avea loc lansarea albumului “Iedera” semnat Victor Socaciu. Pe aceeaşi scenă vor mai urca folkiştii Mircea Vintilă şi George Nicolescu, iar actriţa Maria Ploae va susţine un moment poetic.
Se pare că începutul lui 2010 ne aduce fel de fel de surprize folkistice, noutăţi discografice ale unor artişti consacraţi ai genului, lucru pe care nu putem decât să îl încurajăm şi să sperăm că exemplul lor va fi luat şi de alţi distinşi colegi de breaslă. Pentru că, după cum am mai spus-o şi cu alte ocazii, pentru ca reînvierea folkului despre care se tot vorbeşte să fie adevărată şi de durată e nevoie mereu de materiale noi.
Aşadar, după lansarea din 26 ianuarie a “Cântecelor de şemineu”, album semnat Nicu Alifantis, un alt nume consacrat al folkului românesc va scoate pe piaţă un material discografic nou-nouţ.
Este vorba de Victor Socaciu, care pe data de 17 februarie 2010 va lansa albumul “Iedera”, material ce conţine 12 cântece noi. Albumul este dedicat unor oameni deosebiţi, părinţii micuţei Bogi, fetiţa de 10 ani, intrată în moarte cerebrală, ai cărei rinichi au salvat chiar viaţa cantautorului în septembrie anul trecut.
În cele ce urmează vă prezentăm comunicatul de presă primit de la organizatorii evenimentului:
“Aşa cum ne-a promis în decembrie, la “Om bun”, Victor Socaciu a terminat încă un album, care va fi lansat în luna februarie. Albumul se numeste “IEDERA” şi conţine 12 piese, el fiind dedicat părinţilor micuţei Bogi, care au găsit puterea, dincolo de durere, să dăruiască o şansă altor oameni aflaţi în suferinţă.
Spectacolul de lansare va avea loc la Ploieşti, în 17 februarie 2010, la Casa de Cultură a Sindicatelor şi, pe lângă recitalul lui Victor Socaciu, va mai oferi recitalurile a doi mari cantautori ai folk-ului românesc: Mircea Vintilă şi George Nicolescu. Spectacolul va fi întregit de prezenţa actritei Maria Ploae, care va susţine un autentic moment poetic.
Biletele se găsesc la Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploieşti şi la adresa: album_ [email protected]. Preţul biletelor va fi de 30 de lei în sală şi 40 de lei pe locurile amplasate pe scenă.
Vă aşteptăm cu drag la primul eveniment folk din Ploieşti pe acest an!”