16 decembrie 2011 – Tatiana Stepa – În întâmpinarea Crăciunului

De Alina Ioana Deac la data December 16, 2011   in Rubrica PIESA ZILEI

Bună dimineaţa! Azi vă dau trezirea cu un cântec de sezon intepretat de Tatiana Stepa, scris pe versurile lui Adrian Păunescu. O piesă care ar trebui să ne pună puţin pe gânduri acum, în preajma sărbătorilor de iarnă: “În întâmpinarea Crăciunului”.

Pentru mulţi dintre noi, oamenii din secolul vitezei, Crăciunul şi-a pierdut semnificaţia. În alergătura de zi cu zi, uităm de singurele lucruri importante şi ne pierdem în “chestiunile arzătoare”  atât de materiale şi de lipsite de sens până la urmă. Sărbătorile le întâmpinăm mai mult cu stresul că nu avem timp pentru pregătiri şi bani suficienţi pentru cine ştie ce cadouri costisitoare. Iar de petrecut, petrecem în afara oricărui spirit creştinesc. Ne întoarcem apoi în câmpul muncii mai obosiţi şi mai stresaţi decât am plecat şi viaţa continuă în acelaşi ritm infernal.

Ca să reînvăţăm să aşteptăm cu bucurie Sfintele Sărbători, trebuie să ieşim măcar pentru câteva clipe din vâltoarea asta, să ne uităm în jurul nostru şi să ne gândim şi la ceilalţi. Din puţinul pe care îl avem, să încercăm să facem o bucurie celor care au cu adevărat nevoie de ajutor.

Pe mine m-au impresionat recent două cazuri: cel al copiilor nevoiaşi din Glodeanu şi cel al orfanilor din Valea Plopului. Aceşţia din urmă au trecut de curând printr-o nouă încercare: un incendiu a distrus clădirea în care se afla bucătăria şi depozitul de alimente. Dacă doriţi şi puteţi să ajutaţi, la linkurile de mai sus găsiţi detalii despre cum o puteţi face.

Săracă şi tristă ni-i viaţa
Şi viscolul plânge pe dig,
Nu-i nicio speranţă în lume
Şi-n case e foame şi frig.

Şi totuşi vom ţine Crăciunul,
De-ar fi să-l platim cu dobânzi
Şi tot o să-ntindem o masă
Copiilor noştri flămânzi.

R:Fie timpul rău sau bun,
Va veni şi la noi Moş Crăciun.
Fie timpul rău sau bun,
Va veni şi la noi Moş Crăciun.

Măcar să lăsăm o nădejde
Sărmanilor noştri copii,
Când Mântuitorul se naşte,
Renaştem şi noi, orice-ar fi.

De-ar fi să platim şi în rate
Petrecerea lui printre noi,
Ne-am vinde şi ultima pâine
Dar tot nu l-am da inapoi.

R:Fie timpul rău sau bun,
Va veni şi la noi Moş Crăciun.
Fie timpul rău sau bun,
Va veni şi la noi Moş Crăciun.

Sălbatici şi fără iubire
Ne-am stinge în timpul nebun,
Aşa că în vremuri păgâne
Rămâne cu noi Moş Crăciun.

E vremea iertării şi păcii
Se naşte un prunc neînfrânt
Şi-o scară de lacrimi se-ntinde
Acum între cer şi pământ.

R:Fie timpul rău sau bun,
Va veni şi la noi Moş Crăciun.
Fie timpul rău sau bun,
Va veni şi la noi Moş Crăciun.

Comentariul tau :