26 octombrie 2011 – Partaj – Spune-mi ceva

De Folkblog la data October 26, 2011   in Rubrica PIESA ZILEI

Bună dimineaţa! Azi vă propun să ascultaţi un cântec din repertoriul Partaj, grup format din Magda Puskas şi regretata Tatiana Stepa.

Piesa “Spune-mi ceva” este compusă de Tatiana Stepa pe versurile poetului Adrian Păunescu, iar înregistrarea de faţă a fost realizată în cadrul unui concert mai vechi susţinut de cele două artiste în clubul clujean Autograf.

Spune-mi ceva
versuri: Adrian Păunescu
muzică: Tatiana Stepa

În noaptea despărţirii dintre noi
Copacii cad pe drum din doi în doi,
În ochi mă bate viscolul câinesc
Şi am venit să-ţi spun că te iubesc.

Probabil drumul meu va duce-n iad,
Mă-mpiedic de o lacrimă şi cad
Şi iar adorm şi iar mi-e dat un vis
Că biata cifră doi s-a sinucis.

Dac-am să te chem
Dă-mi măcar un semn,
Fie şi-un blestem
Din partea ta.
Totuşi nu ştiu cum
Pentru-atâta drum
Ce-a-nceput acum
Spune-mi ceva,
Spune-mi ceva.

Şi de atâta viscol vestitor
Nu ochii mei ci ochii tăi mă dor,
Ce tineri am intrat şi cu ce rost
Şi ce bătrâni iesim din tot ce-a fost.

Nici aripile zboruri nu mai pot,
E numai despărţire peste tot
Şi se aude că va fi mai greu
Decât vom fi departe tu şi eu.

Dac-am să te chem
Dă-mi măcar un semn,
Fie şi-un blestem
Din partea ta.
Totuşi nu ştiu cum
Pentru-atâta drum
Ce-a-nceput acum
Spune-mi ceva,
Spune-mi ceva.

Dar nu pentru aţi spune că e rău
Am dat cu bulgări mari în geamul tău,
Ci ca să ştii în viscolul câinesc
Că plec şi mor şi plâng şi te iubesc.

Şi vreau să-ţi dau cu acte înapoi
Dezastrul împărţirilor la doi
Ca să-nţelegi şi tu ce-i cuplul frânt
Şi cum e să fii singur pe pământ.

Dac-am să te chem
Dă-mi măcar un semn,
Fie şi-un blestem
Din partea ta.
Totuşi nu ştiu cum
Pentru-atâta drum
Ce-a-nceput acum
Spune-mi ceva,
Spune-mi ceva.

Comentariul tau :