30 august 2011 – Horia Stoicanu – Roşia Montană

De Alina Ioana Deac la data August 30, 2011   in Rubrica PIESA ZILEI

Pentru azi v-am pregătit o piesă marca Horia Stoicanu, compusă foarte recent. Este vorba de un cântec de protest împotriva proiectului minier de la Roşia Montană.

După cum probabil că aţi aflat din presă, situaţia privind problema Roşia Montană devine din ce în ce mai alarmantă. Preşedintele Traian Băsescu susţine în mod categoric proiectul de exploatare a zonei, argumentând-şi în mod ipocrit poziţia anti-naţională. În timpul acesta se pregăteşte impunerea unor legi dubioase de expropriere a munților României .

Ca să fie tacâmul (de otravă) complet preşedintele le recomandă celor de la Gold Corporation folosirea unei cantităţi mai mari de cianură decât cea pe care aceştia o propun, invocând faptul că, deocamdată standardele europene permit acest lucru. Mai multe detalii pe această temă puteţi citi şi aici.

Vizita lui Traian Băsescu la faţa locului a încins spiritele şi a provocat incidente şi certuri la Roşia Montană. Preşedintele a fost însă aclamat de minerii din zonă, susţinători înfocaţi ai proiectului în cauză. Săraci lipiţi, îndobitociţi, manevrabili şi cumpărabili pe bani puţini, aceştia mi-au amintit de colegii lor de breaslă folosiţi pentru a face “ordine şi disciplină” în ţară de către un alt şef de stat. Dar asta-i deocamdată altă poveste şi sper din tot sufletul că merg prea departe cu asemănările.

Aşa stând lucrurile se simţea nevoia unei reacţii şi în zona folkului nostru, gen care eu una mă încăpăţânez să cred că-i musai să aibă şi o latură protestatară autentică.

Iată că piesa lui Horia Stoicanu apare chiar acum când lucrurile încep să o ia razna de tot. ”Străinul trage sfori/Şi plăteşte vânzători”, spune cântecul şi, din nefericie, adevăr grăieşte.

Bine ar fi să ne trezim cât mai mulţi şi să reacţionăm fiecare într-un fel sau în altul. Pentru că proiectul Roşia Montană este doar unul dintre multele planuri de distrugere şi jefuire a ţării şi a poporului nostru.

PS: În această seară, clujeni şi bucureştenii sunt invitaţi să ia parte la un protest public, un flashmob a cărui deviză este “Să-i arătăm cartonaşul roşu lui Traian Băsescu!”. Mai multe detalii găsiţi aici.


3 comentarii
Trimite un comentariu »

  1. Mesaj pentru romani:
    Hai sa distrugem tot ce a mai ramas, inca, nedistrus in Romania!
    Voi, romanii, ramaneti cu cianura , ca noi politicienii ramanem cu bogate conturi in Elvetia, alimentate in program non-stop de comisioane.
    Sa traiti bine!
    Bine ca mai traiti!

  2. [...] din folclorul recent născut în jurul cazului Roșia Montană. Via folkblog.ro, o piesă de la Horia Stoicanu, intitulată simplu ”Roșia [...]

  3. ROŞIA MONTANĂ

    ŞI CONSTITUŢIA ROMÂNIEI

    În Constituţia României se prevede clar că:

    ,,ARTICOLUL 47
    (1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.”

    Deci, Statul Român are OBLIGAŢIA de a găsi cele mai bune soluţii de dezvoltare economică şi nu cele mai prăpăstioase. Aceste măsuri au ca scop ca românii să o ducă mai bine şi nicidecum mai prost sau să se distrugă iremediabil anumite zone ale ţării.

    În lumina acestui articol din Constituţie, Statul Român are obligaţia, prin instituţile care îl reprezintă, de a denunţa contractul de exploatare de la Roşia Montană cu Gold Corporation, care este categoric în defavoarea României aducând atingere intereselor şi siguranţei naţionale.

    De asemenea Statul Român trebuie să aducă de urgenţă modificări LEGII MONOPOLULUI DE STAT – LEGEA 31 DIN 1996, în care exploatarea aurului dar şi a sării şi a altor produse strategice, să capete un regim special şi să se deruleze numai prin companii ale Statului Român. În acest fel profitul integral al acestor activităţi economice, al acestor exploatări miniere va intra integral în Bugetul Statului şi se vor putea achita şi susţine pe termen lung plata pensiilor, salariilor, asistenţei sociale, ajutoarele de încălzire, etc.De asemenea exploatarea se va putea face raţional, după necesităţi şi cu păstrarea şi conservarea mediului în bune condiţii în zona respectivă.

    În orice stat de oameni normali, aceştia caută să-şi apere interesele în faţa corporaţiilor străine în plină expansiune, dacă acestea aduc atingere dezvoltării economice normale a statului respectiv.

    Şi în România trebuie să fie la fel!
    România nu este un Stat slab, ci pare un Stat prost condus!
    Nu pare că interesul naţional ar fi prioritatea numărul unu, aşa cum vedem că este în alte state ale lumii în prezent.
    Dacă în trecut s-a croit ceva strâmb, nu ar fi cazul ca să fie de urgenţă remediat? Dacă imperfecţiunea unor legi sau lipsa de experienţă a unor oameni a permis să se ajungă la această situaţie aberantă prin care suntem expoliaţi de bogăţiile naţionale, nu ar trebui îndreptată această situaţie şi regîndite acele legi de urgenţă?
    Dacă Instituţiile Statului Român vor sta impasibile în faţa acestei probleme acute din Roşia Montană şi probabil şi din alte părţi, vor putea fi acuzate în viitor de subminarea cu bună ştiinţă a economiei naţionale şi neexercitarea cu bună credinţă a obligaţiilor care le revin faţă de naţiunea română.

    În România, în contextul crizei mondiale, nu sunt necesare rezolvări pripite şi de moment, ci rezolvări chibzuite şi pe termen lung în interesul cetăţenilor. Statul este pentru cetăţenii lui şi interesul naţiunii trebuie să-l reprezinte în orişice împrejurare. Statul nu poate deveni instrument de oprimare a majorităţii cetăţenilor lui, în favoarea unei minorităţi, indiferent de domeniul de interes.
    Dacă în România a avut loc un proces al comunismului, poate ar fi cazul să fie şi un proces al CAPITALISMULUI SĂLBATIC în care suntem sistematic împinşi şi abandonaţi.
    În orice stat din lume, un anumit procent din economia se află în mâna statului şi din acel profit statul îşi satisface propriile necesităţi. Cu atât mai mult în perioade de criză profundă şi generalizată, statul nu se poate baza numai pe impozite şi taxe, care tind să crească în mod insuportabil, degradând grav viaţa cetăţenilor.

    Este singurul mod în care ne poate fi bine în România în viitor, ca Statul Român să aibă grijă de tot ce are în proprietate, spre binele cetăţenilor. Orice altceva se numeşte în limba română JAF!

    Pirtea Maria.

Comentariul tau :