Mi se facuse dor de ciudățeniile deștepte ale lui Mircea Florian si prima piesa la care m-am oprit a fost aceasta. Interesantă, amuzantă, piesa te-mbie și te cheamă la joaca cu imaginația, la o plimbare prin pădure, la-ntâlnirea cu stropii de ploaie, pardon… cu mii de chestii netede.

E vineri, cu vedere spre uichend, așa că haideți, visați…

Muzică & text: Mircea Florian

Cât mă joc cu asfinţitul,
Blana să mi-o laude;
Și fără să vrea, elicea
Drumul o să-l caute…

După marea lovitură,
Totul curge repede;
Îşi scot labele din gură
Mii de chestii netede;

A venit, zburând aiurea,
Peste plopi şi bălării,
A călcat apoi pădurea
Și copacii pălării,

Dar, eu mă joc cu asfinţitul,
Blana să mi-o laude;
Și fără să vrea, elicea
Drumul o să-l caute…

Martorii, ca nişte falduri,
S-au sfârşit în repliat,
Au închis ochi după garduri
Si obloanele-au lătrat;

Zeci de zmei mi-au supt coliva
Printr-o ţeavă de arin,
Dar mi-au distilat otrava
Și pe cracă îi anin,

Căci, eu mă joc cu asfinţitul
Blana să mi-o laude;
Și fără să vrea, elicea
Drumul o să-l caute…

Mă lovesc, după o vreme,
De o poartă de alun;
O privesc, zâmbind alene:
E frumos, dar, la ce bun?

După-un timp găsi-voi, poate,
La piciorul unui dud,
Câmpul cu uşi ferecate
Deschise omului ud,

Căci, eu mă joc cu asfinţitul,
Blana să mi-o laude;
Și fără să vrea, elicea
Drumul o să-l caute …