Festivalul Studenţesc “Baladele Dunării” 2011
În perioada 20-21 mai 2011, la Galaţi, va avea loc ediţia cu numărul XV a festivalului naţional de Muzică Folk “Baladele Dunării”.
Evenimentul, organizat de Casa de Cultură a Studenţilor din Galaţi, este o manifestare cultural artistică sub formă de competiţie, care se adresează soliştilor şi grupurilor de muzică folk ce activează în Casele de Cultură Studenţeşti din întreaga ţară.
Participanţii la acest concurs trebuie, în primul rând, să fie studenţi sau masteranzi/doctoranzi la instituţiile de învăţământ superior de stat din România. Cea de-a doua condiţie obligatorie este ca aceştia să ia legătura cu Casa de Cultură Studenţească care ţine de Universitatea la care studiază pentru a beneficia de girul acestora.
Fiecare Casă de Cultură poate participa cu 2 solişti şi / sau 2 grupuri de muzică folk. Atât soliştii cât şi grupurile vor prezenta 2 piese (o creaţie proprie în primă audiţie si o piesă din repertoriul consacrat al artiştilor de gen, sau două creaţii proprii din care una în primă audiţie).
Fişele de participare completate vor fi trimise prin fax (la 0236.41.17.86) sau pe adresa de e-mail dep.cultural@yahoo.com până la data de 11 mai 2011 şi sunt valabile numai dacă sunt semnate şi parafate de conducerea Casei de Cultură a Studenţilor pe care o reprezintă concurenţii.
Formularul de participare îl puteţi descărca de aici. Mai multe detalii găsiţi în Regulamentul concursului.
Un comentariu
Trimite un comentariu »





[...] … vezi mai multe detalii aici … AKPC_IDS += "32401,"; Tweet This Post Post to Facebook [...]