Sighişoara Blues Festival 2011
Dacă e februarie, cei care rezonează cu muzica blues ştiu că la Sighişoara are loc unul dintre cele mai cunoscute şi mai bine organizate festivaluri de profil de pe plaiuri mioritice. Devenit deja o tradiţie în lumea iubitorilor de blues, Sighişoara Blues Festival a ajuns anul acesta la ediţia cu numărul şapte. Şi dacă în primii ani pe scenă preponderentă era prezenţa românească, de-acum manifestarea a căpătat valenţe internaţionale, multe nume cunoscute din afară susţinând recitaluri în cadrul festivalului. Scopul principal al acestuia îl reprezintă promovarea muzicii blues, gen care câştigă tot mai mulţi adepţi în ultima vreme.
Evenimentul, organizat de Asociaţia Culturală “Sighişoara Blues Hospital”, în parteneriat cu Primăria oraşului Sighişoara, se va desfăşura anul acesta în perioada 24-26 februarie 2011. Ca şi la ediţiile precedente, locul de desfăşurare al manifestării va fi sala de spectacole “Mihai Eminescu” a oraşului Sighişoara. Fiecare seară va cuprinde două recitaluri, a câte 80 de minute, urmând ca după aceasta, la crama hotelului “Sighişoara”, să se desfăşoare de-acum binecunoscutele jam-session-uri.
Programul festivalului este următorul:
Joi 24 februarie 2011:
Crossroads (România)
Little Brothers (USA)
Vineri 25 februarie 2011:
Diane Blue & Roberto Morbioli (USA)
Davina & the Vagabonds (USA)
Sâmbătă 26 februarie 2011:
Steven De bruyn, Roland & Tony Gyselinck (Belgia)
Murali Coryell (USA)
Preţul biletelor, pentru o seară de festival, este de 60 de lei şi vor putea fi achiziţionate de la recepţia hotelului “Sighişoara” sau cu o oră înainte de începerea spectacolelor de la casa de bilete a sălii de concert, la preţul de 70 de lei. Pentru seara de 24 februarie, preţul unui bilet pentru elevi şi studenţi (pe baza legitimaţiei) este de 30 de lei.
Pentru mai multe detalii legate de festival, puteţi accesa site-ul acestuia.




