4 ianuarie 2011 – Doru Stănculescu – Mandolinate

De Alina Ioana Deac la data January 4, 2011   in Rubrica PIESA ZILEI

Pe Doru Stănculescu îl consider unul dintre cei mai interesanţi folkişti de la noi, cel puţin din punct de vedere compoziţional. Iar albumul “De alaltăieri şi până ieri, vol II” (la care şi-a adus importanta contribuţie Dan Andrei Aldea) este unul dintre materialele folk aflate pe primele locuri în topul personal.

De aceea aştept cu nerăbdare reorchestrarea primului album marca Prezidente (adică o nouă colaborare cu Aldea) de care sper că ne vom bucura cât mai curând.

Până atunci însă am să vă servesc cu un cântec de pe varianta actuală a discului “De alaltăieri şi până ieri, vol I”, material înregistrat în 1997 în studioul B’inişor a lui Vali Sterian.

Aşadar, pentru astăzi, piesa “Mandolinate”, compusă de Doru Stănculescu pe versurile poetului Şt. O. Iosif.

Mandolinate

Versuri: Şt.O. Iosif

Muzica: Doru Stănculescu

Album: “De alaltăieri şi până ieri, vol I” ( Intercont Music, 1998)

Când l-a zărit, /Venea în sus
Din răsărit, /Ea – din apus.
De nu mă-nşel /Era-n april:
Copil şi el, /Şi ea copil.

Cum s-au văzut /Cum şi-au zâmbit
Dragi şi-au căzut /Şi s-au iubit
Şi-au hoinărit /În jos şi-n sus,
Spre răsărit /Şi spre apus.

Dar ceasul cel /Fatal veni -
Ea râse, el /Îngălbeni.
S-au despărţit /Şi ea s-a dus
Spre răsărit, /El – spre apus

Te prind fiori /Privind la flori,
Vai, când mai treci /Pe vechi poteci
Şi vezi trecând /Părechi la braţ
Te opreşti din drum,/şi cum oftezi
Şi chemi în gând /Un blând profil
Şi gemi plângând /Nebun, ca un copil.

Eu ştiu cât sunt /De efemer -
Un fulg în vânt /Dar până pier
Vreau să te cânt /Un cântec sfânt
Cum n-a sunat /Mai minunat
Nici pe pământ /Şi nici în cer.
Şi-atât îţi cer /În schimb, ca preţ:
Doar să zâmbeşti /Când trist, pe drum,
Îl întâlneşti /Pe cântăreţ -
Tu numai cum/ Ştii să zâmbeşti.


Comentariul tau :