10 decembrie 2010 – Ada Milea – Survive

De cantafabule la data December 10, 2010   in Rubrica PIESA ZILEI, festival om bun 2010

Bună dimineaţa! Apropiindu-se cu paşi repezi ediţia de anul acesta a Festivalului “Om bun”, continuăm şi astăzi seria pieselor ce-i au în prim-plan pe participanţii la respectiva manifestare.

Abordând un stil original si nonconformist, cu versuri oarecum neobişnuite pentru adepţii stilului clasic, Ada Milea este o prezenţă aparte în folkul mioritic, o prezenţă care aduce un plus de umor şi vitalitate în peisajul uşor cam tern al acestui gen de muzică.

Muzica şi versurile, felul ei de a fi pe scenă, i-au intrigat pe unii, au descreţit frunţile altora, dar Ada Milea face parte din sarea şi piperul necesare uneori folkului.

Şi pentru că tot am amintit de “Om bun”, pe scena festivalului, alături de Ada, îi veţi putea urmări şi pe alţi reprezentanţi ai genului. Mai multe amănunte găsiţi aici. Iar clujenii se pot întâlni cu Ada Milea şi muzica ei astă-seară, la Pub-ul “La Ţevi”, începând cu ora 20:00.

Piesa pe care am ales-o pentru azi, Survive, aparţine albumului “Absurdistan”, lansat în anul 2003 la Intercont Music. Să aveţi o zi cât se poate de frumoasă!

Comentariul tau :