Pentru că din când în când e nevoie de ceva care să ne trezească nu doar din moleşeala de luni dimineaţă ci şi din somnul conştiinţei, m-am gândit că n-ar strica să ne începem săptămâna cu un cântec marca Vali Sterian.

N-am ales însă una dintre acele piese cu nerv protestatar autentic care ne arată păcatele acestui neam. În ziua de azi cred că ni le vedem şi singuri, uneori le exagerăm imaginându-ne că nicăieri în lume nu poate să fie mai rău decât la noi. Am ajuns să ne înjurăm pe noi înşine şi să ne considerăm un neam de nimic.

Dar lucrurile bune le mai vedem? Poate unii dintre voi vor spune că ele abia de mai există. Eu una cred că încă mai există. Şi dacă sunt pe cale de dispariţie, asta se întâmplă tocmai pentru că refuzăm să le vedem şi să ne mândim cu ele.

E normal oare să ne considerăm un neam de hoţi pentru că noi înşine suntem furaţi? Ce ar fi ca în loc să ne plângem de non-valorile din jurul nostru (şi să ne autodefinim în funcţie de ele) să încercăm  să ne promovăm valorile adevărate?