Mircea Vintilă la My Way - În căutarea cămăşii pierdute

De Simona Cristina Reck la data December 23, 2009   in Rubrica CRONICUŢA CU PERIPEŢII

dsc_0107Joia trecută, fix cu o saptămână înainte de Ajunul Crăciunului, la Cluj am avut plăcerea de a-l „primi cu colinda” pe Mircea Vintilă. Acesta a susţinut un concert în clubul My Way.

Spre deosebire de alte concerte la care am participat în localul respectiv, de această dată preţul biletului a fost, să zicem, acceptabil. Gândind că altă dată mai puneai 2, 3 lei în plus şi puteai să-ţi cumperi bilet la un concert de proporţii al unor artişti internaţionali de marcă, joia asta cu 25 de lei am avut bilet de trecere în viaţa de noapte subterană a Clujului.

Atmosfera a fost plăcută încă de când am intrat, nu în multe localuri din oraş ai ocazia să fii întâmpinat pe acordurile de chitară ale lui Bob Dylan, dacă mă gandesc bine eu n-am mai „paţit-o”.

Recitalul stimabilului Vintilă a început cu o „mică” întârziere (vreo 40 de minute), iar în privinţa sonorizării se pare că nu se grăbeşte nimeni să ia măsuri. Aşa că primele melodii (dintre care: Un om pe nişte scări, Constantin şi Veronica, Lordul John, Proverbe, Pământul deocamdată) le-am ascultat cu volumul “potrivit”, în aşa fel încât să nu deranjeze vecinii , iar publicul să-şi poată vedea de discuţii nestingherit. De data asta artistul a avut oarecum noroc cu negativul la purtator, pentru că, o data ce s-a dat play la “casetă“, intensitatea sunetului a crescut şi publicul a început să reacţioneze. Spun că a început, pentru că adevărata reacţie a avut-o evident la momentul Miruna (veşnic în căutarea cămăşii de noapte pierdute) şi Mielul sau Mielul Mirunei, nu mai ştiu sigur  happy . Ideea e că repertoriul de până acum al artistului este unul plin de muzici şi texte minunate, care merită să fie cântate şi ascultate cu un interes cel puţin la fel de mare.

După biss-ul cu colinde care m-a luat prin surpridere (nu colindele în sine au creat efectul de sprânceană ridicată, acestea fiind „celebrele” cântece de iarnă care l-au consacrat pe Hruşcă, cât mai degrabă Vintilă în ipostaza de colindător), seara de folk s-a încheiat.

În fine, la educarea gusturilor alese ale publicului românesc într-ale muzicii ar mai trebui lucrat, se pare că nu există suficientă deschidere şi probabil nici interes pentru altceva decât veşnicele versuri “pe care să le ştim cu toţii”. Aşa că, dragă domnule Vintilă, o bucăţică mică din public, dar zic eu că oarecum avizată şi pretenţioasă, stă cu sufletul la gură în aşteptarea completării discografiei.

Cam atât pe anul astă cu cronicuţa, să ne (re)vedem cu bine în 2010! happy

Comentariul tau :