Întârziată ca mai mereu în ultima vreme, am venit să v-aduc ceva poveşti de la Festivalul de Folk “Chira Chiralina”, ce s-a petrecut în perioada 6-8 noiembrie 2009 la Brăila. Spre deosebire de festivalul de la Ploieşti, am reusit să ajung la timp de data asta, aşa că i-am văzut evoluând pe toţi cei 20 de concurenţi intraţi în competiţie.

Ajunsă acolo, am intrat în sala plină ochi de oameni ce aşteptau în linişte evenimentul care urma să aibă loc la ei in oraş. Un lucru nemaîntâlnit ce l-am observat imediat, a fost faptul că organizatorii încercau să le găsească loc tuturor spectatorilor sosiţi la Casa Tineretului din Brăila. Încă din prima seară, am remarcat sunetul de foarte bună calitate şi organizarea ca la carte de care s-a bucurat acest festival.

În ceea ce priveşte nivelul pregătirii concurenţilor, consider că a fost unul foarte ridicat. Asta pentru că, în mare parte, aceştia au experienţă, atât în festivaluri, cât şi în muzică, în general. Nu am putut însă să nu mă întreb, referitor la o bună parte dintre aceştia, de ce mai participă în festivaluri.

Publicul a fost unul foarte liniştit, mi-a părut plictisit în prima seară, câţiva dintre ei făcându-mi chiar observaţie să nu mai cânt. Din fericire pentru artiştii de pe scenă, cât şi pentru mine, atmosfera s-a schimbat semnificativ până la încheierea festivalului.

Cel ce a deschis seria de recitaluri a fost Puiu Ivaniţchi cu piese ca “Arsura” sau “Amintirea paradisului”, ce din păcate nu şi-au găsit ecoul în public. Aşa cum se întâmplă în general în oraşele mici, evenimentele de acest gen sunt foarte rare, iar oamenii nu ştiu cum să reacţioneze sau încearcă să asculte totul cu răsuflarea tăiată, ştiind că n-o să mai aibă parte de aşa ceva prea curând.

Atmosfera s-a mai destins odată ce Alina Manole, alături de Teddy Olaru şi Adrian Cristescu, a poposit pe scenă. Cu piese mai vesele sau mai triste, ca “Amantele” , “Prietenul invizibil” ori piesa ce dă titlul albumului, “Luna pătrata”, Alina a reuşit să spargă gheaţa,  fără prea mare greutate. Cu toate că mare parte dintre spectatorii aflaţi la festival nu auziseră poate niciodată de ea până atunci, au aplaudat şi pe alocuri au încercat să cânte.

Ducu Bertzi şi Mihai Neniţă au fost cei ce au încheiat seria recitalurilor din prima seară şi, aşa cum mă aşteptam să se întâmple, momentul acesta a fost apogeul serii. Asta nu pentru că cei ce cântaseră înainte ar fi fost mai puţin talentati, ci pentru că de la bunică pân’ la nepot, toată lumea ştie versurile de la “Când s-o-mpărţit norocu’” sau “Floare de colţ”, indiferent în ce colţ de lume ar trăi.

Sâmbătă seara lucrurile s-au schimbat radical, atmosfera în public a fost mult mai caldă şi mai deschisă. În ceea ce priveşte concursul, diferenţa între cele două zile a fost mai mult decât evidentă, participanţii din cea de-a doua zi fiind, în mare parte, mult mai buni. Nu ştiu dacă asta a fost intenţia organizatorilor sau aşa s-a întâmplat să fie, dar cred că în astfel de cazuri balanţa trebuie să fie echilibrată, pentru a nu descuraja concurenţii.

Prima invitată a celei de-a doua seri a fost Narcisa Suciu, care în doi timpi şi trei mişcări a înveselit publicul cu o poantă, urmată de o piesă atât de cunoscută şi îndragită,  “Câmpuri aurii”, compusă de Mircea Rusu. De la “Mociriţă” până la “Lioară, lioară”,   toata lumea a cântat cum a ştiut alături de Narcisa. Cu toate că imi place foarte mult vocea ei şi aş asculta-o la nesfârşit, uneori îmi doresc să cânte mai mult şi să povestească mai puţin.

Momentul de reverenţă al serii a fost recitalul susţinut de Alexandru Andrieş. Acesta a început cu piese foarte cunoscute, printre care şi preferata tuturor, “Dimineata devreme”. N-au lipsit piese de pe noul album, “Petală”, acestea fiind foarte apreciate de public. Chemat la biss, domnul Andrieş n-a întârziat să apară şi în afară de conflictul creat în momentul în care a spus că nu-şi doreşte să fie televizat, s-a simţit bine în faţa publicului din Brăila. În ceea ce priveşte “revolta” organizatorilor sau a televiziunii, consider că domnul Andrieş şi artiştii în general au, în principiu,  dreptul de a refuza să fie filmaţi.

În ultima seară s-au acordat premiile şi consider că juriul a fost unul corect, chiar dacă personal nu am fost în totalitate de acord cu deciziile sale. Marele Premiu a fost adjudecat de Florin Ştefan, pe care cei mai mulţi îl ştim din trupa “Semnal M”. Deşi încă nu m-am lămurit ce caută el în folk, mă aşteptam să câştige trofeul, tehnica instrumentală fiind impresionantă. Totuşi, dincolo de talentul de chitarist, vocea nu mi se pare că are aceeaşi forţă. Trecând peste acest aspect, premiile au ajuns, după părerea mea, la cei ce le meritau, lista câştigătorilor o găsiţi aici.

Recitalul susţinut de Daniel Iancu şi Ovidiu Mihăilescu a fost foarte efervescent, în stilul lor caracteristic, iar publicul, spre uimirea mea, unul cunoscător de versuri. Dacă despre Daniel au aflat şi prin intermediul televiziunilor, m-am bucurat foarte mult că şi piesele lui Ovidiu Mihăilescu erau pe buzele tuturor. Din curiozitate,  am întrebat un tip ce cânta din toţi rărunchii: “Tu de unde ştii atâtea versuri?”. Mi-a replicat scurt “Există net, plus că au mai cântat de două ori în Brăila!” şi m-a “închis” fără drept de replică .

Trăgând linie, un mare plus pentru acest festival a fost cu siguranţă organizarea şi implicarea lui Nicu Alifantis. Un lucru îngrijorător este faptul că, după doi ani în care s-a ocupat de Festivalul de Folk “Chira Chiralina”, domnul Alifantis şi-a anunţat retragerea, motivând că lucrurile merg din ce în ce mai bine, prezenţa lui ca organizator nemaifiind necesară. Sper că aşa va fi, iar festivalul îşi va menţine calitatea.

Mi-a placut şi sunetul, în mod deosebit, poate că a fost una dintre cele mai bune sonorizari întâlnite la astfel de festivaluri din oraşele mici. Un alt plus ce sunt sigură că a influenţat spectatorii veniţi în număr atât de mare a fost şi preţul biletelor, de numai 5 lei. Spre deosebire de alte locuri, unde nici măcar când sunt preţuri atât de mici nu vine public, aici e foarte evident că s-a simţit lipsa unui astfel de eveniment.

În cele trei zile petrecute la Brăila m-am simţit foarte bine, iar la finele Festivalului de Folk “Chira Chiralina” am putut să spun că efortul şi oboseala acumulată au fost recompensate cu vârf şi îndesat. .