30 octombrie 2009 – Marius Baţu – Mă plimb călare pe câmp

De miragecj la data October 30, 2009   in Rubrica PIESA ZILEI

De unii oameni te leagă ani şi ani, şcoli şi universităţi, iubiri şi deziluzii, o viaţă de om în fond, de alţii în schimb doar nişte ore, nişte poveşti la ore mici din noapte şi poate câteva râsete şi/sau sticle de bere. Dar, uneori, relaţiile de prietenie trăite cu picătura sunt mai autentice, mai vii sau chiar mai adevărate decât cele trăite de ani şi ani, pentru că fiind sub spectrul timpului limitat, nu e loc de plictis sau de banal cotidian.

Iar pentru că azi unul dintre artiştii “mai mult” decât folk pe care toţi cei de-aici, din Folkblog, îi respectăm enorm de mult, atât muzical, cât şi uman, împlineşte respectabila vârstă de … n-are importanţă, ţinem să-i urăm mulţi, mulţi ani fericiţi, cântări din belşug (cu noi prezenţi), albume senzaţionale, chitări acordate perfect, tigări de foi uşor de fabricat şi tot ce-şi mai doreşte. La multi ani, Marius Baţu! happy

P.S. de importanţă majoră: Pe lângă domnul Baţu, azi cineva din echipa noastră împlineşte şi ea nişte ani. Aşa că, fără să mă mai lungesc, scurt şi la obiect zic: La mulţi ani, Simo! Şi nu uita, Simo te iubim / Noi ca tine vrem să fim, să nu exagerăm!

Un comentariu
Trimite un comentariu »

  1. La multi ani, Marus Batu!
    La multi ani, Simo!

Comentariul tau :