A venit, a venit toamna … Calendaristic vorbind, a venit de aproape o lună, dar parcă abia de câteva zile încoace am început să realizez şi eu lucrul ăsta, a început să îmi miroasă vag a toamnă. Asta poate şi pentru că la Cluj, ca în oricare alt oraş universitar, adevărata toamnă (aceea „nebun de frumoasă”, vorba poetului clujean Horia Bădescu), începe abia pe 1 octombrie, când oraşul iese cu totul din amorţeala, liniştea şi bătrâneţea vacanţei.

Primele semne ale unei asfel de toamne, pe care dealtfel o aştept cu nerăbdare şi emoţii amestecate, au început parcă să se facă simţite, aşa că m-am gândit ca astăzi să aleg un cântec potrivit momentului. M-am oprit la primul care mi-a venit în minte. Recunosc că, după atâtea concerte Alifantis la câte am fost, pentru mine cântecul ăsta s-a cam banalizat prin repetiţie, îl ascult acasă extrem de rar, prefer cântece alifantisiace mai rare, mai puţin cunoscute de toată lumea. Dar parcă astăzi mi s-a făcut dor şi m-am gândit că n-ar strica să vă beţi şi voi cafeluţa pe acordurile lui.

Aşadar, doamnelor şi domnilor, astăzi vă servim un cântec cunoscut şi îndrăgit de oameni de toate vârstele (nu musai ascultători de folk, în fond Alifantis e unic, nu-l poţi încadra într-un anume gen), o poezie scrisă de Nichita Stănescu şi pusă pe note muzicale de Nicu Alifantis aşa cum puţini artişti români ştiu şi pot să simtă o poezie: Emoţie de toamnă

Popularity: 3% [?]