Festivalul Castanilor – In memoriam “Gabi Dobre” – Ploieşti, ediţia a X-a

De Alina Ioana Deac la data September 7, 2009   in Rubrica EVENIMENTE FOLK

În perioada 9-11 octombrie 2009, la Ploieşti va avea loc cea de-a X-a ediţie a Festivalului Castanilor - In memoriam Gabi Dobre, eveniment cu tradiţie pe Valea Prahovei, un festival dedicat exclusiv muzicii folk.

Festivalul poartă numele iniţiatorului său, regretatul jurnalist Gabi Dobre şi este organizat anual de către Primăria Ploieşti, având drept principali colaboratori Casa de Cultură “I.L. Caragiale” şi Teatrul “Toma Caragiu” Ploieşti. Evenimentul se adresează în primul rand grupurilor şi interpreţilor individuali de muzică folk din ţară şi îşi propune depistarea, încurajarea şi promovarea tinerelor talente, readucerea în actualitate a acestui gen şi îmbogăţirea sa cu noi valori.

Fiind o ediţie aniversară, anul acesta festivalul se va desfăşura în două secţiuni diferite: Concursul propriu-zis şi Gala Laureaţilor se vor desfăşura în datele de 9 şi respectiv 10 octombrie, pe scena Teatrului “Toma Caragiu. În ambele seri vor avea loc şi recitaluri susţinute de nume consacrate ale muzicii folk, iar în cadrul Galei Laureaţilor vor fi prezenţi pe scenă şi ocupanţii locului I la ediţia anterioară.
Pe data de 11 octombrie va avea loc o Gală Aniversară a Laureaţilor, în zona centrală a oraşului, care va aduce pe scenă o parte dintre câştigătorii ediţiilor precedente, precum şi nume consacrate ale muzicii folk.

Tinerii artişti care doresc să se înscrie în concurs o pot face până la data de 22 septembrie 2009. Pentru detalii privind condiţiile de participare pot descărca Regulamentul concursului şi Fişa de înscriere. De asemenea, informaţii suplimentare pot fi furnizate prin telefon, la numerele: 0244/578148, 0244/578149 sau 0730097669 (persoană de contact Luminiţa Avram, coordonator proiect).

Mai multe informaţii legate de programul festivalului vă vom oferi în curând.

UPDATE: Programul festivalului aici


Un comentariu
Trimite un comentariu »

  1. [...] cum vă anunţam într-un articol anterior, în perioada 9 – 11 octombrie 2009, la Ploieşti, va avea loc Festivalului Castanilor – In memoriam [...]

Comentariul tau :