14 iulie 2009 - Adrian Ivaniţchi - Tânăr şi-acum

De Alina Ioana Deac la data July 14, 2009   in Rubrica PIESA ZILEI

Tinereţea nu cred că are foarte mult de-a face cu vârsta noastră biologică. Am văzut oameni de douăzeci de ani rutinaţi şi aduşi de spate, sufleteşte vorbind, la fel cum am întâlnit oameni de şazeci de ani cu zâmbete ştrengăreşti pe buze, ochii sclipind a bucurie şi curiozitate copilărească şi atât de mult sânge tumultuos în vene, încât o simplă întâlnire cu ei îţi încarcă bateriile pentru mult timp.

Cu doar câţiva ani în urmă, în ciuda vârstei fragede de atunci, mă simţeam bătrână şi lipsită de viaţă. O existenţă ce nu-mi aparţinea, dar în care continuam, în virtutea inerţiei, să rămân înţepenită, dusese la această stare de îmbătrânire prematură. Şi, în astfel de situaţii, oricât de mult îţi priveşti în oglindă pielea netedă, statura dreaptă şi abdomenul plat, nu ai cum să scapi de ridurile adânci săpate în interiorul tău, de senzaţia de încovoiere şi de burdihanul imaginar pe care-l simţi mereu plin de toate gunoaiele înghiţite zilnic. Salvarea nu o găseşti în refexia chipului tău de douzeci de ani, ea trebuie căutată într-o altfel de oglindă ….

Vestea bună este că există „tinereţe fără bătrâneţe” şi că poate, asemenea lui Făt-Frumos, fiecare dintre noi trebuie să parcurgă un drum iniţiatic pentru a o afla. E nevoie, cred eu, în primul rând, să înţelegi foarte bine cine eşti tu, de ce eşti cel care eşti şi care este viaţa pe care unul ca tine ar trebui să o ducă pentru a fi cu adevărat mulţumit. Îţi mai trebuie apoi doar puţin curaj pentru a face primii paşi şi a înfrânge scorpiile şi gheonoaiele ce-ţi tot dau târcoale şi încearcă zilnic să-ţi spele creierul. Apoi lucrurile vor merge de la sine…

„Mai cred uneori că sunt tânăr şi acum” spune cântecul pe care vi-l propun spre ascultare astăzi, o piesă destul de recentă semnată Adrian Ivaniţchi, ce vorbeşte despre o tinereţe de mult apusă, dar a cărei flacără încă mai arde, poate ceva mai potolit ca în trecut, dar cu mult drag de viaţă, de cântec, de prieteni, de vorbe frumoase, de aplauze şi alte lucruri simple în care fiecare dintre noi ar trebui să credem pentru a rămâne mereu tineri şi frumoşi.

Popularity: 9% [?]

Comentariul tau :