Ducu Bertzi

Se făcea că acum un an, un an şi ceva, să primesc invitaţia de a merge la un concert Ducu Bertzi în Autograf. Primul meu gând a fost „ce să caut eu acolo?”. Încă nu ştiu ce am căutat, dar cu siguranţă ştiu ce-am găsit. Am „găsit” folkul, de care m-am ferit atâta timp ca dracu’ de tămâie. Atunci am realizat că la un concert folk n-am să-l găsesc pe următorul Joe Satriani sau Steve Vai, nici măcar pe noul Coverdale sau Robert Plant, pentru că e vorba de altceva, poate la fel de preţios. Un concert folk nu are ingredientele clasice ale unui concert cu care eram eu obişnuită (solo-uri de chitară, energie, plete în vânt etc.), dar are altceva, mult-mult feeling.

Înainte de concertul Ducu Bertzi de joia asta, ştiind că „direcţiunea” mi-a atribuit sarcina deloc ingrată de a zice una-alta despre ce s-a întâmplat în incinta cu pricina, mă gândeam că e imposibil să scriu ceva fără să mă repet. Dar fiecare concert, întâmplare, aduce ceva propriu şi personal. Seara a început cu un deja-vu, cu noi în formula aproape completă, puşi pe fapte mari, deja un pic răguşiţi după ce nenea Zoli (sunetistul) ne-a fericit cu nişte piese atât de dragi de la Moţu Pittiş sau Marius Baţu şi cu „folkistul clujean” Mishu la microfon şi chitară. Mishu şi-a început cântarea cu piesa lui de protest la adresa vecinilor ce şi-au instalat centrale termice, adică „Mitel”, a urmat o piesa cu mult, mult „sânje” şi-anume „Viteza sângelui meu” şi ultima piesă hit, „A întârziat”, piesă „de gagici”, cum a spus Puiu Ivaniţchi. După Mishu a urmat dl. Ionuţ Mangu cu ale sale trei hituri, „Către stele”, „Haşuri” şi piesa pe versurile lui Marin Sorescu, „Nu ştiu ce am”, pe care noi le-am cântat cu acelaşi devotament, atât de caracteristic nouă. Tot Ionuţ l-a introdus în scenă pe cel care urma să ne facă seara mai frumoasă, mai calmă şi-anume Bertzi, Ducu Bertzi.

Ducu Bertzi a venit fără ceteraşul care-i condimentează muzica, Mihai Neniţă şi cu lecţiile nefăcute, întrebându-ne pe noi ce-am dori să auzim. Cererile din partea publicului, public nu la fel de numeros ca data trecută, dar la fel de cald şi prezent, nu au încetat să vină. Astfel, s-au cântat „Iertările”, „Dacă tu”, „Visul”, „De mii de ori”, „Şi de-ar fi”, „Focul vânăt”, „Suflet fără chei”, etc. Au fost şi câteva surprize muzicale, una venită chiar din America, de la practic cel care a făcut cunoscut marelui public acest curent muzical, adică Bob Dylan, cu a lui piesă „Don’t think twice, it’s allright”, dar şi o piesă ce nu prinde prea des playlistul unui concert Ducu Bertzi, „Nu am cer” de pe albumul Sufletul meu. Maramureşul istoric n-a fost nici el ocolit, „Cântec bătrânesc”, „Iza” sau „Când s-o-mpărţit norocul” întregind o seară aproape perfectă. Şi cum acest concert a avut scopul principal de a promova albumul proaspăt ieşit pe piaţă, „Ducu Bertzi & Florian Pittiş în concert”, nu l-am uitat nici pe Moţu şi-am cântat împreună, gândidu-ne la el, „Sfârşitul nu-i aici” şi „Cântecul bufonului”.

Seara evident că nu s-a încheiat, avem un talentat nativ să ne prelungim până la ore foarte mici şi bine am făcut, pentru că cel care întreţinea atmosfera, Ionuţ Mangu, după atâta vreme şi atâtea cereri, a simţit că e momentul să ne cânte nişte piese marca IRIS, trupa de care nouă ne e atât dor, iar pentru lucru acesta vreau să-i mulţumesc în mod special (dau o bere miercuri ).

Închei aici, cu evident celebra sintagmă „Ne veddeeemm joi , pardon miercuri, în Irish Music & Pub să facem stele pătrate, alături de Alina Manole, dar şi joi, la  Teodora Iacob, in Autograf.

[View with PicLens]

mai multe fotografii aici şi aici